Compania Facebook a folosit un miliard de fotografii din Instagram pentru a antrena un algoritm cu inteligență artificială (AI) ca să recunoască de sine stătător subiectele din imagini, notează BBC, citat de Adevarul.ro.
„De regulă, algoritmii sunt instruiţi pe seturi de date deja clasificate de oameni pe categorii, spre exemplu pisici, câini sau flori. Dar fotografiile de pe Instagram au fost prezentate algoritmului fără a fi etichetate. În aceste condiţii, algoritmul cu AI a reuşit să identifice corect imaginile cu o precizie de 84,5%, potrivit Facebook”, se arată în articol.
Calum Chase, expert în inteligența artificială, a scris într-o postare pe Twitter că sistemul este „încă un pas către computerele cu simţul realităţii”.
„Facebook a spus că deşi acest tip de tehnică a înregistrat deja succese în zona algoritmilor care se ocupă cu procesarea limbajului, imaginile reprezintă o provocare diferită. Cuvintele sunt mai uşor de identificat decât diferitele porţiuni ale unei imagini. De exemplu, pentru un algoritm este foarte complicat să identifice, în aceeaşi imagine, un animal şi un copac, care sunt foarte de apropiate unul de celălalt. În imagini, algoritmul trebuie să decidă care pixel aparţine animalului şi care copacului. În plus, acelaşi concept (de copac sau de animal) va varia foarte mult între imagini, cum ar fi o pisică surprinsă în diferite ipostaze sau vizualizată din unghiuri diferite”, notează reprezentanții Facebook într-o postare pe blog, potrivit sursei.
Sursă foto: bbc.co.uk