Ministerul Afacerilor Interne al României a stabilit procedura prin care autorităţile vor putea bloca ştirile false cu privire la răspândirea noului coronavirus, notează Adevărul.ro.
Analiza referitoare la publicaţiile care difuzează în mod sistematic şi deliberat informaţii false, ignorând apelul privind informarea corectă şi obiectivă, va fi realizată la nivelul Grupului de Comunicare Strategică. Analiza se va realiza asupra fiecărui caz în parte şi va fi în mod obligatoriu deschis un dialog prealabil cu reprezentanţii publicaţiei (dacă pot fi identificaţi) care ar putea face obiectul unei asemenea analize.
În cazul în care se constată vreo neregulă, dispoziţia referitoare la eventuala dezactivare a publicaţiei online este emisă de Ministrul Afacerilor Interne, în baza analizei Grupului de Comunicare Strategică. Aceasta este, mai apoi, implementată printr-o decizie a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.
„Menţionăm faptul că această reglementare nu priveşte instituţiile de presă recunoscute la nivelul opiniei publice, a căror identitate este cunoscută şi cu care autorităţile se află într-un raport de colaborare şi dialog permanent”, arată MAI într-un comunicat.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat un decret de instituire a stării de urgenţă în România din cauza epidemiei cu coronavirus. Decretul prevede, între altele, combaterea entităţilor care publică ştiri false despre coronavirus. „Furnizorii de servicii de găzduire şi furnizorii de conţinut sunt obligaţi ca, la decizia motivată a Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o reţea de comunicaţii electronice ori stocarea conţinutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conţinutul respectiv se promovează ştiri false cu privire la evoluţia COVID-19 şi la măsurile de protecţie şi prevenire”, se arată în document.