Facebook șterge peste 1800 de pagini și conturi, în efortul de combatere a propagandei politice și a știrilor false

0

Peste 1800 de pagini, conturi și grupuri Facebook din țări precum Thailanda, Rusia, Ucraina și Honduras au fost șterse, la 25 iulie a.c., pentru „comportament neautentic coordonat”. Acțiunea face parte din strategia amplă a companiei de a elimina astfel de conturi la nivel global, în efortul său de a combate propaganda politică și știrile false, după ce a fost criticată de mai multe guverne pentru că nu a dezvoltat modalități de a combate conținutul extremist și propagandistic.

Potrivit responsabililor Facebook, în total, paginile și conturile șterse erau urmărite de circa 274.000 de persoane. Conturile din Rusia, dar și din anumite regiuni ucrainene, foloseau nume false pentru a discuta despre politica din Ucraina, respectiv pentru a critica Guvernul de la Kiev. În Thailanda, conturile șterse foloseau „persoane fictive” pentru a promova păreri despre politica thailandeză, relațiile SUA-China, protestele din Hong Kong și critici la adresa activiștilor democrați. În Honduras, resursele date erau utilizate pentru a posta conținut de propagandă pentru președintele țării, fiind suspectate că ar fi avut legături cu persoane ce monitorizează rețelele de socializare pentru Guvern.

Foto: Radio Chisinau