Ce este Deepfake și de ce explozia acestui fenomen video este foarte periculoasă

0

În ultimele doua luni au apărut tot mai multe video-uri trucate în care mai ales fețele unor actrițe porno erau înlocuite într-un mod extrem de convingător din punct de vedere tehnic de cele ale unor actrițe celebre de la Hollywood. Fenomenul a fost denumit Deepfake și îngrijorează tot mai multă lume, fiindcă acum există aplicații care, ajutându-se de tehnici de machine learning le permit și celor fără cunoștiințe tehnice să puna pe internet montaje video extrem de bine realizate. Scenariul cel mai grav ține de momentul în care vor fi trucate atât video cât și audio declarațiile unor lideri politici, ceea ce ar putea duce la conflicte diplomatice reale.

Fenomenul a pornit la final de 2017 cand un utilizător cu nickname-ul Deepfakes a pus pe Reddit, pentru divertisment, video-uri în care fețele erau înlocuite foarte convingător de cele ale unor actori celebri. Este practic vorba de trucaje realizate prin montaj, dar (în unele cazuri) extrem de reușite și de convingătoare,

Au apărut aplicații prin care poți face asta destul de ușor și s-au înmulțit clipurile, printre actrițele ale căror fețe au fost puse în secvențe porno numărându-se Ariana Grande, Selena Gomez, Jessica Chastain, Emma Watson sau Natalie Portman.

Nu au fost însă doar secvențe porno. Viral a devenit și video-ul în care cancelarul Angela Merkel se transforma în Donald Trump sau cele în care apar deepfake-uri cu Nicholas Cage.

O aplicație lansată acum o luna a fost descarcată de peste 100.000 de ori și, dacă ai cât mai multe poze și filmulețe cu persoană a cărei față vrei să o inserezi într-un clip, algoritmii de machine-learning pot suprapune fața peste cea unei persoane dintr-un clip ales.

Care este rezultatul? În multe cazuri se vede foarte clar ca este vorba de un fals, însă în altele rezultatele sunt foarte bune și ne putem imagina ca cei cu resurse vor lucra pentru a crea falsuri aproape fără cusur.

The Outline relatează scenariul cel mai pesimist: un fals extrem de bine făcut poate duce la conflicte sau poate duce la panică în rândul populației, exemplul prezumtiv fiind un clip cu Donald Trump care declară că a lansat un atac împotrivă Coreei de Nord.

Cum astfel de video-uri se înmulțesc, apar discuții despre cum să fie tratate aceste clipuri trucate. Unele site-uri au eliminat din ele, altele spun că trebuie să vină o plângere de la cei afectați, iar altele încă nu știu cum să trateze subiectul.

Nici legea nu este clară în majoritatea țărilor, prevederile variind enorm. Chiar dacă actorii au, spre exemplu în SUA, dreptul de a-i da în judecată pentru defăimare pe cei care le-au pus fețele în acele clipuri, răspândirea unui clip pe internet este aproape imposibil de împiedicat.

Întrebarea care se pune este dacă se va ajunge într-un punct în care montajele sunt atât de bine făcute încât nu îți vei mai putea da seama că este un fals. Mulți sunt sceptici și dau ca exemplu industria filmului care lucrează cu efecte speciale de zeci de ani și nu a atins perfecțiunea.

Cert este că în viitor trebuie acordată mult mai mare atenție acestor farse video-audio pentru ca numărul lor, dar mai ales complexitatea lor va crește.

Sursa: Hotnews.ro