O nouă decizie a Curții Constituționale privind desemnarea prim-ministrului, abordată cu etichetări în unele media

Rolul președintelui la desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru este limitat, a hotărât Curtea Constituțională (CC) joi, 7 august. Respectiv, dacă este creată o majoritate parlamentară absolută, atunci șeful statului este obligat să desemneze candidatul propus de acea majoritate. În caz contrar, potrivit Înaltei Curți, președintele poate fi suspendat din funcție, iar ulterior demis. Presa

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu, în vizorul presei

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu, dezbătută în Parlament luni, 20 iulie, nu a primit undă verde din partea deputaților. Inițiativa parlamentarilor Platformei Demnitate și Adevăr a fost susținută de fracțiunile PAS, Pro-Moldova și Partidul Politic Șor, dar nu a adunat numărul necesar de voturi. Moțiunea a fost susținută de 46 de deputați din totalul

Revenirea lui Ștefan Gațcan în Parlament, între critici și justificări

După ce acum câteva zile deputatul Ștefan Gațcan renunța la mandat și anunța că trece de la Partidul Socialiștilor la partidul Pro Moldova, joi, 9 iulie, el a revenit în plenul Legislativului. La ședință, parlamentarul s-a aflat în tribuna PSRM. El a scris un mesaj și pe pagina sa de Facebook, în  care a recunoscut

Mesajul lui Ion Chicu despre al doilea val de deportări, în presă

Luni, 6 iulie, se împlinesc 71 de ani de la cel de-al doilea val al deportărilor staliniste din Basarabia şi Nordul Bucovinei, când peste 35 de mii de persoane au fost duse în Siberia. Cu această ocazie, prim-ministrul Ion Chicu a dedicate un mesaj victimelor deportărilor regimului comunist și a depus flori la Monumentul „Trenul

Protestul de la „OrheiLand”, între „abuzuri” și buchea legii

Un grup de oameni s-a opus duminică, 28 iunie, închiderii parcului de distracții „OrheiLand”, după ce reprezentanți ai Poliției au venit la fața locului ca să dispună sistarea accesului pe teritoriu. Oamenii legii au invocat o dispoziție emisă cu două zile mai devreme de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică. Potrivit documentului, organizarea bâlciurilor și activităților

Locul lui Igor Dodon în raport cu Vladimir Putin la parada de la Moscova, analizat în detaliu de presă

Participarea președintelui Igor Dodon la parada militară de la Moscova, desfășurată miercuri, 24 iunie, s-a aflat pe agenda majorității instituțiilor de presă de la noi. Printre altele, jurnaliștii au analizat în detaliu locul de unde șeful statului a privit parada și poziționarea sa în raport cu președintele rus Vladimir Putin. Felul în care mass-media de

„Patetic, nostalgic, controversat”. Cum a văzut presa mesajul premierului cu ocazia Zilei Suveranității Republicii Moldova

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate a Republicii Moldova, prim-ministrul Ion Chicu a venit marți, 23 iunie, cu un mesaj dedicat acestei aniversări. Șeful Guvernului trecut în revistă mai multe reușite și restanțe pe care țara noastră le-a înregistrat în acești ani. „Suntem dezbinați și ne macină conflictele interne”,

Cum au reflectat posturile TV eliberarea lui Veaceslav Platon, condamnat pentru implicare în devalizarea BEM

Omul de afaceri Veaceslav Platon, condamnat în aprilie 2017 la 18 ani de închisoare pentru devalizarea fostei Bănci de Economii, a fost eliberat luni, 15 iunie, în urma unui demers admis de instanță din partea procurorului general, Alexandru Stoianoglo. Șeful Procuraturii a cerut să fie suspendată executarea pedepsei pe motiv că dosarul deschis pentru escrocherie și

1 5 6 7 8 9 60