(Video) Andrei Bolocan trece la raport modul în care presa a reflectat indexarea pensiilor și oferirea ajutoarelor de Paști

0

„Așadar prieteni, am o întrebare la voi: campania electorală continuă? Nu, nu, Parlament am ales, degrabă Guvern și degrabă progres și pașol!..”, așa și-a început vloggerul Andrei Bolocan cel mai nou video din seria „Presa la Raport”, lansat joi, 28 martie, pe canalul său de Youtube.

În cel mai recent video al său, Andrei Bolocan analizează felul în care mass-media din Republica Moldova a reflectat subiectul despre indexarea pensiilor și despre oferirea, pentru persoanele cu venituri mici, a unor ajutoare de Paști, anunțate pe 7 martie de către liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.

„Ce-au făcut la rândul lor zeci de jurnaliști, televiziuni, prezentatori de știri? Ne-au zăpăcit așa, încât nu ne este clar nici până acum – acolo a fost negru, iar acum este alb? Și de ce acolo unde era glod, acum sunt nuferi?”, se întreabă Andrei Bolocan. În acest sens, el a trecut în revistă materialele realizate la acest subiect de Prime TV, Canal 3, Televiziunea Centrală, Jurnal TV. Totodată, el a menționat faptul că NTV Moldova, Accent TV au omis în totalitate anunțul PD.

La final, vloggerul se întreabă, aproape retoric, cu ce oare se ocupă Consiliul Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova? Oare acest Consiliu inspectează, monitorizează dacă televiziunile respectă normele jurnalistice? „Oare îi amendează pe cei care ne infectează ochii și urechile cu minciuni și propagandă?!”, insistă el. Care este opinia lui Andrei Bologan despre acțiunile CCA, dar și alte comentarii, replici și constatări, urmăriți în video-ul de mai jos: