Ignorarea dreptului la replică a persoanelor vizate în știri în context negativ, omisiunea, etichetarea precum și amestecul dintre fapte și opinii sunt principalele încălcări și tehnici de manipulare semnalate în raportul de monitorizare „Elemente de propagandă, manipulare informațională și încălcare a normelor deontologiei jurnalistice în spațiul mediatic autohton (1 octombrie – 31 decembrie 2017)”, lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) miercuri, 31 ianuarie.
În lunile octombrie-decembrie 2017, au fost monitorizate 12 instituții media – portaluri de știri și posturi TV – care au reflectat evenimente de interes public major: sistarea finanțării Uniunii Europene în sectorul justiției, numirea lui Eugen Sturza în funcţia de Ministru al Apărării, interviul lui Vitalie Proca acordat postului Jurnal TV, summitul Parteneriatului Estic și semnarea Acordului privind Asistența Macrofinanciară de 100 milioane de euro din partea UE, precum și deschiderea Biroului de Legătură NATO la Chișinău.
În opinia cercetătorului media Victor Gotișan, care a realizat raportul, instituțiile media monitorizate în această perioadă au continuat să ignore normele de scriere a știrilor atunci când au reflectat evenimentele de interes public majos, difuzând informații incomplete sau prezentate unilateral. „Problema comună identificată în cazul majorității instituțiilor monitorizate a fost că jurnaliştii ignoră, voit sau nu, principiul acordării dreptului la replică persoanelor vizate în știri în context negativ”, menționează Victor Gotișan.
În raport se arată că „televiziunile Accent TV şi NTV Moldova au reflectat subiectele monitorizate într-un mod unilateral şi tendenţios, favorizând direct Partidul Socialiştilor, iar Publika TV, Prime TV și Canal 2 au transmis în mare parte acelaşi conţinut de știri, favorizând Partidul Democrat. Aceste instituţii au prezentat selectiv faptele și au făcut uz de amestecul faptelor şi opiniilor”.
De asemenea, la Jurnal TV s-au înregistrat elemente de prezentare selectivă a faptelor, lipsă dreptului la replica și de echilibru, iar Sputnik.md a omis unele subiecte relevante de pe agenda zilei.
În acest sens, CJI recomandă Consiliului Coordonator al Audiovizualului să se autosesizeze și să inițieze monitorizarea posturilor TV al căror conținut este semnalat ca sursă de informații manipulatoare sau falsă.
__________________________________
Raportul de monitorizare este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent în calitate de partener în cadrul proiectului „Mass-media în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), finanțat de USAID și implementat de Internews. Proiectul MEDIA-M își propune să promoveze dezvoltarea unei prese independente și profesioniste în Moldova, oferindu-le cetățenilor acces la o diversitate de perspective și contribuind la formarea unui sector media mai rezistent la presiuni politice și financiare.