Speculații într-un articol tendențios despre vizita unui ministru în Qatar. Dreptul la replică lipsește

0

Portalul Nordnews.md a publicat pe 31 mai un material cu titlul: „FOTO EXCLUSIV//  Pe cine a mângâiat ministrul de Interne Pavel Voicu, când a mers în Qatar să ia vaccinul”. Redacția relatează despre o vizită de lucru în Qatar a ministrului de Interne, Pavel Voicu, care a avut loc în luna martie, iar jurnaliștii comit mai multe abateri deontologice ce țin de amestecul faptelor cu opinii, judecăți de valoare, titlu tendențios și lipsa dreptului la replică.

Articolul se bazează pe speculații potrivit cărora, la Qatar, „pe lângă oficiali, se pare că ministrul de Interne s-ar fi întâlnit și cu dame de companie”. Drept pretinsă dovadă, autorii inserează fotografii pe care echipa Nordnews.md le-ar fi recepționat pe adresa redacției. „Se vede că ministrul de Interne se află în compania unei femei de culoare, pe care o atinge angelic cu degetul arătător pe fața palmei mâinii stângi. Gestul dat ar arăta că între cei doi ar exista chimie”, explică jurnaliștii, evidențiind culoarea pielii persoanei din preajma ministrului și insinuând o legătură între cei doi, dar fără a aduce alte probe. 

Pe lângă faptul că redacția a recurs la speculații și tendențiozitate, din articol lipsește replica persoanei vizate. Reporterii Nordnews.md l-au telefonat pe ministrul de Interne, Pavel Voicu pentru a afla cine este reprezentanta sexului frumos care l-a însoțit  la evenimentele din Doha, Qatar”, scriu autorii, dar nu completează afirmația cu comentariul funcționarului. 

Materialul realizat de Nordnews.md a fost preluat de mai multe instituții media, inclusiv Protv.md, Punctul.md10tv.md, Timpul.md. După publicarea articolului, ministrul de Interne a dezmințit speculațiile, într-o postare pe Facebook, afirmând că presa manipulează în baza unei fotografii de la întâlnirea cu delegația unui stat african. 

Codul deontologic prevede că „jurnalistul respectă principiul potrivit căruia orice persoană supusă criticii negative are dreptul la replică, prin care să precizeze informația inexactă sau să infirme informația. Dreptul la replică este asigurat doar dacă persoana vizată face referiri la fapte concrete din produsul jurnalistic, replica are dimensiuni rezonabile, nu aduce acuzații împotriva unei terțe părți și este formulată în termeni decenți”.

Iar Ghidul de stil cu norme etice stipulează că „vom respecta principiul potrivit căruia orice persoană vizată direct într-un material are dreptul la replică pe subiectul materialului publicat. Astfel, vom oferi spaţiu pentru replică, de regulă pe aceeaşi pagină şi în dimensiuni proporţionale cu spaţiul alocat afirmaţiilor contestate”. 

Același Ghid menționează că „jurnalismul nu lasă loc pentru speculaţii. Nu există nicio scuză pentru inexactităţi. Pentru a afla adevărul, trebuie cercetate toate informaţiile şi faptele relevante”. Iar Codul prevede că „jurnalistul trebuie să obțină și să prezinte opinia tuturor părților relevante pentru subiect. Jurnalistul trebuie să demonstreze pluralitatea de opinii, chiar dacă nu este de acord cu acestea”. De asemenea, „jurnalistul trebuie să obțină și să prezinte opinia tuturor părților relevante pentru subiect”. 

Totodată, Ghidul de stil cu norme etice prevede că „în prezentarea evenimentelor vom face o distincţie clară între informaţie şi opinie, evitându-se orice confuzie. Ştirile sunt fapte şi date”.

Foto simbol: pinterest.com