Cum a ajuns Recorder un proiect media de succes în mai puțin de doi ani

0

În mai puțin de doi ani de la apariție, platforma Recorder a devenit unul dintre cele mai de succes proiecte media din România. Jurnaliștii și-au propus să facă din Recorder cea mai importantă platformă de video-jurnalism, care, între timp, a devenit cunoscută și în Republica Moldova.

Echipa s-a încăpățânat să creadă că își pot face meseria fără patroni și fără interese ascunse, reușind să-și acopere cheltuielile din publicitate și donațiile cititorilor. Potrivit ultimului raport de activitate, Recorder a adunat în doar șase luni peste 56.000 de euro de la cititori. „Am hotărât să înființăm o publicație nouă din dorința de a ieși din paradigma după care funcționează cea mai mare parte a presei din România: redacții prost organizate, care consumă mai mult decât produc și care sunt finanțate la nesfârșit de mofturile și de interesele unor patroni”, susține echipa.

Cum poate fi explicat succesul jurnaliștilor Recorder și ce lecții ar putea învăța colegii lor din Republica Moldova? Subiectul a fost abordat în cadrul unei noi ediții a emisiunii Media Azi, invitatul căreia a fost Cristian Delcea, unul dintre jurnaliștii care au fondat Recorder.

_____________________________
Emisiunea poate fi vizionată pe portalurile www.moldova-azi.md, www.media-azi.md și www.mediacritica.md și pe canalul Youtube al CJI.
Realizarea emisiunii Media Azi a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și britanic prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Uk aid. Conținutul acestei ediții ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea Uk aid, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.