Studiu de caz. Decizia Curții Constituționale (CC) privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de prim-ministră – între „uzurparea puterii în stat” și lipsa dreptului la replică

0

Subiectul privind decizia CC pe marginea desemnării repetate a Nataliei Gavrilița la funcția de prim-ministră a fost abordat diferit de cele 12 instituții media. În timp ce unele au prezentat informația într-un mod neutru și echidistant (Moldova 1, RTR Moldova,
Ju
rnal TV), altele au admis numeroase abateri deontologice și tehnici de manipulare (Accent TV, Primul în Moldova, NTV Moldova, KP.md). S-a observat o reflectare foarte asemănătoare a subiectului în ceea ce privește scenariul știrilor, textele cât și secvențele video utilizate: Primul în Moldova, Accent TV și NTV Moldova, pe de o parte, și Prime TV și Publika TV pe de altă parte. Printre cele mai des admise abateri deontologice se numără amestecul dintre fapte și opinii, lipsa dreptului la replică și titlurile tendențioase. Tehnicile de manipulare la care s-a recurs cel mai mult sunt tehnica Salvatorului național, generalizarea, estomparea informației și tehnica de manipulare a dușmanului intern.

În „Mesagerul” din 23 februarie 2021, Moldova 1 a difuzat două materiale despre decizia Curții Constituționale (CC) pe marginea decretului președintei Maia Sandu privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de prim-ministră. Televiziunea publică a deschis buletinul informativ cu o intervenție în direct a reporterului (Alexandru Albu), la finalul căreia a inclus declarația președintei CC, Domnica Manole. A doua știre a inclus reacțiile/opiniile partidelor parlamentare pe marginea acestei decizii. În ambele materiale, Moldova 1 a prezentat informația neutru, echidistant, fără abateri, oferind dreptul la replică tuturor părților implicate și/sau vizate.

Accent TV a difuzat două știri la subiectul monitorizat, în buletinul informativ „Sinteza zilei” din 23 februarie 2021. În una din ele, jurnaliștii postului TV s-au referit la decizia CC, comentată de câțiva experți în drept constituțional. A doua știre a vizat opinia lui Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor (PSRM), pe marginea deciziei și inclusiv atacurile acestuia asupra activității președintei Maia Sandu, precum și disponibilitatea exprimată de liderul Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr” (PPDA), Andrei Năstase, de a forma un cabinet de miniștri. Accent TV a prezentat informația într-un mod tendențios și a comis mai multe abateri deontologice. Redacția a favorizat deschis PSRM și pe reprezentanții acestui partid și nu a garantat dreptul la replică celor vizați (Maia Sandu). Astfel, Accent TV a admis:

  • Titluri tendențioase: „Maia Sandu a încălcat Constituția”;
  • Amestecul faptelor și opiniilor: „Potrivit deciziei, Maia Sandu este obligată să organizeze noi consultări, iar în cadrul acestora să ia în considerare cele 54 de semnături în favoarea unui candidat. Nu este clar însă, la această etapă, dacă șeful statului va proceda astfel”;
  • Generalizare: Experții constituționali s-au expus asupra deciziei Înaltei Curți”;
  • Lipsa dreptului la replică. Președinta Maia Sandu a fost acuzată de Igor Dodon de „uzurparea puterii în stat”, dar acesteia nu i s-a oferit dreptul la replică;
  • Tehnica de manipulare a dușmanului intern/țapului ispășitor. Prin modul în care a fost prezentată informația în cele două știri – inclusiv prin neasigurarea dreptului la replică a celor vizați (Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate) –, Accent TV a încercat o diabolizare a președintei Maia Sandu și a acuzat-o de criza politică din țară.

Primul în Moldova a difuzat trei știri despre decizia CC privind decretul președintei Maia Sandu de desemnare repetată a Nataliei Gavrilița.

Televiziunea a deschis buletinul informativ din 23 februarie 2021 cu o știre despre evenimentele ce au avut loc la CC în acea zi, continuând cu o știre în care a prezentat opinia extinsă a lui Igor Dodon pe marginea acestei decizii și solicitarea PSRM către Maia Sandu, ca cea din urmă să o înainteze pe Mariana Durleșteanu la funcția de candidată la șefia Guvernului. A treia știre a expus opinia a doi experți constituționali pe marginea deciziei Înaltei Curți. Toate cele trei știri au fost reflectate de Primul în Moldova într-un mod tendențios și lipsit de echidistanță, fiind comise mai multe abateri deontologice:

  • Titluri tendențioase: „Lecție pentru Maia Sandu”; Maia Sandu, pusă la respect de CC”;
  • Amestecul faptelor și opiniilor: „Președintele Maia Sandu a primit o lecție de constituționalitate din partea magistraților Înaltei Curți”; „Maia Sandu a încălcat legea supremă. Curtea Constituțională a admis parțial sesizarea deputaților socialiști și a declarat neconstituțional decretul șefului statului”;
  • Estomparea informației/declarațiilor și prezentarea selectivă și disproporționată a opiniilor. În știrile difuzate, Primul în Moldova s-a eschivat să menționeze că solicitarea PSRM către CC a fost admisă „parțial”. De asemenea, redacția a accentuat opiniile reprezentanților PSRM, pe de o parte și a inclus niște declarații irelevante ale reprezentantei președinției (Olesea Stamate). Totodată, reprezentanților PSRM le-a fost atribuit un spațiu de emisie de 5 ori mai mare decât celorlalți protagoniști pentru citări directe: 3 intervenții cu un total de aproape 2 minute față de o singură intervenție de 10 secunde. Mai mult, în cazul reprezentantei președinției, jurnaliștii de la Primul în Moldova au trunchiat declarațiile, selectând tendențios și difuzând secvențe care nu au întregit știrea, dar au creat confuzie (declarații neelocvente și neesențiale pentru subiectul știrii);
  • Lipsa dreptului la replică. Una din știri a fost făcută doar în baza declarației lui Igor Dodon, în care acesta a acuzat-o pe președinta Maia Sandu și PAS de „uzurparea puterii în stat”. Primul în Moldova nu a asigurat dreptul la replică niciunuia dintre cei vizați;
  • Generalizare: Experții în drept constituțional declară că Înalta Curte a constatat încălcări grave ale Constituției, pe care le-a admis Maia Sandu…”; „… mai mult, juriștii lasă să se înțeleagă că și consultările anterioare au fost mai mult mimate”; „Pentru că există deja un candidat propus de o majoritate parlamentară formalizată, președintele Maia Sandu urmează să-l accepte. Totodată, experții nu exclud că și în parlament ar putea avea loc unele jocuri…”;
  • Tehnica de manipulare a dușmanului intern/țapului ispășitor. Prin modul în care au fost elaborate cele trei știri, Primul în Moldova a dat de înțeles că Maia Sandu poartă întreaga vină pentru criza politică în care s-a pomenit Republica Moldova.

NTV Moldova a abordat subiectul într-un stil similar celor de la Accent TV și Primul în Moldova.

În prima știre din buletinul informativ din 23 februarie 2021, postul a titrat că „președintele a sfidat Constituția”. În știre au fost incluse opiniile reprezentanților PSRM, ale consilierei președintei țării, Olesea Stamate, și ale reprezentantului Parlamentului, Valeriu Kuciuk. A doua știre a fost despre motivația CC pe marginea deciziei luate; în a treia, redacția a vorbit despre reacția lui Igor Dodon, iar a patra știre se referă la reacțiile experților care consideră că „indiferent de opțiunile politice, șeful statului este legat de jurământ să respecte legea supremă”. În reflectarea informației, NTV Moldova a admis:

  • Titluri tendențioase: „Președintele a sfidat Constituția”;
  • Amestecul faptelor și opiniilor: „Maia Sandu a fost pusă la respect de Curtea Constituțională… Deputații socialiști au adus argumentele necesare prin care șeful statului face legea după propriul moft și nu în conformitate cu prevederile Constituției”;
  • Lipsa dreptului la replică. Maia Sandu a fost acuzată de Igor Dodon de uzurparea puterii în stat, dar acesteia nu i s-a asigurat dreptul la replică;
  • Generalizare: „Hotărârea CC o obligă pe președintele Maia Sandu să revină în spațiul constituț Așa au comentat experții decizia instanței”;
  • Preluarea unor imagini video fără a cita sursa directă. NTV Moldova a preluat imagini video de la o altă instituție media (Primul în Moldova) fără să facă trimitere la sursa primară.

TV6 a deschis buletinul informativ din 23 februarie 2021 cu știrea despre decizia CC. În cadrul acesteia, TV6 a admis:

  • Amestecul faptelor și opiniilor: Dacă „Vasile Bolea a declarat că…”, atunci „în apărarea șefului statului a sărit consilierul său pe justiție, Olesea Stamate…”;
  • Trimiterea la surse imposibil de verificat/Generalizare: „Decizia a stârnit un val de critici. Politicieni și analiști au declarat că șeful statului a încălcat o decizie a Curții…”.

Prime TV a reflectat subiectul monitorizat în trei știri, primele în buletinul informativ din 23 februarie 2021. În una dintre ele, redacția canalului a informat despre decizia CC și evenimentele care au avut loc în incinta, dar și în fața sediului Înaltei Curți (protestul), într-o altă știre au fost expuse reacțiile politicienilor și partidelor politice, iar a treia a inclus declarațiile Maiei Sandu pe marginea deciziei. Prime TV a admis:

  • Titluri ironice: „Curtea i-a spus «PAS» președintelui”;
  • Amestecul faptelor și opiniilor: „Ședința CC a durat aproape 6 ore și jumătate și s-a lăsat cu replici acide între cele două tabere”.

Publika TV a reflectat subiectul monitorizat conform unui scenariu similar celui de la Prime TV. Totuși, Publika TV nu admis abaterile deontologice menționate în cazul Prime TV în prezentarea informației.

RTR Moldova a difuzat două știri la subiectul monitorizat, care au deschis buletinul informativ din 23 februarie 2021. În prima, canalul a informat despre decizia CC și care ar putea fi consecințele acesteia, iar în a doua redacția a menționat despre opiniile politicienilor și a fracțiunilor parlamentare pe marginea subiectului. RTR Moldova a reflectat informația într-un mod neutru și echidistant și nu a admis abateri deontologice sau tehnici de manipulare.

Jurnal TV a reflectat subiectul deciziei CC în buletinul informativ din 23 februarie 2021, difuzând trei știri în care au informat despre decizia CC, reacția unor politicieni și partide politice parlamentare și a câtorva experți și analiști politici pe marginea acestui subiect. Jurnal TV a reflectat informația într-un mod neutru și echidistant, fără a comite abateri deontologice sau tehnici de manipulare.

Pe 23 februarie 2021, Unimedia.info a publicat 11 știri referitoare la decizia CC privind decretul președintei Maia Sandu de desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița în funcția de prim-ministră. În una din știri, Unimedia.info a făcut o transmisiune directă – atât text, cât și video – a evenimentelor de la CC. De asemenea, portalul a scris despre protestul din fața Curții, organizat de un grup de manifestanți și a expus în știri separate opiniile unor politicieni și partide politice parlamentare pe marginea deciziei CC. Unimedia.info prezentat pe alocuri neechidistant informația și a favorizat ușor PSRM și reprezentanții acestui partid – în special pe Igor Dodon și Corneliu Furculiță, președintele fracțiunii parlamentare a PSRM, mai ales prin spațiul generos dedicat celor doi pentru a fi citați direct –, prezentându-i într-o lumină pozitivă. Pe de altă parte, președinta Maia Sandu și PAS au fost reflectați într-o lumină ușor negativă. Unimedia.info a admis:

  • Sugestie: „Maia Sandu și partidul pe care l-a condus pledează pentru alegeri anticipate, în orice condiții…”, „Și PSRM își dorește alegeri anticipate, însă e nevoie ca până la scrutin țara să aibă un Guvern cu puteri depline, care să gestioneze criza pandemică și cea economică…” – sintagmă repetată în 9 din cele 11 știri;
  • Trimiterea la surse imposibil de verificat: „Unii experți prognozează o criză constituțională, pe lângă cea politică, sanitară și economică în care se află Republica Moldova”.

Sputnik.md a publicat 12 materiale la subiectul monitorizat, care s-au referit la decizia CC și evenimentele ce au avut loc la Înalta Curte în ziua de 23 februarie 2021, motivația Curții, opinia partidelor politice parlamentare pe marginea acestei decizii, reacția Maiei Sandu, a ministrului Justiției, Fadei Nagacevschi, și a unor experți pe marginea deciziei CC.

Sputnik.md a admis în știrile publicate câteva abateri, printre acestea:

Kp.md a publicat patru materiale despre decizia CC din ziua de 23 februarie 2021.

Redacția a reflectat subiectul într-un mod tendențios și lipsit de echidistanță, cu mai multe abateri deontologice, printre care:

  • Amestecul faptelor și opiniilor: „Domnica Manole a pus-o la punct pe Maia Sandu” (rusă: Домника Маноле поставила на место Майю Санду); „Cu niște aere de procuror, Maia Sandu a organizat un briefing după decizia CC” (rusă: С видом прокурора президент Санду вышла на брифинг после решения Конституционного суда);
  • Titluri tendențioase: „Președintele va continua să lupte cu Parlamentul” (rusă: Президент Молдовы продолжит воевать с парламентом);
  • Tehnica de manipulare a Salvatorului național/Mesia: „Partidul Socialiștilor, ca cea mai mare fracțiune din Parlament, este pregătit să facă tot ce este necesar pentru a ieși rapid din această criză” (rusă: Партия социалистов, как крупнейшая фракция в парламенте, по-прежнему готова сделать всё необходимое для быстрого выхода из этого кризиса).

Context:

La 16 februarie 2021, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a pronunțat decizia prin care a respins cererea de suspendare a decretului președintei Maia Sandu, din 11 februarie, privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de prim-ministru. Decizia magistraților Înaltei Curți este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac. Totodată, CC a menționat că pe 23 februarie 2021 va examina în fond sesizarea depusă de deputații socialiști Vasile Bolea, Grigore Novac și Alexandr Suhodolski privind constituționalitatea decretului președintei Maia Sandu.  În ședința din 23 februarie, CC a examinat sesizarea deputaților socialiști și a declarat decretul drept neconstituțional.

Victor Gotișan, cercetător media

 __________________________

Realizarea acestui articol a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și poporului britanic prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și UK Aid. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea autorilor și nu reflectă în mod necesar viziunea UK Aid, USAID sau a Guvernului Statelor Unite.

Sursa foto: diez.md