Reţinerea și expulzarea celor 7 angajați ai rețelei de licee „Orizont” a scandalizat opinia publică din Moldova, și totuși subiectul a arătat diferit la cele 12 instituţii media monitorizate. Câteva dintre ele au diminuat importanța evenimentului sau l-au reflectat într-o manieră ștearsă, foarte superficială. Astfel, NTV Moldova și Accent TV au ignorat subiectul sau, cel mult, i-au atribuit un spaţiu de emisie nesemnificativ. Sputnik.md, Kp.md au publicat o singură ştire care a reprodus comunicatul oficial. Publika TV și Canal 2 au avut abordări tendenţioase şi selective, mai ales din perspectiva imaginii, ignorând cadrele surprinse în momentul reținerii profesorilor turci. În același timp, un grup de instituţii media, printre care Pro TV Chişinău, Unimedia.info și TV8, au inclus în știri mai multe opinii și surse, pentru a oferi un tablou complex și bine definit al întâmplărilor.
NTV Moldova a inserat știrea despre reținerea celor 7 persoane la finalul buletinului de știri din 6 septembrie, ceea ce poate fi calificat drept o tentativă intenționată de a diminua importanța acestui eveniment (tehnica estompării). NTV Moldova a insistat doar pe etnia a celor 7 persoane în cauză, sugerând – prin abordare și selecția cuvintelor – că aceștia ar reprezenta un pericol pentru Republica Moldova (tehnica de manipulare a dușmanului intern): „7 turci, expulzați din Republica Moldova” – burtiera știrii difuzate. NTV Moldova a prezentat evenimentul doar din perspectiva unei singure surse (oficiale) și nu a mai intervievat alte surse, deși reacțiile familiilor celor arestați erau disponibile pentru public (omisiune). De notat că știrea a fost difuzată spre sfârșitul buletinului și a avut o durată de 47 secunde (!).
Abordarea părtinitoare de care a dat dovadă NTV Moldova, străduindu-se să reflecte faptele cât mai succint posibil (tehnica estompării) este confirmată și de știrea difuzată în buletinul de știri din 7 septembrie: ca și prima știre, aceasta a fost difuzată pe finalul buletinului informativ, a avut un timp de emisie de 55 de secunde și s-a rezumat în mare parte la promovarea imaginii președintelui Igor Dodon, care a cerut explicații Serviciului Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS) privind reținerea celor 7 persoane. Astfel, NTV Moldova a încercat să manipuleze publicul prin mitul Eroului Salvator, în care Igor Dodon este prezentat drept unica persoana care are capacitatea și dorința de a soluționa asemenea probleme.
Accent TV a folosit în mare parte același scenariu, mod de abordare și imagini ca și NTV Moldova, prezentând cele 7 persoane expulzate doar prin prisma naționalității acestora: „6 persoane din conducerea liceului „Orizont” fondat și condus de cetățeni turci, au fost reținute de către reprezentanți ai SIS și duși la aeroport și deportați în țara de origine. 2 din ele au fost eliberate”. Accent TV a făcut uz de:
- Prezentarea opiniilor drept fapte și adevăruri: „Este de menționat că nu este prima dată când conducerea liceului „Orizont” are probleme cu justiția din Republica Moldova”;
- Amestecul faptelor cu opiniile / Informații false: „Întâmplător sau nu, problemele au început după ce în timpul vizitei din 5-7 mai, 2017, în Republica Moldova prim-ministrul Turciei a cerut autorităților să închidă rețeaua de licee „Orizont” deoarece ar face parte dintr-o rețea teroristă, condusă de un cleric”;
- Manipulare prin imagini sau difuzarea unor imagini video irelevante: Imaginile video folosite au fost doar unele care prezintă interiorul și exteriorul clădirilor liceelor „Orizont”. Chiar dacă existau imagini video din momentul reținerii, precum și fotografii ale intrării forțate în domiciliul unora din cei expulzați, Accent TV nu a prezentat aceste imagini (tehnica omisiunii).
Accent TV, ca și NTV Moldova, a difuzat în buletinul de știri din 7 septembrie o știre cu reacția președintelui Igor Dodon – totuși, în acest caz, Accent TV a inserat știrea dată la începutul buletinului (a 2-a).
Publika TV a reflectat informația doar din perspectiva autorităților, cu trimitere la comunicatul de presă al SIS și la declarațiile oficiale ale demnitarilor (Monica Babuc, Pavel Filip). Au fost folosite și câteva tehnici de influențare a opiniei publice:
- Jurnaliștii postului dat nu au inclus opinia celor reținuți (deși unul dintre ei a scris o postare pe o rețea de socializare) și nici pe cea a membrilor familiilor acestora, deși este obligația lor profesională să ofere mai mult context și să prezinte opinii alternative. Astfel, nu s-a asigurat dreptul la replică părții implicate direct: aceasta putea fi aflată/luată intervievând profesori ai liceului „Orizont”, avocați sau membri ai familiilor celor reținuți;
- Tehnica de manipulare a dușmanului extern. Publika TV a prezentat persoanele reținute drept dușmani ai țării, care aduc „…ameninţări la adresa securității naționale” (potrivit SIS);
- Tehnica sugestiei și mitul salvatorului național. Prim-ministrului Pavel Filip și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în persoana ministrei Monica Babuc, au fost alese drept surse de referință, astfel că Partidul Democrat este prezentat drept factorul decisiv care încearcă să rezolve această situație;
- Au fost ascunse sau diminuate anumite detalii din filmul reținerii celor 7 persoane. De exemplu, Publika TV nu a prezentat imaginile video când, în momentul reținerii, s-a aplicat forța asupra celor 7 angajați ai liceelor „Orizont”, fiind urcați într-o mașină și duși într-o direcție necunoscută.
Canal 2 a difuzat o știre în buletinul de știri din 6 septembrie. În mare parte, modul de reflectare a fost asemănător celui de la Publika TV, cu deosebirea că Canal 2 a înserat în material și câteva opinii suplimentare: cea a unui director adjunct a liceului „Orizont” din capitală și declarația parafrazată a președintelui Igor Dodon. Totuși, Canal 2 a repetat abaterile admise de Publika TV, menționate mai sus, pe lângă care notăm alte câteva încălcări al normelor deontologice:
- Manipulare prin intermediului titlurilor / Etichetare: „7 turci „periculoși”, trimiși acasă”;
- Amestecul faptelor cu opiniile: „Între timp și președintele Igor Dodon a lăsat să se înțeleagă faptul că susține expulzarea profesorilor turci”.
Pentru Pro TV Chișinău și TV8 expulzarea celor 7 profesori a fost cel mai important eveniment al zilei. Pro TV a difuzat trei știri la acest subiect în deschiderea buletinului informativ din 6 septembrie, iar TV8 a difuzat două știri și două intervenții în direct cu un expert, care a venit cu o interpretare a cursului evenimentelor. Ambele posturi au reflectat evenimentul într-un mod neutru, echidistant, intervievând diverse surse vizate sau care au avut legătură cu acest eveniment: angajați ai liceului „Orizont”, avocați, președintele țării, SIS (prin poziția exprimată în comunicatul de presă), rudele persoanelor reținute, organizațiile internaționale (Amnesty International Moldova) și reprezentanți ai partidelor politice (PAS, PLDM).
Totodată, Pro TV Chișinău a difuzat și o secvență filmată în direct la Aeroportul Internațional Chișinău, în care reportera a prezentat detalii și informații despre situația la acel moment. În același timp, în unele situații, TV 8 a admis:
- Lipsa dreptului la replică/opinie pentru cei acuzați în știri: Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon au fost acuzați indirect în știri, prin intermediul surselor intervievate. Astfel, TV8 avea obligația de a le acorda dreptul la replică sau, cel puțin, să specifice dacă au încercat să obțină opinia acestora vis-a-vis de cele declarate;
- Tehnica sugestiei. În discuțiile din studio cu expertul invitat, prezentatoarea a încercat să sugereze (amestecul faptelor cu opiniile) că expulzarea celor 7 persoane este un preț plătit de autoritățile moldovenești pentru investițiile făcute în Republica Moldova de către cetățeni turci, sugerând că în spatele acestui troc s-ar afla Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon.
Jurnal TV nu a avut buletine de știri în zilele de 6 și 7 septembrie. Astfel, s-a monitorizat informația publicată pe portalul web a acestei instituții media. Pe parcursul zilei de 6 septembrie, Jurnaltv.md a publicat două știri despre reținerea celor 7 persoane. Una din ele titra: „Șase persoane de la Liceul Orizont, ridicate de SIS în această dimineață și duse într-o direcție necunoscută”, iar a a doua știre prezenta reacția liderul PPDA, Andrei Năstase pe marginea acestui eveniment. În intervenția sa, Năstase susține pune că la mijloc a fost o înțelegere dintre Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon, acuzându-i indirect pe cei doi. Jurnaliștii de la Jurnal TV nu au oferit dreptul la replică și nu au solicitat opinia acestora.
Moldova 1 a plasat știrea despre reținerea celor 7 persoane prima în buletinul de știri din 6 septembrie a „Mesagerul”-ului, alocând astfel însemnătatea cuvenită subiectului reflectat.
În mare parte, postul public a reflectat într-un mod neutru și echidistant informația, inserând atât opiniile reprezentanților Liceului „Orizont” (profesori), cât și citate din comunicatul oficial al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS). De asemenea, Moldova 1 a citat și opinia Amnesty International Moldova, a președintelui Igor Dodon preluată de pe Facebook, precum și a ministrei Monica Babuc. Ulterior, într-o altă știre (a doua în ordinea buletinului), prezentatoare a menționat că „…președintele Parlamentului, Andrian Candu a solicitat audieri parlamentare în cazul expulzării din Republica Moldova a celor 7 cetățeni, reprezentanți ai rețelei de licee „Orizont””.
Unimedia.info a reflectat în detalii reținerea celor 7 persoane, precum și reacțiilor mai multor surse relevante. Pe parcursul zilei de 6 septembrie, Unimedia.info a publicat 12 știri, toate fiind însoțite de galerii foto și imagini video. Unimedia.info a reflectat evenimentul într-un mod neutru, echidistant și exhaustiv, publicând opinii diverse: cei reținuți sau membrii familiilor acestora, angajații liceelor „Orizont” și părinții copiilor care învață acolo, reprezentații instituțiilor oficiale (SIS, Parlament, Guvern, Președinție), partide politice (PLDM, PAS), organizații internaționale, etc.
Pe 6 septembrie, Sputnik.md a publicat o singură știre, prezentând informația doar dintr-o perspectivă, cea enunțată de SIS. Totodată, prin intermediul titlului știrii – „Acțiune de amploare SIS – securitatea națională a fost pusă în pericol” , Sputnik.md a făcut uz de amestecul faptelor și opiniei, prezentând opinia drept adevăr în ultimă instanță.
Portalul online Noi.md a publicat nouă știri, cinci din care au fost preluate de pe alte platforme media (Unimedia,info, Agora.md, Deschide.md, ZdG.md), iar patru au constituit produs propriu.
În știrile proprii, Noi.md a reflectat informația într-un mod neutru și echidistant, fără a încălca flagrant normele deontologice și fără a folosi tehnici de manipulare.
Publicația Kp.md a publicat o știre despre reținerea celor 7 persoane. Informația prezentată a fost scrisă în baza comunicatului emis de SIS, care a fost completată cu informații de context destul de detaliate. Totuși, din știre lipsește opinia celor vizați, precum și reacțiile societății civile sau ale altor actori de pe scena politică (guvernanți, politicieni, partide), iar articolul este ilustrat cu o imagine-simbol irelevantă pentru evenimentul dat (tehnica de manipulare prin omisiune). De asemenea, titlul este manipulator prin formularea părtinitoare: „SIS, despre expulzarea celor șapte profesori turci: Erau o amenințare pentru securitatea națională a statului nostru!” (СИБ о выдворении из страны семерых учителей из Турции: Они угрожали национальной безопасности нашего государства!). Luate la un loc, aceste elemente ne sugerează că KP a încercat să diminueze importanța evenimentului și să-i schimbe semnificația (tehnica estompării).
Context:
La 6 septembrie 2018, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova a reţinut 7 cetăţeni turci, care activau în calitate de profesori şi manageri în reţeaua de licee „Orizont”. Operaţiunea, conform comunicatului SIS, a avut drept scop „prevenirea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale”. Potrivit SIS, cele 7 persoane au fost suspectate de legături cu o grupare islamistă. Cei șapte cetățeni străini „au fost declarați indezirabili de către organele competente” și expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova, potrivit mass-media, în Turcia, la bordul unei cursei charter a companiei Air Moldova. Totuși, acțiunile și declarațiile autorităților au fost contradictorii, în condiţiile în care o parte din persoanele reținute au depus, anterior, cereri de azil politic în Republica Moldova, iar instanțele de judecată nu s-au pronunțat pe marginea lor. Un număr mare de persoane publice, organizații naționale și internaţionale și-au exprimat dezacordul și au condamnat evenimentul, menţionând că acesta s-a făcut „cu încălcarea flagrantă a procedurii de reținere, percheziționare și ridicare, cu violarea normelor cu privire la libertatea și securitatea persoanelor, stipulate în convențiile la care R. Moldova este parte” (Amnesty International).
Victor Gotișan, cercetător media
_______________________
Acest articol este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.