Jurnalismul de mediu, cel care se gândește la sănătatea planetei

0

Arenda pădurilor și a lacurilor, interzicerea de a mai arde frunzișul toamna, scoaterea din uz a azbestului otrăvitor sau gunoiștilor neautorizate – acestea, dar și alte probleme ale mediului ambiant sunt abordate în ziarele, revistele și emisiunile cu profil ecologic. Rolul acestor media e de a trage alarma privind problemele naturii, de a informa oamenii despre starea mediului înconjurător și impactul anumitor fenomene asupra sănătății lor, respectiv de a-i educa.

Revista „Natura” apare lunar de 26 de ani. Exact jumătate din această perioadă aici lucrează Lilia Curchi, cândva reporteră, acum coordonatoare. Potrivit ei, presa de mediu este una dintre cele mai importante ramuri ale jurnalismului.

Lilia Curchi, coordonatoare, revista „Natura”: „Cu orice element al mediului interacționăm, orice element pe care îl abordează presa de mediu – apă, aer, sol, subsol -, acestea sunt legate de viața noastră. Noi interacționăm zi de zi cu aceste elemente și, respectiv, în viziunea mea, presa de mediu este presa despre viața noastră de zi cu zi”.

Principiile jurnalismului de mediu sunt identice cu cele ale jurnalismului clasic: obiectivitate, imparțialitate, corectitudine. Reporterul trebuie să prezinte opiniile a cel puțin două surse diferite și să răspundă la întrebările-cheie ale unei știri. Subiectele care apar în paginile revistei – interviuri, reportaje sau știri – sunt stabilite atât în baza scrisorilor din partea cititorilor, cât și de către reporteri.

Lilia Curchi, coordonatoare, revista „Natura”: „Ne informăm foarte mult din statisticile de mediu, participăm la foarte multe ședințe de profil unde, poate, unii ar crede că este o pierdere de timp. Dar pentru noi, jurnaliștii, ele sunt o adevărată mană de subiecte. Acolo poți să pescuiești element cu element și la sfârșit să construiești un subiect”.

„Foarte multe discuții cu experți – formale, neformale, solicitări de informație și neapărat ieșiri în teren”. În revistă pot fi citite rubrici precum Turism, Gong, Clipe de răgaz, Medicina naturistă, Spiritualitate sau Vetre Strămoșești. În același timp, de rând cu alte media, presa ecologică ține pasul tehnologizării. Astfel, pozele și materialele video realizate cu o dronă nu mai sunt o noutate nici pentru redacția „Natura”.

„Drona a venit ca un instrument adițional la munca noastră în jurnalismul de mediu, pentru cercetarea subiectelor. Atunci când arenda pădurilor era un subiect fierbinte încă, am lansat drona și am filmat Poienița Veselă, acolo unde se află renumitele palate ale mai multor funcționari…”.

Pozele captate cu ajutorul aparatului zburător au apărut într-o serie de articole dedicate pădurilor, publicate în paginile revistei „Natura”, iar imaginile video filmate cu drona au fost preluate de către mai multe instituții de presă din țară.

Cât privește publicul-țintă al jurnalismului de mediu, Lilia Curchi este convinsă că acesta este orice cetățean al țării, întrucât atât copiii, cât și maturii trebuie să protejeze natura, dar și să cunoască despre pericole din jur, dacă acestea există.

__________________

flagAcest video a fost finanțat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările și concluziile  din articol aparțin autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.