Impacttv.md a publicat marți, 31 octombrie, o știre cu titlul: „Tragic! Au venit de la mii de kilometri distanță pentru a muri”. În realitate, e vorbă despre o familie revenită recent din Federația Rusă, care s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Atât în titlu, cât și în textul știrii se folosesc adjective și expresii care sporesc dramatismul situației acelei familii: „tragic”, „bucuria nu a fost, însă, de durată”. În același timp, titlul induce în eroare prin insinuarea unui scop inexistent: „Au venit de la mii de kilometri distanță pentru a muri”.
Legat de titluri, „Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști” recomandă: „Vom crea titluri clare, fără ambiguități; „Vom reda faptele fără a exagera”; „Vom da, pur și simplu, informația: scurt, brut, la obiect, neutru, fără nuanțări”; „Titlurile trebuie să prindă esența problemei prin câteva cuvinte-cheie bine alese”.