„Valentina Buliga, luată la bani mărunţi” și „Afară din Băcioi, Banditule! Andrei Năstase, huiduit la o întâlnire cu cetăţenii” sunt două știri difuzate în aceeași zi, la două posturi diferite: Jurnal TV și, respectiv, Publika TV.
Aparent, ambele știri ne informează, ținându-ne la curent cu situația la zi în privința întâlnirilor electorale pe care le au candidații și reprezentanții acestora în diferite localități. O analiză mai atentă arată însă că ambele știri prezintă faptele selectiv, iar autorii nu urmăresc să informeze echidistant publicul, ci să-i arate într-o lumină negativă pe adversarii politici.
Din știrea de la Jurnal TV am aflat că deputata Partidului Democrat, Valentina Buliga, fostă ministră a Muncii, Protecției Sociale și Familiei, a izbucnit în plâns la o întâlnire electorală cu locuitorii satului Bașcalia, raionul Cimișlia. Oamenii i-au reproșat, pe un ton mai categoric, că „ar fi furat miliardul”. După ce ne-au informat și despre faptul că un alt democrat, Tudor Golub, președintele raionului Orhei, a împiedicat un grup de localnici să participe la o întâlnire electorală cu Marian Lupu, jurnaliștii au încheiat știrea cu o trecere în revistă a incidentelor prin care au trecut reprezentanții Partidului Democrat în ultimele zile: „În ultimul timp, criticile se ţin lanţ de reprezentanţii acestei formaţiuni în timpul vizitelor prin raioane. Câţiva deputaţi ai PD și premierul Pavel Filip au fost huiduiţi la Hânceşti și Nisporeni. De un tratament similar a avut parte şi Marian Lupu, care a fost fluierat şi apostrofat la Ungheni, Ocniţa, Bălţi, dar şi în satul Step-Soci din raionul Orhei”.
La rândul lor, jurnaliștii de la Publika TV au realizat în aceeași zi o știre în care au anunțat că liderul Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, „a fost huiduit și alungat din Băcioi” și a transmis imagini de amator din care se vede cum un grup de bărbați strigă „Mincinos!” în sala în care se afla Andrei Năstase și susținătorii săi. Publika a completat știrea cu fraza: „Nu este pentru prima dată când liderii Partidului DA sunt huiduiţi. La sfârșitul lunii august Andrei Năstase a fost întâlnit cu critici la Moscova”, urmată de imagini filmate cu telefonul mobil. În ele se vede cum un bărbat îi reproșează lui Năstase faptul că deține averi considerabile. Ce i-a răspuns liderul PPDA bărbatului nu se știe, întrucât finalul scenei nu a fost inclus în știre.
Astfel, la momentul în care au fost difuzate cele două știri, asemenea incidente electorale avuseseră loc atât cu implicarea reprezentanților PDM, cât și cu a celor din PPDA. Jurnaliștii au selectat însă doar scenele neplăcute prin care au trecut doar unii candidați. În consecință, telespectatorii Jurnal TV pot înțelege că doar reprezentanții PD sunt certați de participanții la întrunirile electorale, iar cei care privesc Publika TV își pot face impresia că numai Andre Năstase, nu și alți concurenți electorali, are parte de incidente.
Dacă cele două posturi și-ar fi propus să reflecte campania electorală corect și echidistant, ar fi inclus în știri și informațiile disponibile la momentul respectiv despre incidentele altor concurenți electorali, nu doar despre cele în care a fost implicat un singur candidat. Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova obligă reprezentanții mass-mediei să prezinte informațiile onest și echilibrat și să solicite opinia tuturor părților implicate. În niciuna din aceste știri, nu au fost solicitate comentariile persoanelor vizate.
Viorica Zaharia
__________________
Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase – STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociaţia VIP a Telejurnaliștilor Independenţi din Moldova (ATVJI).