Cazul dosarului terenurilor de la Durlești, relatat cu presupuneri și amestec dintre fapte și opinii 

0

Realitatea.md a titrat pe 14 ianuarie: Unul din reținuții în dosarul „Primăria Durlești” cooperează! Să fie Costiuc? Procurorii au deschis cortina.  Titlul conține accente subiective, în loc să fie neutru și informativ, așa cum recomandă normele deontologice.

Știrea este axată pe comunicatul de presă al procurorilor cu privire reținerea a trei persoane în dosarul terenurilor de la Durlești, cazul fiind gestionat de Procuratura Anticorupție. Autorii notează în titlu, sub semnul întrebării, precum că Vasile Costiuc, liderul Partidului Politic Democrația Acasă și unul din cei trei reținuți, ar fi început cooperarea cu organele de drept. Autorul articolului citează în text comunicatul procurorilor, în care se afirmă că „unul dintre reținuți, activând în calitate de primar interimar, ar fi avut rolul de organizator al grupului, alături de alți funcționari…”, iar după aceasta vine cu presupuneri precum că „cel mai probabil acesta ar fi fost Veaceslav Nedelea” (consilier în Consiliul Municipal Chișinău).

La fel procedează jurnaliștii și în partea unde se precizează despre alți doi învinuiți a grupului, care, potrivit procurorilor, au avut rol de intermediari. „Aici nu avem decât să deducem că ar fi vorba despre Vasile Costiuc și Elena Baraboi”, scriu autorii articolului.

Codul deontologic stipulează că „jurnalistul trebuie să facă o distincție clară între fapte și opinii și să nu prezinte opiniile drept fapte”.  Iar  Ghidul cu norme etice menționează că, „în prezentarea evenimentelor, vom face o distincţie clară între informaţie şi opinie, evitându-se orice confuzie. Ştirile sunt fapte şi date. (…) Vom însera opiniile într-un articol informativ doar din partea unei surse intervievate sau citate, dar niciodată din partea reporterului. (…) Vom evita să ne spunem opinia în articolele de ştiri”.

Sursa foto: CNA