La 2 noiembrie Jurnal TV a difuzat un interviu în exclusivitate cu Vitalie Proca din penitenciarul Jilava din România. Acesta a venit cu acuzații la adresa liderului Partidului Democrat din Republica Moldova, Vlad Plahotniuc, declarând că el ar fi fost cel care a comandat asasinarea lui Gherman Gorbunțov. Pe de altă parte, Procuratura Combaterii Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PC COCS) și organele de forță au pe rol un dosar în care este examinată ipoteza că cel care a comandat omorul ar fi fost liderul Partidul politic “Partidul Nostru” (PN), Renato Usatîi.
Subiectul a fost tratat relativ diferit de instituțiile media monitorizate. Perioada de monitorizare a subiectului a cuprins ziua de 3 noiembrie – ziua imediat următoare interviului lui Vitalie Proca – precum și 7 noiembrie, ziua în care liderul Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc – care a fost acuzat direct în acest interviu – a făcut declarații pentru presă pe marginea acestui interviu și a acuzațiilor aduse de Vitalie Proca.
Jurnal TV a fost instituția media care a difuzat interviul cu Vitalie Proca pe 2 noiembrie 2017, într-o ediție specială a emisiunii „Cabinetul din Umbră”, moderată de Val Butnaru. La Jurnal TV, ediția din 3 noiembrie a principalului buletin de știri a fost dominată de materialele realizate în baza interviului respectiv. Conținutul știrilor derivate din acesta a constituit 28 de minute, ceea ce a reprezentat 70% din totalul timpului buletinului informativ. Prima știre a buletinului nu a fost altceva decât un montaj de 10 minute al celor mai importante declarații făcute de Vitalie Proca. Chiar dacă prezentatoarea a specificat că „…și de această dată am încercat să obținem o reacție de la șeful PD, acesta nu a răspuns la telefon”, trebuie să menționăm că o declarație oficială a purtătorului de cuvânt al PD, Vitalie Gămurari, exista deja la acel moment.
Mai mult decât atât, această declarație a fost folosită de către Jurnal TV într-o altă știre din același buletin informativ. În cea de-a doua știre din buletin au fost inserate declarațiile invitaților emisiunii „Cabinetul din Umbră”, moderată de Val Butnaru, în care aceștia au acuzat direct și alte persoane în cazuri penale ce nu aveau legătură cu respectivul caz, învinuindu-i de complicitate pe Serghei Iaralov și Constantin Țuțu. Totuși, jurnaliștii de la Jurnal TV nu au contactat aceste persoane pentru a le oferi dreptul la replică.
O știre completă, care a inclus mai multe surse și a asigurat reflectarea tuturor părților implicate, a fost difuzată aproape de sfârșitul buletinului de știri. Totuși, în cazul acesteia, reporterii de la Jurnal TV au amestecat faptele cu opinii personale: „După învinuirile aduse liderului PD de către Vitalie Proca, în loc să investigheze declaraţiile făcute de acesta, autorităţile nu fac decât să respingă sau să nu comenteze acuzaţiile. Mai rău, unii oficiali ne-au acuzat că i-am fi sugerat persoanei intervievate ce nume să ofere în interviu”. De asemenea, s-a folosit tehnica generalizării:
„…Între timp, societatea civilă a anunţat un protest pentru ziua de mâine în lipsa reacţiilor instituţiilor competente”
„…și pentru că autorităţile nu întreprind nimic după ce Proca a declarat că Plahotniuc este implicat direct în tentativa de asasinare a lui Gherman Gorbunţov, societatea civilă spune că va ieşi să protesteze”
Ulterior, a fost intervievat doar un reprezentat al societății civile, ceea ce nu înseamnă că toate organizațiile, in corpore, au susținut acest apel/declarație.
Canal 2 a reflectat declarațiile lui Vitalie Proca în buletinul de știri din 3 noiembrie. Accentul a fost pus pe faptul că informația oferită de Vitalie Proca este una falsă. Pentru a susține acest enunț, Canal 2 a abordat și a intervievat toate sursele/persoanele menționate de către Vitalie Proca în interviul său.
De asemenea, Canal 2 a folosit etichetările, aplicându-le anumitor persoane vizate în știre: „..În cadrul anchetei s-a stabilit că cel care a comandat crima este penalul Renato Usatîi…”. Într-o singură știre această etichetare/calificativ la adresa lui Usatîi a fost utilizată și repetată de minim 3 ori. De asemenea, această instituție media a folosit imagini video în care Renato Usatîi apare doar în context negativ: cu un pistol automat în mână; coborând din mașini de lux; pozând în reședința sa de lux din Moscova.
Pe lângă acestea, s-a făcut uz de amestecul faptelor cu opiniile: „Deranjat de întrebările jurnaliștilor, Usatîi a încercat să intimideze presa incomodă… ”.
Prime TV, în buletinul de știri principal din 3 noiembrie de la ora 21.00, a folosit tehnica etichetării, atât la anunțarea titlurilor de la începutul ediției, cât și în știrea propriu-zisă: „Președintele PD, Vlad Plahotniuc, nu va comenta declarațiile false făcute de către killerul Proca la televiziunea penalului fugar Victor Țopa”. Etichetările au fost folosite și în burtierele acestei știri: „Renato Usatîi, primar fugar al orașului Bălți”. Ulterior, jurnalista face uz de informații false, menționând că „Gherman Gorbunțov susține că interviul de ieri al criminalului Proca nu este altceva decât un spectacol organizat de către adevăratul comanditar – penalul Renato Usatîi”.
În buletinul de știri principal din 7 noiembrie, Prime TV a difuzat o știre în care s-au regăsit în detalii declarațiile lui Vlad Plahotniuc la învinuirile aduse de către Proca în interviul său pentru Jurnal TV și în care, de asemenea, acesta a comentat declarațiile Maiei Sandu și pe ale președintelui Igor Dodon privitor la acest subiect. Chiar dacă Maia Sandu și Igor Dodon au fost vizați direct în această știre acestora nu li s-a oferit dreptul la replică. Mai mult decât atât, Prime TV a folosit un colaj în care au pus alături imaginile Maiei Sandu, a lui Igor Dodon și a lui Vitalie Proca – o tehnică numită transfer de imagine (în acest caz NEGATIVĂ) de la o persoană către o altă persoană. Astfel, prin acest colaj/tehnică Prime TV a încercat să sugereze idea potrivit căreia:
- Maia Sandu și Igor Dodon iau apărarea unui condamnat pentru tentative de omor;
- A încercat constituirea unei echivalențe la nivel de „greutate” a imaginii celor doi politicieni cu o persoană condamnată pentru tentative de omor, inducându-i consumatorului media ideea că Maia Sandu și Igor Dodon ar face parte din aceeași tagmă.
Tot în știrea din buletinul din 7 noiembrie, Prime TV a folosit intens etichetările și tehnica imaginii dușmanului (extern): „Scenariul fals și mediatizarea lui a fost fabricat de către fugarii Țopa și Usatîi” și „Liderul PDM a calificat totul drept un episod murdar regizat de oponenții politici ai PDM, referindu-se la penalul Renato Usatîi, care s-a adăpostit la Moscova și la condamnații Victor și Viorel Țopa, care se ascund la Frankfurt”. „Imaginea dușmanului” este o tehnică foarte des utilizată pentru a-i induce publicului un sentiment de frică și/sau pericol, urmat – implicit – de căutarea unui țap ispășitor. De asemenea, pentru Prime TV, condamnatul Ion Druță (care își ispășește și el pedeapsa în închisoare), alias „Vanea Pisateli” – „…a povestit detalii”, în timp ce Vitalie Proca „a făcut declarații false”.
Publika TV a reflectat subiectul cu același mod de abordare și o prezentare similară celei de la Canal 2 și Prime TV. Majoritatea știrilor de la Publika TV s-au bazat masiv pe informația din emisiunea „Fabrika” de la același post de televiziune și pe cea publicată de portalul online Zeppelin Investigations.
Etichetări utilizate în știrile Publika TV: „…după ce la televiziunea penalului fugar Victor Țopa, Jurnal TV, a apărut un interviu cu criminalul Vitalie Proca”; „...cel care a comandat crima este penalul Renato Usatîi. Acest fapt a fost confirmat şi de organizatorul crimei, Ion Druţă, alias Vanea Pisateli”;
Amestecul faptelor cu opiniile jurnalistului: „Scopul lui Renato Usatîi se pare ca este să şteargă urmele şi să indice alt comanditar al tentativei de omor de care este acuzat”; „Unul dintre motivele declarației mincinoase ale lui Proca ar putea fi și faptul că mai multe rude ale sale au fost arestate sau sunt anchetate după ce s-a descoperit ca au luat bani de la Usatii în numele criminalului, pentru ca acesta sa facă declarații false”.
Niciuna din cele 3 televiziuni (Prime TV, Publika TV și Canal 2) nu a difuzat imagini din interviul propriu-zis a lui Vitalie Proca, rezumându-se doar la citarea și/sau parafrazarea declarațiilor acestuia.
Adjective și etichete
Jurnal TV | Prime TV | Publika TV | Canal 2 | ZiarulNational.md | |
Vitalie Proca | Killer, Deținut | Killer, Criminal, Ucigaș | Killer, Criminal, Ucigaș, Asasin | Killer, Ucigaș, | Interlop, |
Vlad Plahotniuc | Oligarh, Șeful PD, Lider PD | Liderul PD, | Liderul PD, Președinte PD | Liderul PD, | Liderul PD |
Renato Usatîi | – | Penal, Fugar | Penal, Fugar | Penal, Fugar | – |
Gherman Gorbunțov | Bancher | Bancher | Bancher rus, Om de afaceri | Bancher | „Bancher Negru”, Bancher |
Victor și Viorel Țopa | – | Penali, Fugari, Condamnați | Penali, Fugari | Penali, Fugari | – |
RTR Moldova a reflectat la 3 noiembrie, în buletinul de știri de la 20.45, informația privind interviul lui Vitalie Proca, dar și declarațiile din briefingul de presă a lui Vlad Plahotniuc din 7 noiembrie. Ambele știri au fost reflectate echidistant și au oferit timpi de emisie și dreptul la replică tuturor părțile implicate. De altfel, RTR Moldova a fost unica televiziune (cu excepția Jurnal TV), care a difuzat imagini video directe din interviul lui Vitalie Proca, bineînțeles citând sursa primară.
Ziarulnational.md a publicat opt știri referitor la subiectul monitorizat. Tuturor părților, instituțiilor și persoanelor vizate/implicate li s-a oferit dreptul la replică. Informația a fost prezentată obiectiv și echidistant. Instuția media a fost una din puținele care au reflectat și/sau au inclus declarațiile directe din interviului lui Vitalie Proca (celelalte fiind Jurnal TV și RTR Moldova). Totodată, Ziarulnational.md, imediat odată cu apariția unor declarații sau opinii din partea celor vizați în interviu, au publicat știri în care au menționat toate detaliile. Totuși, nici această instituție nu a omis etichetările, chiar dacă acestea au fost luate în ghilimele: „bancherul negru”, cu referire la persoana lui Gherman Gorbunțov, sau „interlop” și „killer” la adresa lui Vitalie Proca.
Portalul Noi.md a publicat o singură știre, pe 7 noiembrie, care s-a bazat pe declarațiile lui Vlad Plahotniuc din briefingul de presă, în care acesta a negat acuzațiile lansate la adresa sa de către Vitalie Proca.
De asemenea, și Gagauzinfo.md a publicat o singură știre, pe 7 noiembrie, în baza acelorași declarații ale lui Vlad Plahotniuc, emise în cadrul briefingului de presă. Ambele instituții media au utilizat doar declarațiile lui Vlad Plahotniuc, prin care acesta a menționat că interviul lui Proca este „un scenariu regizat aidoma celor de la Hollywood” și că oponenții politici care ar fi organizat interviul nu urmăresc altceva decât să lovească în imaginea formațiunii sale. De asemenea, Noi.md a pus accent și pe declarația lui Plahotniuc în care acesta menționează că opinia publică s-a axat pe ceea ce a declarat Vitalie Proca, dar și ceea ce au avut de spus Maia Sandu și Igor Dodon pe marginea acelor declarații.
Portalurile online Deschide.md și Sputnik.md, precum și posturile de televiziune NTV Moldova și Accent TV nu au reflectat acest subiect.
Victor Gotișan, cercetător media
*În prezentul studiu de caz au fost monitorizate 12 instituții media din R. Moldova: Audiovizual: Publika TV (știri de pe Publika.md), Prime TV, Canal 2, Jurnal TV, Accent TV, RTR Moldova (buletinele de știri produse în Republica Moldova ), NTV Moldova; Presa online: Ziarulnational.md, Noi.md, Gagauzinfo.md, Sputnik.md, Deschide.md.
Instituțiile media au fost selectate după criteriile: aria de acoperire – naţională, impactul – tirajul şi auditoriul, limba – română şi rusă.
________________________
Acest articol este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.