Emisiunea „Media Azi”, ediția 63: Produsul autohton obligatoriu – ce a constatat CCA?

0

De la 1 octombrie, radiodifuzorii din Republica Moldova sunt obligați să pună pe post cel puțin opt ore de produs autohton,  dintre care 6 sa fie difuzate in orele de maxima audienta, iar patru în limba română. Cum se conformează radiodifuzorii acestor noi prevederi legale?

Despre aceasta discută în ediția 63 a emisiunii „Media Azi” directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, în calitate de gazdă a emisiunii, și invitații săi –  Dragoș Vicol, președintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), și Ion Bunduchi, directorul executiv al Asociației Presei Electronice.

Participanții la emisiune abordează mai multe aspecte ale problemei: Cum au folosit radiodifuzorii perioada de grație care li s-a acordat în perioada 1 aprilie – 1 octombrie 2017, pentru a pregăti conținutul autohton al posturilor tv în volumul prevăzut de lege? Ce a constatat CCA în urma primei monitorizări a posturilor, care a avut loc în luna noiembrie curent? Și, nu în ultimul rând, care au fost criteriile de care s-a condus CCA, atunci când a sancționat selectiv posturile TV care nu s-au conformat legii?

Aflați, de asemenea, cum explică Dragoș Vicol faptul că tocmai posturile care aparțin liderului PDM, Vlad Plahotniuc, nu au fost sancționate de către CCA, deși nu au asigurat volumul de conținut autohton prevăzut de legislație. Și, într-o altă ordine de idei – vedeți în ce măsură stabilirea unei cote obligatorii de produs autohton ar putea reduce din volumul materialelor propagandistice difuzate de posturile tv.

_________________________

Emisiunea „Media  Azi” este realizată săptămânal de Centrul pentru Jurnalism Independent. Prin intermediul ei, ne propunem să scoatem în prim-plan problemele cu care se confruntă în prezent jurnaliștii din media autohtone și să identificăm soluții pentru ele. Emisiunea poate fi vizionată pe portalurile www.moldova-azi.md, Media Azi și Mediacritica, și pe canalul Youtube al CJI.
Emisiunea este realizată cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, prin intermediul Ambasadei Suediei la Chișinău.