Săptămâna curentă, emisiunea „Media Azi” ia în discuție proiectul de lege elaborat de Fracțiunea PSRM din parlament, care propune interzicerea propagandei homosexuale printre minori. Între altele, socialiștii vor să sancționeze și presa – persoanele fizice care vor propaga activitatea comunității LGBT vor fi amendate cu 6000 de lei, iar persoanele juridice vor achita amenzi de 10.000 de lei. Ce consecințe ar putea avea asupra situației drepturilor omului și a libertății presei în Moldova o astfel de inițiativă legislativă? Jurnalistul Ivan Sveatcenco și invitații săi – deputatul PSRM, Vasile Bolea, și directoarea executivă a LGBT, Anastasia Danilova, au încercat să răspundă la această întrebare.
Potrivit deputatului Bolea, intenția autorilor proiectului de lege a fost să protejeze copiii minori de ”propaganda homosexualismului”, fapt, care, în opinia sa, în toată lumea „este o practică unanim recunoscută”.
La rândul ei, Anastasia Danilova susține în emisiune că, dimpotrivă, în toată lumea, „omenirea progresistă pledează pentru acceptarea homosexualității”. Ea crede că la mijloc nu ar fi grija deputaților socialiști față de minori, ci propagarea urii față de LGBT și interesul de a limita orice informație despre această comunitate. Anastasia Danilova a adus exemplul Federației Ruse, țară care a adoptat o astfel de lege: „Imediat ce în Rusia a intrat în vigoare legea privind protejarea minorilor de propaganda homosexualistă a crescut brusc și ura față de comunitatea LGBT”, a constatat ea.
La întrebarea moderatorului, ce efecte va avea legea, dacă va fi votată, în condițiile în care legislația națională nu definește nici noțiunea de propagandă, nici pe cea de homosexualism, deputatul Vasile Bolea a informat că Fracțiunea PSRM a elaborat deja un alt proiect de lege, care explică aceste noțiuni și urmează să fie înregistrat în parlament în scurt timp.
În ce măsură legea va conduce la limitarea libertății presei, cu care și așa există probleme în R. Moldova? Deputatul Vasile Bolea susține că „presa, de asemenea, ar trebui să știe cum să realizeze anumite reportaje”. Deputații PSRM mai cred că ”există anumite limite pentru presă, dar ele sunt în interesul societății”.
Emisiunea „Media Azi” este realizată săptămânal de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și poate fi vizionată pe portalurile CJI Media Azi, Mediacritica și pe YouTube.