Epidemiolog: Moldovenii sunt reticenți față de vaccinare din cauza miturilor răspândite pe rețelele sociale

0

Circa 12% din populația țării a fost imunizată cu cel puțin o doză de vaccin împotriva coronavirusului, a anunțat Ministerul Sănătății marți, 22 iunie. Potrivit  autorităților, numărul cetățenilor imunizați ar fi în realitate cu 2-3% mai mare, în funcție de datele Poliției de Frontieră privind numărul celor vaccinați peste hotare. 

În cadrul conferinței săptămânale la subiect, funcționarii din Sănătate au precizat că 401.379 de persoane au fost imunizate cu cel puțin o doză de vaccin, iar alți 230.000 de cetățeni au recepționat ambele doze.

Secretarul de stat al Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, Denis Cernelea, susține că „în ultimile 7 zile au fost administrate 91.850 doze de vaccinuri, față de 58.800 de doze de săptămâna precedentă, un număr în creștere. Media vaccinurilor zilnice (cu excepția zilelor de odihnă) este estimată la circa 20.000, astfel se demonstrează capacitatea sistemului medical de asimilare a vaccinurilor”.

Pe 15 iunie, Angela Paraschiv, şefa Catedrei de epidemiologie de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu”, a declarat că motivul care ar sta la baza reticenței populației față de procesul de imunizare ar fi miturile răspândite de presă. „Din păcate, avem încă populație reticentă față de vaccinare și asta se reflectă asupra numărului de persoane care acceptă să vină să se vaccineze – anume din cauza acelor mituri, falsuri care sunt distribuite prin rețelele sociale. (…) Îndemnăm populația să asculte informațiile care vin din surse sigure, credibile, difuzate de specialiști care cunosc problema în domeniu, și să accepte vaccinarea, astfel să ajungem la o eliminare a infecției de pe teritoriul țării”, a mai spus ea. 

Comparativ cu statele care au demarat campania de vaccinare în aceeași perioadă cu Republica Moldova, țara noastră ocupă un loc de frunte în condițiile în care Ucraina și Georgia au vaccinat cu cel puțin o singură doză doar 6% și, respectiv, 4% din populație.


Sursă foto: Moldova.org