„Insula Adevărului”, un joc lansat de CJI pentru elevii din clasele primare

0

Centrul pentru Jurnalism Independent lansează luni, 21 septembrie, un nou joc interactiv pentru elevii din clasele primare, care să le testeze cunoștințele în materie de educație media, gândire critică și informare corectă.

Jocul online le propune copiilor să încerce rolul de jurnalist sau jurnalistă și să parcurgă un traseu cu 10 întrebări în baza unei întâmplări de pe o insulă imaginară.

„Pe Insula Adevărului s-a infiltrat un pirat care a furat un cufăr cu monede de aur ce aparține comunității. Cât Poliția caută făptașul, oamenii de pe această insulă își doresc să fie informați corect despre anchetă”, se arată în debutul jocului. Copii pot să acumuleze câte 100 de puncte pentru fiecare răspuns corect sau maxim 1.000 de puncte.

Pe toată durata jocului, elevii sunt ajutați de un însoțitor sau o însoțitoare, Luca sau Mara, elevi și ei în clasele primare, care le vin în ajutor cu sugestii pentru a răspunde corect la întrebări.

Jocul a fost creat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu scopul de a dezvolta abilitățile de gândire critică și analiză ale elevilor, provocați de mici să facă față dezinformării și falsurilor. Jocul este disponibil în limba română și poate fi accesat aici.

_________________________________

Lansarea acestui joc a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și poporului britanic prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și UK Aid. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea autorilor și nu reflectă în mod necesar viziunea UK Aid, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.