Context: La 18 iunie 2016 la Chișinău a avut loc Congresul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), în cadrul căruia a fost ales un nou președinte al formațiunii. S-a întâmplat după ce fostul lider și fondator al partidului, Vlad Filat, a solicitat – din penitenciar, unde ispășește o pedeapsă de nouă ani de detenție pentru trafic de influență și corupere pasivă – să îi fie acceptată demisia din această funcție. Am considerat evenimentul ca fiind unul de interes public, întrucât PLDM a fost, în ultimii ani, unul dintre principalele partide aflate la guvernare.
Postul Jurnal TV a acordat evenimentului un spațiu de 40 de secunde în jurnalul de știri de la ora 19.00. Vocea de după cadru a anunțat, scurt, că noul președinte al PLDM este Viorel Cibotaru, fostul ministru al Apărării și că alți patru candidați – nume sonore din cadrul formațiunii – s-au retras din cursă în favoarea acestuia. Materialul nu a conținut secvențe din declarațiile lui Viorel Cibotaru sau ale altor reprezentanți ai PLDM, făcute înainte sau după congres. În aceeaşi zi ştirea a fost publicată şi pe site-ul Jurnaltv.md, cu titlul „PLDM are un nou președinte”.
„În partid, ca în armată. PLDM are un nou șef”, este titlul știrii de pe Sputnik.md. Autorul anunță că Viorel Cibotaru este noul președinte al formațiunii, ales cu 341 de voturi din cei 400 de delegați la congres. După ce prezintă aceste date și precizează că alți candidați s-au retras din cursă, autorul scrie: „Situaţia a fost una previzibilă, iar Sputnik a scris încă acum câteva zile că Cibotaru vrea să-i ia locul lui Filat”. Această frază conține o apreciere; jurnaliștii, într-o știre neutră, nu au voie să facă astfel de aprecieri, caracteristice comentariului și discursului analitic. De asemenea, în text sunt folosite expresiile „schimbările par să fi început deja”, „ar mai fi de spus”, dar și o frază caracteristică genului de comentariu: „Dacă ţinem cont de faptul că fostul lider al PLDM, fostul premier Vlad Filat, este cercetat pentru corupţie şi trafic de influenţă în dosarul fraudelor bancare, afirmaţiile succesorului acestuia la cârma partidului par să fie cu subtext”. Folosirea, aici, a expresiei „se pare că” și a versiunilor acesteia conferă produsului mediatic o doză de subiectivism, deoarece arată că un anume fapt „i se pare reporterului” și nu reprezintă o realitate certă. De asemenea, de regulă, cu astfel de expresii sunt introduse în text judecăți de valoare.
În aceeaşi ordine de idei, titlul știrii – „În partid, ca în armată. PLDM are un nou șef” – este manipulator, întrucât îi induce cititorului ideea că noul lider al formațiunii ar fi instituit sau are intenția să introducă în modul e funcţionare a partidului reguli mai dure, similare celor din armată. Or, în conținut nu se regăsește o astfel de informație.
La Publika.md știrea ce viza acest subiect a fost intitulată „Viorel Cibotaru, noul președinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova. Planurile de viitor”. Dincolo de detaliile informative pe care le conține textul, reporterii au introdus și câteva alineate cu afirmații ce pot fi considerate declarative, întrucât nu au fost însoțite de probe. De exemplu: „Decizia a fost luată la congresul formaţiunii, la care au participat doar câteva sute de membri. Asta în timp ce la întrunirile anterioare erau prezenţi mii de oameni…”. Atâta timp cât nu conține cifre exacte ce ar proba scăderea numărului de delegați și nici explicații de la conducerea partidului, acest pasaj poate fi considerat drept o afirmație gratuită, plasată în text cu scopul de a acredita ideea că formațiunea este tot mai slabă. Ideea este reluată – de aceeași manieră, fără informații și probe concrete, trei alineate mai jos: „În ultimul timp, mai mulţi primari, consilieri raionali şi locali au părăsit rândurile liberal-democraţilor. Formaţiunea a pierdut şi din reprezentanţii săi în Parlament. Jumătate dintre aceştia au părăsit fracţiunea parlamentară. Ultima plecare a unui deputat a avut loc chiar săptămâna trecută. Cei care părăsesc formaţiunea se arată dezamăgiţi de situaţia din partid şi de acţiunile conducerii PLDM”. Aceasta este informație de context care poate fi adevărată, însă nu a fost prezentată astfel încât să fie credibilă: cu probe și trimitere la surse concrete.
Portalurile Rtr.md și Gagauzinfo.md au transmis știri scurte despre congresul liberal-democraților. Rtr.md a preluat textul de la Bloknot-moldova.md, „Новым главой Либерал-демократичекой партии стал Виорел Чиботару”, iar Gagauzinfo.md a publicat un text propriu, intitulat „Виорел Чиботару стал новым председателем ЛДПМ”. Acest din urmă material conține unele inexactități ce arată carențe de documentare: „Он был избран из числа нескольких кандидатов, среди которых Валерий Стрелец, Лилиана Палихович, Тудор Делиу и Вадим Пистринчук”; și cuvinte folosite impropriu: „Он признался, что Филат остается членом партии”. Din ambele știri lipsește informația de context și background-ul.
În concluzie, Jurnal TV a acordat o importanță mică evenimentului, reflectându-l într-o știre scurtă din care au lipsit informații de context și de background; Publika.md a pus accent, folosind informații neargumentate suficient, pe slăbirea formațiunii, arătând astfel că Viorel Cibotaru devine liderul unui partid în declin; Sputnik.md a publicat o știre comentată, în care este evidentă atitudinea reporterului față de subiect; iar portalurile Rtr.md și Gagauzinfo.md au reflectat subiectul prin știri sumare, fără informații de context.
Viorica Zaharia
_______________
Articolul a fost realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul Campaniei media împotriva informației false și tendențioase – STOP FALS!, desfășurată de Asociația Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Asociația VIP a Telejurnaliștilor Independenți din Moldova (ATVJI).