Din epoca breaking news, deschisă acum aproape două decenii, spaţiul mediatic a intrat în era fake news. Ştirile false au ajuns o constantă, mai ales în spaţiul virtual. Realităţile alternative, conspiraţiile, atacurile şi alarmele nefondate, toate au fost ridicate la rang de mare adevăr. Acestea sunt reperele unei lumi dominate de emoţie, în care raţiunea a amorţit. Goya rămâne mereu autentic, iar monştrii se plimbă liber prin megabiţi.
Incendiul de la clubul Colectiv a fost pus în scenă de Gabriel Oprea (ministru de Interne); premierul Dacian Cioloş este fiul nelegitim al milionarului George Soros; gruparea Anonymous a descoperit că incendiul din Colectiv a fost provocat intenţionat de oamenii lui Soros; cetăţenii care au ieşit în Piaţa Victoriei la protestele antiguvernamentale au fost plătiţi cu 100 de lei, dacă veneau cu un copil, cu 50 de lei, iar dacă aveau şi câini, cu încă 30 de lei. Acestea sunt câteva dintre ştirile care au circulat în România în ultimul an, fără să fie susţinute de dovezi reale. Lor li se adaugă altele, la secţiunea externe: că Hillary Clinton a fost implicată într-o organizaţie mafiotă de trafic cu copii şi că a vândut arme Statului Islamic, că Partidul Democrat vrea să impună Şaria în Florida, că Papa Francisc îl susţine pe Donald Trump la preşedinţia SUA. Sunt idei pe care oamenii le-au crezut şi unii încă le mai cred. Sunt informaţii care fac apel la fricile, la furia sau la afinităţile oamenilor şi circulă rapid în mediul virtual. Duc incredibilul, senzaţionalul, bomba de presă pe noi culmi. I-au convins pe mulţi că fiecare individ de pe pământ este, de fapt, o cetate asediată.
Igiena presei şi infiltraţiile
În goana după vânzări mai mari, rapide şi facile, presa din toată lumea s-a lăsat prinsă într-un vârtej în care sunt amestecate analizele politice ample şi ştirile economice cu diverse episoade comice cu animale de casă şi sălbatice deopotrivă şi cu răstălmăciri ale descoperirilor cercetătorilor ştiinţifici. Ştirea standard a stat cuminte lângă un cancan oarecare, într-o avalanşă de informaţii care poate epuiza cititorul. Apoi, profitând de libertatea şi infinitul internetului, marile trusturi de presă au fost dublate de site-uri noi, care au complicat şi mai mult spaţiul mediatic virtual, venind cu ştiri senzaţionaliste – clickbait, adică aducătoare de vizualizări – dintre care unele nesusţinute de fapte reale. Situaţia a fost dezbătută îndelung, încă nu s-a găsit o soluţie. Papa Francisc a avut o reacţie virulentă faţă de instituţiile de presă care nu respectă deontologia: „Cred că mass-media trebuie să fie foarte clară, foarte transparentă şi să nu cadă – fără nicio supărare – în boala coprofiliei, adică întotdeauna să caute să scrie despre scandaluri, lucruri murdare, chiar dacă sunt adevărate. Pentru că, din moment ce oamenii au o tendinţă spre coprofagie, se pot produce multe probleme“, a declarat Suveranul Pontif în decembrie 2016. Problema ştirilor neadevărate a intrat şi în atenţia Organizaţiei Nord-Atlantice, la începutul acestui an, după ce membri ai Parlamentului lituanian au primit un email care conţinea informaţia că nişte soldaţi germani au violat o fetiţă în Lituania. Raportul nu a fost susţinut de evidenţe, iar generalii NATO au comunicat că intenţia a fost de a discredita alianţa în faţa populaţiei, pentru a-şi retrage sprijinul faţă de debarcarea de forţe în ţările baltice. „Cred că trebuie să ne aşteptăm la mai multe astfel de evenimente. Se va intensifica fenomenul… dar noi vom fi transparenţi, consecvenţi“, a declarat generalul Petr Pavel, sugerând că în spatele atacului informaţional au fost surse ruseşti.
Pe ce lume trăim
Spunem că trăim în epoca contemporană atunci când privim înapoi pe scara istoriei. E simplu. Totuşi, această notă de actualitate în identificare se va pierde în curând, alta va fi epoca contemporană. Şi rămân câteva alte denumiri vehiculate, diferenţiate de elementul-cheie în care e citită istoria recentă. Aşadar, spunem că trăim deopotrivă în post-modernism, în epoca nucleară, în era informaţiei, în era războiului împotriva terorismului, în era multimedia şi, de vreo doi ani, în era conspiraţiei. Acestui şir i s-a mai adăugat o verigă: epoca post-adevăr. Nu ştim care, câte sau dacă vreuna dintre acestea se vor permanentiza în istorie şi ne vor defini existenţa în memoria urmaşilor. Va urma. Cert este că evoluţia e uşor îngrijorătoare. În 2016, Dicţionarul Oxford a ales „post-adevăr“ cuvântul anului, pe care l-a definit drept situaţia în care „faptele obiective influenţează mai puţin opinia publică decât apelul la emoţii şi la convingerile personale“. Cu alte cuvinte, realitatea este învinsă de păreri, adevărul capătă o importanţă secundară. O distopie, pe scurt, spre pildă: un tribunal îl declară pe individul X hoţ, însă concetăţenii săi ignoră verdictul şi îl consideră în continuare un băiat aşezat şi cuminte, pentru că asta a spus X că este, invocând că orice om poate greşi câtuşi de puţin.
Viralizarea minciunii
Astfel funcţionează şi una dintre armele – şi în acelaşi timp simptomele – epocii post-adevăr, anume ştirile false. Exploatează prejudecăţile, fricile deja instalate într-o societate. În sine, nu reprezintă nicio noutate. Diversiunile, declaraţiile eronate, relatările trunchiate, omisiunile intenţionate şi găinile care fac pui vii au fost dintotdeauna utilizate de presă ori de subiecţii media, la fel în România ca în orice altă ţară. Totuşi, puteau fi izolate cu uşurinţă şi demontate, atunci când evidenţele nu stârneau mai degrabă hazul. Situaţia s-a deteriorat îngrijorător în ultimii ani. Atât de mult încât, anul trecut, site-ul american PolitiFact – care se ocupă cu analiza acurateţii declaraţiilor oficialilor din Statele Unite ale Americii – nu a mai găsit de cuviinţă să înmâneze, ca de obicei, unei singure persoane premiul „Minciuna Anului“, ci chiar Ştirilor False, fenomen care s-a dezvoltat uluitor în timpul campaniei prezidenţiale. Terenul fertil pentru proliferarea acestor site-uri-fantomă care diseminează ştiri false au fost platformele de social media, mai ales reţeaua Facebook. În condiţiile în care mulţi dintre utilizatori îşi iau de aici informaţiile – prin linkuri distribuite de prieteni sau prin paginile media pe care le urmăresc –, a devenit mult mai uşoară răspândirea unor ştiri din surse incerte, decât putea fi, în trecut, prin presa scrisă sau prin email-uri. În plus, a devenit mult mai complicat de identificat emiţătorul mesajului, căci nu mai sunt doar câteva ziare de larg consum sau o persoană care să trimită un mesaj electronic. Sunt zeci de site-uri, cu nume ambigue şi cu interfaţă complicată, care nu îndeamnă cititorul să mai zăbovească pe site, să mai citească şi alte ştiri, să caute alte detalii privind administratorii.
Victoria senzaţionalului
Un site poate cuprinde atât ştiri false, cât şi adevărate – sunt tehnici de manipulare de bază, până la urmă. Şi sub umbrela conceptului de ştire falsă se află, de fapt, mai multe tipuri de ştiri: pe lângă acelea care conţin informaţii inventante, care nu sunt susţinute deloc de dovezi – cum ar fi „Cioloş este fiul lui Soros“ –, sunt şi ştiri care conţin un titlu intrigant, fără ca informaţia să se mai regăsească şi în corpul ştirii, precum şi opinii şi analize care pornesc de la fapte reale, însă sunt duse într-o zonă de propagandă, de instigare, de trezire a unor fobii. În general, astfel de ştiri se construiesc sub forma unor anchete sau atacuri faţă de anumite persoane sau instituţii – în tehnica manipulării, emoţiile negative sunt mai uşor de controlat şi au un impact mai larg. De aici şi pericolul pe care îl reprezintă: într-o analiză realizată de „The New York Times“ se arată cum o ştire neverificată – despre sosirea unor autocare cu protestatari plătiţi la manifestările postelectorale anti-Trump din Austin, Texas – a plecat de la un cetăţean anonim şi a ajuns în presă, de unde a fost preluată de chiar Donald Trump, totul în decursul a numai două zile. Sute de mii de oameni au citit-o. A treia zi, s-a demonstrat că totul era fals – autocarele erau pline de IT-işti veniţi la o conferinţă. Omul a rectificat greşeala, a scris „Fals“ peste postarea iniţială, dar impactul a fost aproape nul, căci numai 29 de oameni au preluat informaţia corectă. Nimeni n-a mai fost interesat de poveste, acele sute de mii de persoane au continuat să trăiască în minciună. Senzaţionalul a câştigat. Adevărul a fost îngropat.
Comentariu Ion M. IONIŢĂ, senior editor: Despre fake news, numai de rău
Fenomenul ştirilor false nu este unul nou. A fost folosit din cele mai vechi timpuri pentru a crea haos şi neîncredere, pentru a submina adversari.
Ceea ce diferă în prezent, este tehnologia care aduce cea mai mare schimbare de la inventarea tiparului încoace.
Sigur că ziarele, radioul şi televiziunea au schimbat, la rândul lor, lumea. Dar, civilizaţia construită pe tipar occidental în ultimele secole a ştiut să găsească mijloacele pentru a face din media un spaţiu responsabil sau cât mai responsabil cu putinţă.
Apele s-au separat de foarte multă vreme în două, presa de calitate şi presa tabloidă. Oamenii au ştiut ce citesc, ce este ştire şi ce este senzaţionalism. Normele jurnalismului adoptate de presa mainstream au adus prestigiu, cititorii fiind convinşi că nu greşesc dacă acordă credibilitate publicaţiilor din zona quality.
Aşa au funcţionat lucrurile o lungă perioadă de timp. Revoluţia digitală a creat însă un cu totul alt peisaj.
Fiecare utilizator de smartphone a devenit un om mult mai informat, asta e cert, dar nu şi mai bine informat. Mulţi sunt, de fapt, mult mai bine dezinformaţi.
Din două cauze.
Prima, oricine postează orice îi trece prin cap. Umberto Eco spunea că idiotul satului a căpătat voce în comunitate şi mai este şi ascultat. A doua, grupuri organizate răspândesc în mod sistematic ştiri false sau parţial false urmărind diferite scopuri, de cele mai multe ori scopuri politice. Pentru cei care au analizat foarte atent oportunităţile pe care le oferă tehnologia a devenit clar că posibilităţile de manipulare a oamenilor sunt în acest moment nelimitate. Organizaţii şi state care vor să influenţeze opţiunile populaţiei dintr-o altă ţară, pot să o facă. Oamenii primesc informaţia direct, fără a mai avea timp să verifice ceea ce este adevărat şi cea ce nu. Pe de altă parte, oamenii înşişi oferă prin activitatea pe care o au pe reţelele de socializare informaţiile necesare pentru a li se descoperi preferinţele, temerile, gradul de pregătire, apartenenţa la un grup etnic, politic au social. Ulterior, subiectul primeşte acea informaţie selectată după profilul său psihologic.
Rezultatele sunt spectaculoase. Două mari procese electorale, în două democraţii consolidate ale lumii, Marea Britanie şi Statele Unite, au fost influenţate de campaniile din mediul online. În Marea Britanie, promotori Brexit-ului au câştigat folosind din plin ştirile false în domeniile cele mai sensibile pentru mulţi alegători, imigraţia, pierderea locurilor de muncă, repatrierea fondurilor cu care ţara contribuie la Uniunea Europeană. Ulterior, s-a văzut că cea mai mare parte a afirmaţiilor taberei Brexit pe aceste teme erau false. În Statele Unite, ştirile false au vizat decredibilizarea candidatului democrat şi prezentarea într-o lumină cât mai favorabilă a candidatului republican, ale cărui teme de campanie au vizat ca şi în cazul Brexitului, imigraţia, locurile de muncă ameninţate de străini şi luarea ţării înapoi. În mod oficial, autorităţile americane au acuzat o putere străină, Rusia, că s-a amestecat în influenţarea electoratului american, fapt fără precedent în istorie.
Devine evident că societăţile democratice occidentale nu au fost pregătite să se apere în faţa acestui tip de ameninţare care ţine de sfera războiului hibrid. Decât a cuceri militar şi economic un teritoriu este mult mai simplu şi mai puţin costisitor să obţii practic acelaşi lucru prin manipularea populaţiei. Orice avans tehnologic a avut potenţial benefic şi potenţial distructiv. A depins de modul în care societatea a înţeles să folosească noile tehnologii. De data asta, ştirile false şi manipularea în masă vor fi extrem de greu de controlat.
Sursa: adevarul.ro
