Ambasadorul UE, Peter Michalko, despre „lupta” cu dezinformarea și falsurile: „Orice modificare legislativă trebuie să respecte și să păstreze standardele ce țin de libertatea presei”

0

Contracararea dezinformării și a știrilor false sunt cruciale, mai ales în situațiile de criză. Pe de altă parte, pandemia nu este și nu trebuie să fie un prilej de a încerca limitarea drepturilor jurnaliștilor și a libertății mass-media. Opinia a fost exprimată de Peter Michalko, șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, într-un interviu pentru Media Azi.  

Referindu-se la fenomenul falsurilor și al dezinformării, ambasadorul UE consideră că instituții abilitate ale statului ar trebui să gestioneze în special sursa acestora. „Lupta împotriva fake-news-ului și a dezinformării este foarte importantă pentru că aceste fenomene presupun riscuri pentru securitatea statului, mai ales în situații de criză – dacă v-ați referit la pandemie – când e vorba de sănătatea cetățenilor, de funcționarea structurilor statului care trebuie să se ocupe de gestionarea pandemiei. În acest sens, cu siguranță, este important ca cei care dezinformează să fie prinși și pentru asta există instituții abilitate”, a declarat Peter Michalko. 

Întrebat dacă „lupta” cu știrile false ar trebui reglementată prin lege, în contextul blocării de către Serviciul de Informații și Securitate a câtorva zeci de portaluri care promovau informațiile manipulatoare, diplomatul susține că „orice modificare legislativă trebuie să respecte și să păstreze standardele ce țin de libertatea presei”.

„În condițiile existenței justiției independente, societatea poate fi sigură că nu vor avea loc abuzuri. Aici vorbim despre funcționarea principiului de checks and balancies, când cetățenii pot fi siguri că legile vor fi aplicate corespunzător. Din păcate, vedem și în economie, și în alte domenii, că dacă sistemul de drept și justiție nu este independent, orice lege poate fi folosită drept bâtă împotriva societății – fie vorba de jurnaliști, firme etc”, a mai spus el. 

În opinia oficialului, o soluție în abordarea acestei probleme este jurnalismului obiectiv și independent, o garanție că informațiile vor fi prezentate cetățenilor într-un mod corect, că vor fi verificate, pentru că asta o cer și normele deontologice. Jurnaliștii buni respectă aceste reguli și verifică informațiile înainte să le răspândească. Dar să nu uităm de asemenea că lor trebuie să le fie oferit acces la informații. Pandemia a demonstrat încă o dată că numai prin transparență despre tot ce înseamnă criza din Sănătate, gestionarea acesteia, acțiunile instituțiilor statului, societatea poate să vadă, să înțeleagă și să susțină modul în care sunt gestionate lucrurile”, a mai spus ambasadorul UE în Republica Moldova.

În același interviu, Peter Michalko se referă și la abrogarea așa-numitei legi anti-propagandă, afirmând că Republica Moldova nu trebuie să rămână fără protecție împotriva dezinformării externe, dar și că este nevoie de  un mecanism de luptă în acest sens. „În diferite țări, inclusiv în Uniunea Europeană, în Europa, aceste mecanisme îmbracă diferite forme. Acum câțiva ani, când era adoptat Codul serviciilor media audiovizuale în redacție nouă, am vorbit atât despre accesul cetățenilor la informație, cât și despre importanța să existe, totuși, mecanismul de luptă împotriva dezinformării. După modificările recente, reacția noastră și a mea au fost foarte clare: orice schimbare a Codului serviciilor media audiovizuale trebuie făcută numai prin consultări publice și în cadrul unor procese democratice. Asta privește nu doar această prevedere a Codului, ci și oricare altele”, a conchis diplomatul. 

Sursă foto: Media-azi.md