Cerere de oferte pentru instituții mass-media și ONG-uri: Granturi în valoare de 5000 USD pentru campanii împotriva dezinformării și propagandei în media

0

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), în parteneriat cu Internews în Moldova, anunță al doilea concurs de granturi în cadrul programului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M) pentru realizarea campaniilor împotriva dezinformării și propagandei în media.Pentru a diminua impactul propagandei și a informațiilor manipulative difuzate de mass-media și pentru a contribui la dezvoltarea gândirii critice a cetățenilor Republicii Moldova, CJI încurajează instituțiile media și ONG-urile să producă și să promoveze conținuturi care să dezvăluie dezinformarea și să explice cum are loc fenomenul propagandei.

Domeniul de aplicare a activităților

Inițiativele eligibile pot fi:

  • materiale jurnalistice care prezintă și/sau analizează subiecte deliberat false sau înșelătoare răspândite din surse străine;
  • materiale video scurte ce arată exemple specifice de manipulare a informației și propagandă, ajutând consumatorii de media să înțeleagă unde și cum au fost folosite tehnicile de dezinformare/manipulare, dar și motivațiile din spatele lor;
  • ghiduri practice sub forma unor spoturi video/audio/animație din care utilizatorii să învețe cum să detecteze tehnicile de manipulare și propagandă;
Suma și numărul granturilor acordate
CJI va acorda două granturi, în valoare de 5000 USD fiecare, pentru a susține producția și promovarea conținutului care vizează dezvăluirea dezinformării și expunerea propagandei printr-o competiție deschisă pentru mass-media și ONG-uri. CJI va angaja un mentor care va lucra îndeaproape cu beneficiarii de fonduri pentru producerea și distribuirea materialelor elaborate.Durata și calendarul proiectului
Proiectele urmează a fi implementate în perioada 1 septembrie 2018-28 februarie 2019, iar granturile obținute trebuie consumate în acest interval de timp. Rezultatele, produsele și serviciile așteptate trebuie să fie disponibile la finalizarea proiectului. Beneficiarii dețin drepturile de autor asupra publicațiilor și a altor materiale de autor produse în cadrul programului, însă CJI, Internews și USAID își rezervă dreptul gratuit, ne-exclusiv și irevocabil de a le utiliza, reproduce, distribui, afișa sau reprezenta public în orice manieră și pentru orice scop, inclusiv delegând în acest sens terțe părți.
Criterii de eligibilitate
Programul de granturi este deschis tuturor instituțiilor media și ONG-urilor care îndeplinesc următoarele criterii:
  • Să respecte standarde etice și profesionale, să aibă o reputație bună și o politică editorială independentă (în cazul instituțiilor media);
  • Să facă dovada unei experiențe reușite de cooperare cu organizațiile neguvernamentale și / sau cu activiștii societății civile (în cazul în care aceasta există);
  • Să poată face față tuturor cerințelor și termenelor de raportare;
  • Sunt eligibile proiectele cu conținut mediatic în limbile română și rusă.
Criterii de selecție:

Dosarele vor fi evaluate de un comitet comun CJI-Internews în baza unui șir de criterii. Fiecare dosar va fi apreciat cu o notă, scorul maxim posibil fiind de 100 de puncte, în care oferta tehnică va constitui 80% din scorul final și oferta financiară va constitui 20% din scorul final.Criteriile de evaluare a ofertei tehnice:

  • Plan de implementare scris într-un mod logic și convingător;
  • Ofertă practică și cu termene bine stabilite pentru fiecare parte;
  • Public-țintă potrivit, planuri de promovare și viabilitate;
  • Inițiative de includere în proiect a publicului din diferite regiuni ale țării, grupurilor de minorități etnice/lingvistice și capitala, care corespund criteriilor profesionale stricte și au potențialul de a servi în calitate de surse de informare importante pentru populația din mediul rural, pentru vorbitorii de limbă rusă și pentru tineret.
Criteriile de evaluare a ofertei financiare:
  • Alocarea bugetară rezonabilă și clară, cu utilizarea optimă a resurselor disponibile.
Cerințe pentru depunerea dosarelor:
Dosarele trebuie să includă următoarele informații:
Condițiile pentru depunerea dosarelor:

Dosarele urmează a fi expediate prin poșta electronică pe numele Marianei Tabuncic, coordonatoare de programe în cadrul CJI, comunicare@ijc.md și copiile pe numele Anastasiei Nani, directoare adjunctă a CJI, anani@ijc.md Recepționarea dosarelor se va confirma în decurs de două zile lucrătoare. Solicitanții ale căror propuneri vor fi acceptate vor fi anunțați în termen de opt zile lucrătoare de la data-limită pentru depunerea dosarelor. Formularele standard pentru buget și propunere de proiect sunt disponibile în link-urile de mai sus sau pot fi obținute prin poșta electronică la cerere.Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 6 iulie 2018. Persoana de contact: Mariana Tabuncic, coordonatoare de programe. Telefon: 022 213 652. 

__________________________

„Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), lansat de Internews în 2017 cu sprijinul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), este un program de cinci ani, ce are ca scop promovarea dezvoltării mass media independente și profesioniste, și crearea unui sector media mai rezistent la presiunile politice și economice.