Postul NTV Modova a difuzat, la 22 mai, o știre în care anunță că Andrei Năstase, candidat la funcția de primar al municipiului Chișinău, care se va confrunta cu socialistul Ion Ceban în turul doi al alegerilor locale noi, „îl laudă pe Chirtoacă”. Desigur, sună ciudat, întrucât Andrei Năstase a fost auzit anterior criticând fosta administrație a Capitalei ca fiind coruptă. De aceea încercăm să analizăm mesajul acestuia și prezentarea lui în știre.
Mai întâi reporterul anunță: „Locuitorii Capitalei au fost scandalizați acum trei ani când în presă au ajuns aceste imagini de la spitalul clinic de ftiziopneumologie. Într-o secție în care erau tratați bolnavi de tuberculoză era o dezordine de nedescris, iar șobolanii se ospătau din farfuriile pacienților. În toamna anului trecut pe internet au apărut imagini și dintr-o altă instituție medicală din Chișinău… toată țara a fost îngrozită de starea în care se aflau unele instituții medicale din Chișinău. În pofida acestor dezastre, candidatul comun al PAS, PPDA și PLDM Andrei Năstase și-a exprimat satisfacția față de modul cum fostul primar Dorin Chirtoacă a soluționat problemele din domeniul medical. S-a întâmplat la o întâlnire electorală cu medicii Asociației Teritoriale Medicale din sectorul Botanica.”
După această introducere „în temă” urmează o secvență video de aproximativ 12 secunde, repetată în știre de două ori – ca mesajul să ajungă și la cei mai distrați telespectatori -, în care Andrei Năstase spune: „S-a făcut foarte mult. Și eu recunosc că în domeniul medical chiar s-au făcut niște investiții, chiar s-au făcut niște progrese. Aceste progrese trebuie continuate.”
Dincolo de faptul că produsul servit drept știre este de fapt un comentariu, în care reporterul contrapune opinia sa cu cea a candidatului, enumerăm câteva tehnici de manipulare și procedee neoneste de prezentare a informației, care induc telespectatorul în eroare:
* Fragmentul de video din discursul lui Andrei Năstase este prea scurt pentru a înțelege la care progrese anume s-a referit candidatul – la condițiile din spitale sau centre ale medicilor de familie, la modul de organizare a sistemului în general, la salarizarea doctorilor etc. Secvența conține o frază generală, în timp ce drept contraargumente sunt prezentate cazuri concrete. Pentru ca prezentarea subiectului să fie onestă și echilibrată, reporterul ar fi trebuit să afle opinia lui Andrei Năstase asupra cazurilor concrete pe care le-a descris.
* Drept argument pentru lipsa de progrese sunt date imaginile cu șobolani, care au fost surprinse în anul 2015. Reporterul nu spune nimic despre faptul că după ce s-a aflat despre această situație secția respectivă a fost închisă și s-au alocat 1,8 milioane de lei pentru reparația ei. S-ar putea ca Andrei Năstase să se fi referit și la această investiție, faptul însă este ignorat în știre. Aceasta poate fi o carență de documentare sau o omisiune intenționată.
* Folosirea șobolanilor drept argument face parte din tehnica de manipulare numită „apelul la emoții”, când, prin încărcătura emoțională a unor fapte, imagini, afirmații – care pot genera șoc, milă, compasiune, revoltă etc. – este neglijată latura logică și rațională a lucrurilor. Consumatorului îi sunt servite emoții în loc de argumente raționale, iar pe acest fundal i se sugerează că dacă îl votează pe Năstase în spitale vor fi șobolani.
(min.23.26)
Dacă s-a vorbit despre investiții, un reporter care ar fi vrut să pună cu adevărat la îndoială spusele unei surse, ar fi putut verifica ce sume au fost alocate în ultimii ani în sistemul de sănătate municipal, să le compare cu investițiile în alte domenii și, eventual, să verifice eficiența acestor investiții. Fără să fie prezentate cifre, jurnalistul a anunțat că „la începutul acestui an o comisie specială a efectuat o anchetă internă care a constatat lipsa progreselor în sistemul medical din capitală”. Nu se specifică ce fel de comisie – din cadrul Ministerului Sănătății, de la Primărie sau de la o altă instituție. Această precizare este necesară pentru ca telespectatorul să înțeleagă câtă valoare poate da concluziilor acestei comisii.
După ce în știre este dată drept argument al gestionării proaste o replică a fostului primar interimar Silvia Radu către fostul șef al Direcției Sănătate Chișinău Mihai Moldovanu: „Schimbați-vă tradițiile, fiindcă aceste tradiții anormale, în timpul muncii Dumneavoastră să chefuiți și să beți”, reporterul spune că Andrei Năstase este gata „să preia aceleași tradiții”. Or, liderul PPDA în discursul său nu s-a referit, cel puțin nu aflăm asta din știre, la comportamentul foștilor șefi din sănătate, ci a făcut o apreciere generală axată în special pe investiții. Din nou, s-a contrapus o situație concretă care nu are legătură directă cu afirmația generală.
Tot acest mesaj a fost prezentat la TV sub „umbrela” unui titlu care a apărut pe ecran „Năstase îl laudă pe Chirtoacă”. Și această afirmație a reporterului o putem pune la îndoială, deoarece nu știm dacă liderul PPDA într-adevăr a făcut acest lucru, or, în fragmentul repetat de două ori nu se aude numele „Chirtoacă” sau al vreunui membru al echipei acestuia. Postul a folosit însă acest prilej pentru a face un transfer de imagine negativ de la fostul primar – urmărit penal și nevoit să demisioneze – la pretendentul la această funcție.
Viorica Zaharia, expertă media