Dezinformare, trolling și hacktivism în România

Dintre toate instrumentele de influență pe care Kremlinul le utilizează împotriva României, dezinformarea este cea mai insidioasă și mai greu de contracarat. Însă transparentizarea, educarea publicului, precum și responsabilizarea principalilor lideri de opinie sunt pași necesari pentru a-l împiedica să devină o forță cu adevărat subversivă în România.

Principala cale prin care Moscova încearcă să-și atingă obiectivele și să influențeze opi­nia publică – uneori chiar provocând ac­țiuni civice sau comportamente politice – ține de folosirea dezinformării și a pro­pa­gandei. Acestea sunt preocupări tot mai mari și la noi, în ciuda percepției generale că, pe fondul tensiunilor istorice, al re­la­țiilor înghețate și al afinității culturale foar­te mici, România este o țintă secun­da­ră.

Spre deosebire de statele unde Moscova nu doar că încearcă să slăbească ata­șa­men­tul față de valorile democratice, față de UE și NATO, dar și să creeze o imagine po­zitivă asupra Rusiei, în România, Krem­li­nul se concentrează pe prima secvență. În­cercarea de a stimula îndoiala față de op­țiu­nile euroatlantice și europene ale Ro­mâ­niei sau de a slăbi sentimentul pro­occi­den­tal este mai profitabilă Kremlinului, de­oa­rece românii nu au nicio nostalgie cu pri­vire la Rusia (sau fosta URSS) și o percep ca pe o amenințare. Totodată, utilizarea na­rațiunilor antioccidentale cuplează mai bine cu conspiraționiștii și cu na­ționaliștii care deja populează diferitele colțuri ale Internetului.

În România, la fel ca și în alte țări din Eu­ropa Centrală şi de Est, mașina de dezin­formare a Kremlinului este profund opor­tu­nistă. Speculează și folosește contextul so­cio-politic, stârnește emoțiile sau cre­dințele existente la nivelul diverselor gru­puri societale, pentru a le aduce mai aproa­pe de narațiunile sprijinite de Krem­lin. Acest lucru implică o investiție relativ modestă a aparatului de propagandă, care reușește să creeze confuzie, uneori panică, cultivând teorii ale conspirației și ne­în­cre­derea în sistemul de valori occidentale și al guvernării democratice.

Comportamentul oportunist face parte dintr-un ecosistem alambicat al dezin­for­mării. Pe de o parte, narațiunile aprobate de Kremlin se multiplică cu ajutorul plat­formelor mediatice senzaționaliste, mar­ginale și uneori chiar al celor mainstream. Pe de altă parte, platformele mass-media pro-ruse și grupurile Facebook acționează ca amplificatori ai vocilor și mesajelor an­ti-americane / anti-NATO / anti-UE care nu își au sursa neapărat în laboratoarele de dezinformare ale Kremlinului. În am­be­le cazuri, o gamă largă de platforme mass-media și grupuri de social media dau o mână de ajutor propagandei rusești. RT și Sputnik – brațele oficiale ale pro­pa­gandei ruse – au lansat, în principal prin conspirații, prin spălarea și reinventarea narațiunilor, subiecte care apar și pe o multitudine de site-uri românești și pe rețelele de social media. Acestea par să se fi multiplicat în ultimii ani și continuă să se răspândească precum ciupercile. În ce­le mai multe cazuri, este dificil să deter­mi­năm cu exactitate sursa narațiunilor (sau cine se află în spatele platformei media care le propagă), dar trebuie remarcată ase­mănarea dintre propaganda Kremli­nu­lui și unele dintre aceste site-uri. Această realitate estompează frontierele dintre diferiții actori și obiectivele lor și, în cele din urmă, oferă acoperirea perfectă pen­tru propaganda rusească. Totodată, ea ilus­trează  arta de contextualizare a Kremli­nu­lui, prin ajustarea specifică a campaniilor de dezinformare la diferitele țări și tipuri de public.

Ecosistemul dezinformării

Trei forțe principale contribuie la răspân­direa narațiunilor anti-occidentale și pro-Kremlin în România: canalele oficiale de propagandă; rețelele social media; cate­goria site-urile marginale, conspiraționiste sau naționaliste. Ca bonus, uneori primesc și o mână de ajutor de la mass-media sau personalități publice, care intră în ca­tegoria „idioților utili“.

Canalele oficiale de propagandă sunt o dez­voltare recentă în spațiul mediatic ro­mâ­nesc. După o prezență scurtă și fără suc­ces a RT, Sputnik și-a făcut debutul, deși indirect, prin intermediul Republicii Mol­dova. Sputnik Moldova, prima compo­nen­tă în limba română a Sputnik News, a fost lansată în mai 2015. Ulterior, în august 2016 a fost adăugată componenta Moldo­va-România dedicată unui public româ­nesc. Sub sloganul „Sputnik spune ceea ce alții trec sub tăcere“, platforma reven­dică astfel o parte din piața știrilor alter­native.

Platforma de știri (care ignoră nume­roa­sele evoluții interne și internaționale, pre­cum exercițiile militare de tip Zapad, de exemplu) urmează o linie anti-americană și utilizează un manual bine stabilit de tehnici de dezinformare. De asemenea, pre­ia doar evenimentele interne pe care le poate folosi pentru a amplifica narațiunile aprobate de Kremlin. Sputnik lucrează în cea mai mare parte cu comentatori invi­tați și „experți“, reciclați din diverse publi­cații naționaliste sau de (extremă) dreap­ta, în timp ce vocile propriilor „jurnaliști“ rămân anonime. Judecând după numărul de vizitatori și share-urile de pe social me­dia, Sputnik nu pare să ajungă la o audiență largă. Acesta este un aspect im­portant într-o țară ca România, unde da­tele de trafic pentru cele mai multe site-uri obscure și marginale arată că cea mai mare parte a publicului provine de pe Facebook.

Pe de altă parte, Facebook contribuie ma­siv la propagarea narațiunilor pro-Krem­lin și la dezvoltarea activismului online pro-rusesc. Spre deosebire de Sputnik News și de alte site-uri de știri pro-Mos­cova – care folosesc în principal voci care aparent proiectează autoritate sau „ex­perți“ pentru a servi drept purtători de cu­vânt pentru propaganda Kremlinului în România -, social media creează aparența cre­dibilității prin autenticitate.

Existența paginilor pro-rusești (deși nu își asumă o astfel de identitate la vedere) ar tre­bui să genereze un anumit nivel de în­grijorare, mai ales dacă ne ghidăm după anchetele jurnalistice recente despre exis­tența fabricilor de trolli sponsorizate de Kremlin. Ele nu par să genereze un im­pact enorm în social media – cei care ur­măresc și share-uiesc ajungând undeva la câteva mii de persoane –, dar oferă o bu­nă perspectivă asupra tehnicilor de ope­rare folosite de trollii pro-Kremlin.

În timp ce informațiile despre eficiența pro­pagandei rusești pe rețelele de social media în România sunt puține, Facebook este recunoscut ca un instrument eficient de organizare socială și politică, iar trollii ruși au experimentat deja potențialul său de mobilizare socială în timpul alegerilor ame­ricane din 2016. Și în România, Face­book este un multiplicator major al acti­vismului civic și este utilizat pe scară lar­gă. Potrivit unor surse, în România există aproximativ 9,6 milioane de utilizatori de Facebook, reprezentând 85% dintre toți utilizatorii de Internet și aproximativ 44% din totalul populației. Ca o ilustrare a pu­terii știrilor de pe Facebook și a comu­nității online, unele dintre cele mai recen­te proteste (și cele mai mari) din România au fost în principal organizate și difuzate prin Facebook. Social media au fost, de asemenea, creditate pentru alimentarea pro­testelor din timpul Primăverii Arabe, a Revoluției Maidanului din Ucraina și a amplelor demonstrații de stradă din Rusia din martie 2017. Moscova înțelege acest potențial și ne putem aștepta la încercări de dezinformare și trolling din partea gru­purilor sprijinite de Kremlin.

Dar ecosistemul dezinformării pro-Krem­lin crește aproape zilnic și include grupuri și site-uri marginale religioase, națio­na­liste sau „anti-sistem“, care adoptă nara­țiuni elaborate în laboratoarele Krem­li­nului sau cel puțin care se aliniază foarte bine obiectivelor sale. Narațiunile puse în circulație distorsionează adevărul despre climatul internațional, despre opțiunile geopolitice ale României sau chiar despre politicile interne (de la aderarea la NATO și UE la lupta împotriva corupției). Ele pun la îndoială valorile occidentale la care România pretinde că aderă, răspândesc pa­nica despre pericole inexistente sau induc ide­ea că reîntoarcerea la valorile „tra­di­țio­nale“ este singura salvare pentru țară. Așa-numitele valori tradiționale, inclusiv ce­le ortodox-creștine, reprezintă singura pun­te culturală pe care Rusia o poate „vin­de“ ca legătură între ruși și români.

Cele trei componente principale ale eco­sistemului de dezinformare sunt ampli­ficate în media mainstream de voci cre­di­bile sau care se bucură de o anumită po­pu­laritate, extinzând astfel publicul-țintă din­colo de așteptările mașinăriei rusești de propagandă. Ele devin parte din zgo­motul creat de camerele ecou ale mass-me­dia on-line și în special de rețelele so­ciale, oferind propagandei Kremlinului ca­mu­flajul perfect. Totodată, se estompează granițele dintre agenții plătiți ai dezin­for­mării și propagandei (persoane individuale și platforme media), pe de o parte, idioți utili cu agende politice care înțeleg cum să manipuleze anumite narațiuni în fa­voa­rea lor și producătorii (legitimi) de media care se întâmplă să favorizeze aceleași punc­te de vedere, pe de altă parte.

Imaginarul narațiunilor anti-occidentale

Ideea că Occidentul nu este un aliat, ci un „inamic disimulat“ pare să fie obiectivul prin­cipal al mașinăriei de dezinformare din România. Ţara noastră este în general pre­zentată ca un simplu vasal al Occi­dentului, o „colonie americană“ folosită ca un simplu câmp de luptă și ca sursă de extragere a resurselor și a capitalului au­toh­ton. Din perspectiva elementelor cons­titutive ale narațiunilor anti-occidentale remarcăm, așadar, câteva direcţii princi­pale.

În primul rând, NATO și SUA în special sunt portretizate ca fiind egoiste și con­trolate de elite războinice. În această lec­tu­ră, prin atitudinea lor belicoasă, ele expun România conflictului cu Rusia, dar în același timp nu sunt dispuși să-i apere pe partenerii din Est. Absența solidarității în cadrul NATO este frecvent invocată de Sputnik News, care subliniază faptul că pu­blicul occidental nu este dispus să spri­jine o intervenție pentru apărarea unui ali­at. Această narațiune are menirea de a amplifica retorica fragmentării, de a sub­mina încrederea în garanțiile de securitate oferite de umbrela NATO și de a semăna îndoiala față de alegerile geopolitice ale României.

În al doilea rând, România, ca stat mem­bru al NATO, este ridiculizată și con­si­de­rată drept o marionetă în războiul dintre Vest și Rusia. Perspectiva canalelor de dezinformare pro-Kremlin este aceea că România rămâne un actor de securitate in­signifiant și este atât de vulnerabilă încât aproape că nu prezintă interes. Un ele­ment suplimentar ține de ideea că chel­tuielile destinate apărării sunt atât inutile, cât și contraproductive, ceea ce generează o și mai mare insecuritate. O componentă constantă a acestei narațiuni a fost ar­gumentul că, prin găzduirea elementelor scutului antirachetă, România nu numai că se pune singură în pericol (fiind doar un câmp tactic pentru NATO), dar devine astfel și o amenințare directă pentru Ru­sia, forțând-o să se apere. Nu în ultimul rând, canalele de dezinformare sunt inun­date cu știri despre superioritatea militară a Rusiei pentru a arăta că orice investiții în apărare României nu vor avea un im­pact real.

Kremlinul știe că românii s-au temut me­reu de agresiunea Rusiei. Speculând aceas­tă frică și repetând ideea că Occidentul este cel care provoacă Rusia, mașina de propagandă pro-Kremlin instigă nu un sentiment anti-rusesc, ci, paradoxal, un sentiment anti-occidental în România. Privind prin lentilele mașinii de dezin­for­mare, Occidentul poate deveni un inamic mai mare pentru România dacă aruncă țara într-un conflict deschis cu inamicul său istoric, Rusia.

În al treilea rând, investițiile occidentale și, în special, cele americane sunt descrise ca fiind o formă de spoliere – un discurs foarte aproape de narațiunea neocolonială. În această interpretare, România își „pre­dă“ resursele și, mai presus de toate, chel­tu­iește și mulți bani pe un echipament mi­li­tar inutil. Mesajul rezonează cu nara­țiu­nile adînc înrădăcinate cu care societatea românească a trebuit să se mai confrunte la începutul anilor ’90, când au început pri­mele valuri de privatizări, o epocă în care leitmotiv-ul populist a fost „nu ne vin­dem țara“.

Mobilizarea pasiunilor naționaliste

O ilustrare specifică a ecosistemului dezin­formării care asigură propagarea na­ra­țiu­nilor susținute de Kremlin este națio­na­lis­mul românesc. Totul se interconectează în mod natural cu narațiunile anti-occi­den­tale și speculează diferitele emoții din so­cietatea românească – de la frică (de ocu­pa­ție, dezmembrare, străini, minorități etc.) la mândrie (care rezultă dintr-un tre­cut „glorios“ mitic imposibil de egalat de pre­zentul cenușiu).

În ultimii 15 ani, naționalismul a devenit o tendință mai degrabă marginală în Ro­mâ­nia. Prin eliminarea din jocul politic a prin­cipalei forțe naționaliste (Partidul Ro­mânia Mare – PRM), tendințele nativiste (centrate pe conceptele etnice ale Ro­mâ­nismului), cele de (extremă) dreaptă (une­le mergând până la mișcarea fascistă din perioada interbelică) și naționaliste (de tipul iredentismului sau al protec­țio­nis­mului economic) au rămas la marginea dez­baterii publice. Ele au rămas, de ase­menea, în afara scenei politice main­stream. În ultimii ani, totuși, unele dintre aceste tendințe au revenit și reactivat în diverse colțuri ale Internetului, pe rețelele sociale, chiar în mass-media (prin vocile unor lideri de opinie). Astfel de platforme creează un teren fertil pentru propagarea narațiunilor favorabile Kremlinului.

Remarcăm câteva fire narative specifice naționalismului românesc utile pro­pa­gan­dei: reîntoarcea unui trecut glorios – foar­te proeminentă din această perspectivă fiind mitologia construită în jurul erois­mu­lui dacilor; revenirea la valorile tra­di­țio­nale, în special creștin-ortodoxe; nostalgia după comunism și presupusele sale rea­li­zări grandioase, cuplate cu un discurs an­ti-UE / anti-occidental; teama de a pierde teritoriul național (în principal Transil­va­nia), combinată cu aspirațiile de a extinde granițele României (cu Republica Moldo­va, de exemplu). Un subiect preferat al mul­tor platforme web anti-occidentale este modelul economic eșuat pe care România l-a îmbrățișat prin aderarea la ta­băra capitalistă și la Uniunea Europeană. Acest tip de narațiune este destul de frec­vent pe un număr de bloguri și pagini Facebook și se amestecă conjunctural cu narațiunea „România – o colonie a SUA / a Occidentului“.

Deși nu sunt date suficiente privind pe­ne­trarea acestor narațiuni, sondajele regio­nale indică tendințe îngrijorătoare. Datele recente adunate de Globsec arată tendințe interesante în rândul cetățenilor din Eu­ro­pa Centrală și de Est, inclusiv al românilor (unde Vladimir Putin pare să aibă cel mai mare grad de popularitate din regiune). În România, unde sentimentele pro-occi­den­tale și pro-americane sunt încă foarte ri­dicate, astfel de îngrijorări sunt respinse de analiști sau decidenți.

Deși la nivel public atitudinea privind UE și NATO continuă să înregistreze trenduri pozitive, efectele curentelor subterane în­treținute de naraţiunile Kremlinului nu pot fi ignorate. O mai mare transparență cu privire la cine finanțează multe dintre plat­formele care propulsează dezin­for­ma­rea ar ajuta opinia publică să devină mai conștientă de încercările de a polua spa­țiul informațional. Dintre toate instru­mentele de influență pe care Kremlinul le utilizează împotriva României, dezin­for­marea este cea mai insidioasă și mai greu de contracarat. Însă transparentizarea, edu­carea publicului, precum și respon­sa­bilizarea principalilor lideri de opinie sunt pași necesari pentru a-l împiedica să de­vină o forță cu adevărat subversivă în Ro­mânia.

Sursa: revista22.ro