Studiu de caz. Publicitate ascunsă pentru un candidat electoral

0

Deschide.md, 9 octombrie 2016

Gen: Știre

Titlu: „Leancă, la sala de sport. Îndeamnă tinerii să-i urmeze exemplul

Pe portalul Deschide.md a apărut, la 9 octombrie 2016, o știre constând dintr-un text scurt și un spot video, în care candidatul la alegerile prezidențiale din partea Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă, apare făcând sport la sală. Jurnaliștii anunță că acesta „a realizat un video din sala de forță, unde, potrivit unui comunicat, merge regulat” și a reprodus cu citat/text îndemnul verbal către tineri, pe care l-a făcut candidatul în spot. Filmulețul cu o durată de 1,9 minute este realizat în stilul spoturilor publicitare/electorale, cu imagini date la încetinitor, pe fundal de muzică și prezentând-ul pe Iurie Leancă într-o lumină exclusiv pozitivă. Iurie Leancă apare și cu o intervenție verbală, în care spune că tinerii din organizația de tineret a partidului său l-au „forțat, practic” să facă aceste filmări pentru că, „din păcate, mulți tineri din Republica Moldova nu se îngrijesc de sănătatea lor, de corpul lor”. „Îi îndemn să-mi urmeze exemplul, să vină la sală, să facă jogging și să ducă un mod de viață sănătos”, a spus Iurie Leancă. Iar un tânăr care îl însoțea spune: „Luați exemplu de la dl Leancă, care face sport regulat, cu plăcere. Vă doresc și Dvs. să faceți sport regulat, ca să fiți sănătoși!”. După aceste cuvinte, apare sigla/însemnul electoral al PPEM Iurie Leancă. Publicarea în campania electorală a unui astfel de spot care, deși nu conține chemări expres la votarea unui candidat, reprezintă totuşi publicitate electorală, din următoarele motive:

– nu se referă la un eveniment public și nu conține informații (statistici sau alte date, fapte) cu elemente de noutate și de interes public major ca să constituie prilej informațional pentru realizarea unei știri;

– prezintă candidatul într-o lumină exclusiv pozitivă și în imagini scoate în prim plan sigla candidatului, așa cum aceasta va fi în buletinul de vot.

Pentru ca această informație să reprezinte o știre echilibrată, jurnaliștii ar fi trebuit cel puțin să o completeze cu precizări, în care candidatul să răspundă la întrebarea de ce a făcut un astfel de spot tocmai acum, în campanie electorală; dar și cu opinii ale unor tineri, întrucât lor le este adresat îndemnul de a urma exemplul lui Iurie Leancă. Lipsind aceste elemente, concluzionăm că astfel portalul Deschide.md a oferit platformă candidatului PPEM pentru promovare electorală, fără ca materialul respectiv să fie marcat corespunzător, ca cititorii să înțeleagă că au în față publicitate electorală.

Viorica Zaharia, expertă media

_________________

Studiul de caz a fost realizat în cadrul proiectului ”Monitorizarea mass-media în campania electorală 2016”. Proiectul este implementat de Asociația Presei Independente (API) și Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) cu sprijinul financiar al National Endowment for Democracy (SUA) şi al Consiliul Europei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanţatorilor.