CA a sancționat Pro TV Chișinău și TVR Moldova pentru modul în care au reflectat crima de la Băcioi

0

Consiliul Audiovizualului (CA) a sancționat posturile de televiziune Pro TV Chișinău cu 12.000 de lei și TVR Moldova cu 10.000 de lei pentru că au difuzat materialul despre o crimă comisă în satul Băcioi cu încălcarea normelor. Sancțiunea a fost aplicată după monitorizarea principalelor buletine de știri din 19 decembrie a mai multor furnizori de servicii media naționali ca urmare a autosesizării vicepreședintei CA, Ana Gonța, la capitolul respectării normelor audiovizuale privind protecția minorilor.

În cadrul ședinței din 23 decembrie, membrii CA au examinat raportul de monitorizare a principalelor buletine de știri a 13 posturi de televiziune prin prisma celor invocate în autosesizare – Moldova 1, Moldova 2, Publika TV, Prime TV, Primul în Moldova, TVR Moldova, TV6, Canal 2, Canal 3, TV8, NTV Moldova, Jurnal TV și Pro TV Chișinău.

În raportul de monitorizare se menționează că, la data de 19 decembrie, NTV Moldova, TV8 și Jurnal TV nu au reflectat acest subiect, iar Prime TV, Canal 2, Canal 3, TV6 și Primul în Moldova nu au pus pe post buletine de știri în ziua respectivă. În schimb, despre decesul unui bărbat în care au fost trase mai multe focuri de armă au relatat posturile de televiziune Moldova 1, Moldova 2, Publika TV, TVR Moldova și Pro TV Chișinău.  „De specificat că, în cadrul subiectelor difuzate la posturile de televiziune Moldova 1, Moldova 2 și Publika TV imaginile din momentul săvârșirii crimei au fost blurate. Posturile de televiziune Pro TV Moldova și TVR Chișinău au difuzat subiectul respectiv în cadrul principalului program informativ, inclusiv pe site-urile oficiale ale acestora, ca primă știre, fără blurarea imaginilor respective, fiind menționat doar faptul că urmează să fie difuzate imagini care pot afecta emoțional”, a citat din raport șefa Direcției monitorizare TV, Victoria Cecan.

În context, Ana Gonța a propus ca televiziunile care au admis încălcări să fie sancționate diferențiat, Pro TV Chișinău – mai dur, iar TVR Moldova – cu amendă minimă. „La TVR Moldova, totuși, deși s-au dat la fel imaginile fără a fi blurate de două ori repetat, dar au mai fost informații de background, s-au dat mult mai multe informații. Pro TV Chișinău doar a prezentat imaginile în mod repetat, într-adevăr fără a mai da alte detalii. De aceea, cred că sancțiunea trebuie să fie diferențiată. În plus, și azi dimineața am verificat, buletinul din ziua respectivă la Pro TV continuă să fie plasat acolo și imaginile sunt originale”, a explicat Aneta Gonța.

Membra CA Tatiana Crestenco a pledat pentru sancționarea Pro TV Chișinău cu 13.000 de lei, marja fiind de la 10.000 de lei până la 15.000 de lei pentru încălcările comise. Majoritatea membrilor CA au votat pentru amenzi de 12.000 de lei în cazul Pro TV Chișinău și 10.000 de lei pentru TVR Moldova. Sancțiunile au fost aplicate pentru încălcarea deciziei CA cu privire la clasificarea programelor audiovizuale în scopul protecţiei copiilor în partea ce ține de interdicția de a difuza producții audiovizuale, în intervalul orar 6:00-23:00, care prezintă „violenţă fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat”.

Membrul CA Eugeniu Rîbca a propus ca în textul deciziei să fie specificat ca furnizorii de servicii media să respecte normele audiovizuale și pe site-urilor televiziunilor. Inițiativa a fost susținută de toți membrii CA.

Reprezentanții televiziunilor vizate nu au fost prezenți fizic la sediul CA, nu au intervenit la telefon și nici nu a fost prezentată vreo reacție din partea lor în cadrul ședinței.