Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) lansează miercuri, 10 octombrie, ora 10.00, raportul de monitorizare „Elemente de propagandă, manipulare informațională și încălcare a normelor deontologiei jurnalistice în spațiul mediatic autohton (1 iulie – 30 septembrie 2018)”.
Subiectele de actualitate socio-politică analizate de cercetătorul media Victor Gotișan în lunile iulie – septembrie 2018 au fost: dezbaterile și votul în Parlamentul European privind sistarea AMF și suportul bugetar, votarea amnistiei capitalului, protestele din centrul Chișinăului din 26 august, reținerea celor 7 angajați ai liceului „Orizont”, precum și învestirea Silviei Radu și a lui Nicolae Ciubuc în funcția de miniștri în Guvernul Republicii Moldova.
CJI a monitorizat cum au fost reflectate aceste subiecte de posturile TV Publika TV, Canal 2, Moldova 1, Jurnal TV, Accent TV, NTV Moldova, TV 8, PRO TV Chișinău precum și portalurile online Noi.md, Sputnik.md, Unimedia.info și Kp.md.
Conferinţa de presă va avea loc la Agenţia de presă IPN, Casa Presei, str. Puşkin 22, of. 446.
Vă rugăm să confirmați participarea dvs. la adresa electronică czavatin@ijc.md sau la numărul de telefon: 022 213 652. Persoana de contact: Cristina Zavatin, coordonatoare de programe, Departamentul Media Azi și Cercetare, CJI.
___________________
Raportul de monitorizare este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent în calitate de partener în cadrul proiectului „Mass-media în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), finanțat de USAID și implementat de Internews. Proiectul MEDIA-M își propune să promoveze dezvoltarea unei prese independente și profesioniste în Moldova, oferindu-le cetățenilor acces la o diversitate de perspective și contribuind la formarea unui sector media mai rezistent la presiuni politice și financiare.