Unele instituții media continuă să facă publicitate mascată Partidului Șor, fără a marca corespunzător articolele

0

Mai multe site-uri de știri – printre care Realitatea.md,   Sinteza.org, TV6.md, Punctul.md, Telegraph.md, Provincial.md – au publicat vineri, 3 decembrie, articole cu titluri în mare parte identice și care informează despre renovarea unei grădinițe din orașul Orhei – „cel mai mare proiect de modernizare a grădinițelor din Orhei, lansat de echipa Partidului «Șor»”. 

În știrile publicate se menționează că instituția preșcolară este destinată inclusiv copiilor cu nevoi speciale și că a fost dată în exploatare pe data de 3 decembrie, de Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi. Textele sunt practic identice cu cel din comunicatul Partidului Șor, publicat pe site-ul formațiunii politice, care titrează: „Ilan Șor: Am inaugurat o nouă grădiniță, după o renovare completă”.

Materialele pot fi catalogate drept publicitate politică în favoarea formațiunii conduse de Ilan Șor, vorbindu-se despre „cel mai mare proiect de modernizare a grădinițelor din Orhei, lansat de echipa Partidului «Șor»” și fiind însoțite de o serie de fotografii de la fața locului. De asemenea, sunt incluse mai multe declarații laudative ale reprezentanților Partidului Șor și a directoarei grădiniței. 

Niciunul dintre texte nu este marcat cu semnul distinctiv pentru publicitate. 

În context, sursele deontologice stipulează că prin marcarea corespunzătoare a conținutului media, presa separă conținutul jurnalistic de publicitatea comercială sau politică. Cele din urmă sunt plătite, iar aceste plăți/achitări sunt impozitate.  La acest capitol, Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști prevede următoarea recomandare: „Vom marca clar publicitatea, în special cea politică – Publicitate politică, delimitând materialele editoriale de cele publicitare prin procedee grafice”.

Potrivit Codului deontologic al jurnalistului, „este obligatorie separarea clară a produselor jurnalistice de cele realizate în scop publicitar. Materialele în scop publicitar sunt marcate distinct și sunt prezentate astfel încât să nu poată fi confundate cu cele jurnalistice”.

Sursa foto: Partidul Șor