Caracterul dual al zilei de 9 mai a împărțit cele 12 instituții media monitorizate în câteva tabere. Astfel, NTV Moldova, Accent TV, Sputnik.md au pus accentul exclusiv pe 9 mai ca „Ziua Victoriei” , Jurnal TV – pe „Ziua Europei”, în timp ce Prime TV, Canal 2, Canal 3 și Publika TV au încercat „să împace” cele două tabere, prezentând ziua de 9 mai din ambele perspective. Majoritatea presei monitorizate a politizat evenimentele, favorizând sau defavorizând un partid politic sau politician anume. Cea mai semnificativă abatere înregistrată la aproape toate instituțiile media vizate a fost amestecul faptelor cu opiniile.
Televiziunea publică Moldova 1 a reflectat subiectul în ediţia „Mesager”-ului din 9 mai, difuzând şase ştiri, cu un total de emisie de 16 minute (aprox. 45% din buletinul de ştiri). Prima ştire a relatat cum și ce au sărbătorit partidele politice în această zi. Chiar dacă ştirea a fost una neutră şi echidistantă, totuşi s-a sesizat o uşoară favorizare a Partidului Democrat (PDM). Între cei care au sărbătorit doar Ziua Europei (Partidul Liberal) şi cei care au sărbătorit doar Ziua Victoriei (PSRM şi PCRM), PDM a fost prezentat drept un fel de împăciuitor al celor două tabere: „În timp ce socialiştii şi comuniştii au comemorat Ziua Victoriei prin marşuri de amploare şi depuneri de flori, liberalii au sărbătorit Ziua Europei, prin defilarea steagurilor Uniunii Europene. Democraţii au marcat concomitent Ziua Europei şi Ziua Victoriei printr-un program special”.
A doua ştire – o relatare în direct de la concertul organizat de PDM în PMAN din acea seară – a fost una părtinitoare. Moldova 1 a recurs la amestecul faptelor cu opiniile: „Concert grandios de Ziua Victoriei şi Ziua Europei”. Reportera care a avut o intervenție în direct a descris evenimentul în termeni elogioși și cu o intonație admirativă:
„Bună seara, locuitorii și oaspeții Chișinăului au parte în această seara de un concert grandios cu participarea unor artiști celebri, atât din țară, cât și de peste hotare. După cum puteți vedea, numărul oamenilor aici în Piața Marii Adunări Naționale este deja destul de mare, iar atmosfera se încinge tot mai mult și asta pentru că toți cei prezenți abia așteaptă să fredoneze îndrăgitele piese și să-i vadă în carne și oase pe cei din formația Blue sau pe solistul trupei Modern Talking. Tot în această seară, chișinăuienii vor dansa pe ritmurile pieselor Deliei, dar și a Irinei Rimes. Surpriza serii va fi interpretul rus Nicolai Baskov, care va veni cu un recital al celor mai cunoscute piese din repertoriul său. Tradițional deja, show-ul va culmina cu un foc de artificii”.
În celelalte patru ştiri, evenimentele au fost prezentate într-un mod informativ, neutru şi echidistant.
RTR Moldova a dedicat timp de emisie masiv subiectului monitorizat. Această televiziune a reflectat evenimentele zilei exclusiv în contextul „Zilei Victoriei”.
RTR Moldova a difuzat șase ştiri cu o durată aproximativă de 15 minute (50% din buletinul de ştiri) dedicate acestui subiect. RTR Moldova a făcut uz în cele șase ştiri de:
- Amestecul faptelor cu opiniile: „Mii de manifestanţi au mărşăluit pe străzi cu portretele buneilor şi străbuneilor care au luptat şi care le-au asigurat un cer paşnic deasupra capului”;
- Politizare şi favorizarea unor partide politice şi/sau politicieni: „Igor Dodon şi cei doi fii ai săi au venit ca şi toţi cei prezenţi să-i cinstească pe eroii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, printre care şi rudele sale”; „Repezentanţii Partidului Şor au sărbătorit Ziua Victoriei. Conducerea acestui Partid cu mai mulţi susţinători au mers în Marş pe străzile capitalei, au depus flori la Memorialul Eternitate şi au plecat în Orhei, unde au organizat un miting de triumf. Detalii în reportajul de urmează…”;
- Selectarea părtinitoare a opiniilor despre acest eveniment. Toate opiniile au fost luate de la participanţii la Marş și au prezentat exclusiv în lumină pozitivă evenimentul, precum şi semnificaţia zilei de 9 mai ca „zi a victoriei URSS asupra fascismului”;
- Generalizare: „Respectul pentru veteranii şi cei care nu s-au întors din război au venit să le aducă reprezentanţii parlamentului, guvernului, preşedinţiei şi misiunilor diplomatice”.
Jurnal TV a difuzat patru ştiri despre manifestațiile din ziua de 9 mai. Jurnal TV reflectat informaţia, în primul rând evidențiind conotația negativă a sărbătorii „Zilei Victoriei” şi folosind evenimentul pentru a acuza direct sau indirect autoritățile şi partidul de guvernare (PDM) de situaţia proastă în care se află veteranii de război. În al doilea rând, postul a relatat despre faptul că „…o altă parte a populaţiei sărbătoreşte Ziua Europei”.
În contextul evenimentului, instituția media a folosit ocazia pentru a ataca și discredita anumiţi politicieni (Vladimir Plahotniuc, Igor Dodon). Jurnal TV a făcut uz de:
- Amestecul faptelor cu opiniile: „În zi de 9 mai Chişinăul îmbracă o haină sovietică. Oraşul e marcat de steaguri cu secera şi ciocanul, panglici negru-oranj, iar pe străzi merg tineri şi bătrâni în uniforma armatei roşii…”; „Acolo au depus flori Igor Dodon, Pavel Filip şi Andrian Candu. Împreună au depus flori, au zâmbit şi au discutat prieteneşte”; „Imagini rupte ca din filme poliţiste, Vladimir Plahotniuc şi Igor Dodon au fost păziţi azi de zeci de bodyguarzi”;
- Neacordarea dreptului la replică celor vizaţi în ştiri controversate („Plahotniuc şi Dodon, cu pază sporită”). Vladimir Plahotniuc şi Igor Dodon au fost prezentaţi într-un context negativ și nu li s-a asigurat dreptul la replică.
NTV Moldova a început buletinul de știri din 9 mai cu difuzarea a trei minute de secvenţe video care au reflectat situaţii de luptă din cel de-al Doilea Război Mondial, după care imediat a inclus secvenţe de la Marşul cu genericul „Regimentul Nemuritor”, desfăşurat în acea zi pe străzile Chişinăului, punându-l în prim-plan pe preşedintele Igor Dodon (fără niciun fel de text). Întreg jurnalul, care a durat aproximativ 48 minute, a fost structurat ca o relatare directă de la manifestaţiile organizate cu ocazia acestei zile (cu unica excepţie a ştirii de șase minute despre cum a sărbătorit Federaţia Rusă ziua de 9 mai) şi a inclus doar ştiri despre ziua de 9 mai, prezentantă de NTV Moldova drept „Ziua Victoriei” (Prezentatorul pe final de buletin: „Doamnelor şi Domnilor, aţi urmărit o ediţie specială dedicată Zilei Victoriei. Să aveţi parte de linişte şi pace, iar ororile războiului din secolul trecut să rămână doar în amintiri”). Astfel, NTV Moldova a subliniat aportul exclusiv al URSS în victoria în cel de-al Doilea Război Mondial („Uniţi prin trecutul glorios”; „Marş în cinstea eroilor nemuritori”; „Flori şi onoruri de 9 mai”; „Concert grandios de Ziua Victoriei”).
NTV Moldova a prezentat manifestaţiile în termeni elogioși la adresa PSRM şi a reprezentanţilor acestui partid. Preşedintele Igor Dodon şi reprezentanţii PSRM au fost reflectaţi masiv în toate ştirile din buletin. Pe parcursul tuturor ştirilor, în coloana sonoră a acestora au fost incluse cântece ruseşti şi sau din perioada sovietică cu tematică de război sau de luptă.
NTV Moldova a aplicat în ştiri şi reportaje:
- Generalizări: „Pentru cetăţenii Republicii Moldova, Ziua Victoriei este una din cele mai importante sărbători. Toţi aşteaptă, se pregătesc şi participă masiv la eveniment”;
- Cazuri de amestec al faptelor şi opiniilor: „În pofida tentativelor de minimalizare a rolului ostaşilor sovietici, deputaţii socialişti cred că cetăţenii rămân fideli faptelor eroice ale buneilor şi străbuneilor noştri”; „Grandiosul concert organizat aseară sub egida preşedintelui ţării a adunat în PMAN zeci de mii de oameni”.
Accent TV a oferit timp de emisie masiv evenimentelor organizate de PSRM şi preşedintele Igor Dodon de 9 mai. Accent TV a insistat exclusiv pe ziua de 9 mai ca „Zi a Victoriei” şi a oferit aproximativ 75% din totalul timpului de emisie manifestaţiilor organizate în această zi la Chişinău şi în întreaga ţară.
În ştirile difuzate, Accent TV a făcut uz de:
- Amestecul faptelor cu opiniile: „9 mai ca pe timpuri. Flori, muzică de fanfară şi o amintire vie a celor care şi-au pus în joc propria viaţă”; „…Preşedintele Dodon şi PSRM, care tradiţional, a solicitat manifestanţilor să facă abstracţie de preferinţele politice şi să participe la un marş al victoriei pentru istoria ce ne uneşte pe toţi”;
- Politizarea şi favorizarea directă a unor partide şi politieni (PSRM): „Mii de oameni au dat curs invitaţiei lansate de preşedintele Igor Dodon şi PSRM şi au venit astăzi dis-de-dimineaţă în scuarul TNOB unde au pornit în marş către Memorialul Eternitate”;
- Tehnica de manipulare a „duşmanului extern”. Accent TV a difuzat un reportaj cu genericul „În Basarabia, românii au creat 49 ghetouri”, menţionând că România – ca naţiune şi ţară – (generalizare şi fals) se face vinovată de tragedia omorârii evreilor (dar nu numai) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, Accent TV a sugerat prin formulări şi tonalitatea prezentatoarei că și în prezent, România ar fi un stat care continuă să atenteze la suveranitatea Republicii Moldova. De asemenea, Accent TV a făcut trimitere la surse imposibil de verificat: „Conform documentelor, a fost planificată moarte a o treime din populaţia de dinainte de război…”.
Prime TV a reflectat subiectul zilei de 9 mai menţionând această zi atât ca „Zi a Victoriei”, cât şi ca „Ziua Europei”: „Zi importantă în calendar. Pentru al doilea an consecutiv, ţara noastră marchează concomitent ziua victoriei asupra fascismului şi ziua Europei. Inimile noastre păstrează vie memoria eroilor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial, în timp ce aspiraţiile Moldovei se îndreaptă spre UE”. Televiziunea a difuzat cinci ştiri despre evenimentele din 9 mai, cu o durată totală de aproximativ 85% din timpul de emisie. Prime TV a difuzat imagini atât de la evenimentul de depunere a florilor de către oficialii ţării la Monumentul Eternitate, cât şi de la manifestaţiile din centrul Chişinăului desfăşurate cu ocazia „Zilei Europei”. De asemenea, Prime TV a reflectat în ştiri şi Marşul organizat de preşedintele Igor Dodon şi PSRM de „Ziua Victoriei”. Informaţia dată a fost reflectată în mod neutru. Totuşi, Prime TV a favorizat PDM şi pe reprezentanţii acestui partid, în special pe Vlad Plahotniuc – „Evenimentele organizate de PDM au adunat mii de oameni” – şi a defavorizat alţii (Igor Dodon). Prime TV a făcut uz în ştiri de amestecul faptelor cu opiniile: „Şeful statului a fost întrebat de jurnalişti, cum se face că a participat la eveniment alături de Andrian Candu şi premierul Pavel Filip…”; „Prim-ministrul a ţinut morţiş să facă o poză cu bucătarul…”.
Canal 2, Canal 3 şi Publika TV au reflectat, cu foarte mici excepţii, în acelaşi mod, urmând acelaşi scenariu şi enunţând aproximativ aceeași informaţie ca şi Prime TV. De notat că imaginile video utilizate de toate cele patru televiziuni au fost cele de la Publika TV, și totuşi acest fapt nu a fost specificat de niciuna din ele.
Deschide.md a publicat 12 ştiri la tematica evenimentelor organizate de 9 mai. Deschide.md a pus accent pe situaţiile haioase sau controversate, reflectând în multe cazuri informaţia în mod ironic când a fost vorba despre manifestaţiile care marcau „Ziua Victoriei” (opt ştiri) şi într-un mod neutru şi echidistant când a fost vorba despre manifestaţiile care marcau „Ziua Europenei” (patru ştiri).
Deschide.md a făcut uz în majoritarea ştirilor de amestecul amestecul faptelor cu opiniile:
- „Preferinţele deputatului Sergiu Sârbu în materie de elemente de decor au evoluat. După ce, anul trecut, de 9 mai, a pozat în societatea unor tinere apetisante dichisite în uniforme militare de epocă, parlamentarul a ales, anul acesta, să compară publicului larg în compania unor câini-poliţişti. Observatorii fenomenului estic au întrevăzut aici o strategie de evitare a măsurilor punitive, promise deputatului chiar de propria soţie. Probabil, de la femei la potăi, e calea de consolidare a relaţiilor de familie, demnă de urmat. Anul trecut, soția deputatului Sergiu Sârbu a cerut ajutorul internauților pentru a-și pedepsi soțul ”refugiat” în brațele unor tinere îmbrăcate în uniforme sovietice. Or poza cu care parlamentarul se lauda pe facebook, zădăra atât invidia bărbaților, cât și ironia nevestei sale care a tratat cu umor postarea lui”[1];
- „Una dintre mașinile de colecție din coloana auto care „decorează” marșul socialiștilor s-a stricat în plină stradă. Unde mai pui că nu era goală, ci plină cu veterani de război care își etalează pieptul țanțos plin cu medalii sovietice”[2];
- „Stalin a înviat la Chișinău. Dodon aplaudă”[3];
- „Președintele Igor Dodon a avut astăzi ghinionul de care se tem toți demnitarii când ajung în anturaje cu porumbei. Un „simbol al Păcii” și-a lăsat excrementele pe sacoul său după ce a fost lansat în zbor. „Năstrușnicia” pasării i-a împroșcat și pe alții care se aflau în jurul șefului de la Condrița. Reporterul Deschide.MD, prezent la fața locului, relatează că Igor Dodon s-a retras din cadru imediat ce s-a pomenit cu surpriza pe haină. Cu toate acestea, imaginile surprinse ni-l arată în ipostaza jenantă când se șterge pe față, iar un bărbat în etate îl șterge pe sacou. Toate acestea s-au întâmplat, astăzi, 9 Mai, la Complexul Memorial Eternitate, unde șeful statului și simpatizanții săi au depus flori în memoria soldaților căzuți în timpul celui de-al doilea război mondial”[4].
Noi.md a publicat 10 ştiri la subiectul monitorizat. Șase din acestea au fost preluări de la alte instituţii media (Publika.md – patru ştiri, Gagauz.md – o ştire, Sputnik.md – o ştire), iar patru – produs propriu. Ştirile proprii au reflectat programul activităţilor din acea zi, evenimentele organizate de „Ziua Victoriei” în oraşul Taraclia, o transmisiune live de la depunerea de flori de la Memorialul „Eternitate”, „Marşul Regimentului Nemuritor”, etc. Noi.md a reflectat doar evenimentele şi acţiunile care au avut tematica „Zilei Victoriei”.
Sputnik.md a reflectat doar evenimentele cu referinţă exclusiv la „Ziua Victoriei” în 13 ştiri publicate. Doar într-o singură ştire Sputnik.md a încercat să explice de ce „Ziua Victoriei și Ziua Europei sunt sărbătorite concomitent în Moldova”. În multe din ştirile Sputnik.md preşedintele Igor Dodon a fost principala sursă: „Pe cine a decorat astăzi președintele Dodon”; „Președintele Igor Dodon despre 9 Mai: Poporul nostru va fi mereu recunoscător eroilor”; „Preşedintele Moldovei, în fruntea marşului „Regimentul Nemuritor”: Ce a declarat Dodon”. În câteva cazuri, instituţia media a recurs la amestecul faptelor cu opiniile: „Preşedintele ţării i-a dezvăluit reporterului Sputnik ce sentimente l-au copleşit, păşind în fruntea „Regimentului Nemuritor”; „De altfel, în Republica Moldova, deja doi ani la rând, cele două evenimente sunt sărbătorite concomitent. Cetățenii apreciază neunivoc această abordare. Iar divergențele se fac văzute la cel mai înalt nivel. Președintele țării, Igor Dodon, consideră că „în Moldova, pe data 9 mai, a fost și va fi sărbătorită Ziua Victoriei”. Însă spicherul Parlamentului, Andrian Candu, și premierul, Pavel Filip, au predispoziții europene”.
Context
La 9 mai, pentru al doilea an la rând, în Republica Moldova sunt marcate „Ziua Victoriei” și „Ziua Europei”, iar în majoritatea localităților au avut loc evenimente şi manifestații dedicate celor două interpretări ale acestei zile. O parte din populația Republicii Moldova sărbătorește ziua în care s-a sfârşit cel de-al Doilea Război Mondial (9 mai 1945) şi comemorează pe toţi cei care şi-au pierdut viaţa în acest conflict, în timp ce pentru o altă parte a populației, ziua de 9 mai este sărbătorită drept „Ziua Europei”.
Victor Gotișan, cercetător media
*În prezentul studiu de caz au fost monitorizate 12 instituții media din R. Moldova: Audiovizual: Publika TV (știri de pe Publika.md), Prime TV, Canal 2, Canal 3, Moldova 1, Jurnal TV, Accent TV, RTR Moldova (buletinele de știri produse în Republica Moldova ), NTV Moldova; Presa online: Noi.md, Sputnik.md, Deschide.md.
Instituțiile media au fost selectate după criteriile: aria de acoperire – naţională, impactul – tirajul şi auditoriul, limba – română şi rusă.
________________________
Acest articol este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.