Twitter oprește difuzarea conținuturilor sponsorizate de Russia Today și Sputnik

0

Rețeaua de socializare Twitter a decis joi să nu mai publice conținuturi sponsorizate de Russia Today (RT) și Sputnik, ca urmare a suspiciunilor privind ingerința Rusiei în campania prezidențială americană, transmite AFP citat de Agerpres.

Decizia a fost luată ‘pe baza evaluării retrospective pe care am făcut-o despre alegerile americane din 2016 și a concluziei la care au ajuns serviciile de informații americane că atât Russia Today cât și Sputnik au încercat să se amestece în aceste alegeri acționând pentru guvernul rus’, explică rețeaua de socializare.

Un responsabil al acesteia a declarat luna trecută, în fața unei comisii a Congresului american ce anchetează presupusa implicare a Rusiei în acel scrutin, că RT a cheltuit anul trecut în SUA 274.000 de dolari pentru conținuturi sponsorizate. Pentru astfel de conținuturi, Twitter a încasat începând din anul 2011 circa 1,9 milioane de dolari de la RT.

Reacționând deciziei anunțate joi, redactorul-șef al RT, Margarita Simonian a spus: ‘Trebuie să recunosc că nu credeam că Twitter este gestionat de serviciile secrete americane. Aveam impresia că a spune așa ceva ține de teoria conspirației, dar iată că Twitter o recunoaște singur’.

Și MAE rus a reacționat, calificând această măsură drept ‘un gest agresiv (…), care este rezultatul presiunii unei părți a ‘establishment-ului’ american și a serviciilor de informații’. ‘Firește, vor urma măsuri de retorsiune’, a avertizat MAE rus.

Sursa: digi24.ro