În ultima perioadă, în textele pe care le semnează, unii editorialiști schimbă fără jenă accentele și extrapolează fapte marginale în așa fel, încât promovează direct un discurs al fricii și, implicit, al urii interetnice în rândul celor care îi urmăresc. Totodată, un al doilea palier îl ocupă crearea unei atitudini de desconsiderare sau de ignorare a ceea ce ține de Republica Moldova și de cetățenii acesteia.
Tendința în cauză are două componente – prima ține de titlul materialului, care de cele mai multe ori încearcă să acrediteze o anumită idee/stereotip/percepție falsă a realității; cea de-a doua este conținutul propriu-zis al articolului, în care accentele sunt schimbate, respectiv și realitatea este distorsionată. Iar consumatorilor media de limba rusă li se inoculează un sentiment al fricii. Însuși gradul de distorsionare a situațiilor speculate este diferit și ar putea fi împărțit în mai multe subcategorii:
- Extrapolare totală
Exprimarea lipsită de educație și „semi-criminală”, după cum ar rezulta din imaginea conținând un mesaj făcut pe o rețea de socializare de un blogger, și care în „Komsomolskaia Pravda”, fiind inserat într-un text „de autor”, este prezentat ca portavoce a autorităților de la Chișinău. În acest caz, jurnalistul/editorialistul ar fi putut să sesizeze Consiliului pentru nediscriminare sau alte instituții. Aducând însă în prim-plan această postare de pe o rețea de socializare, autorul de fapt le induce cititorilor vorbitori de limba rusă un sentiment de spaimă. În plus, deși în textul său el se prezintă ca un luptător cu discursul de ură, structurarea editorialului – în prima parte a căruia există și un excurs cu referire la cei bolnavi psihic -, indică faptul că însuși autorul participă, fie și neintenționat aparent, la o posibilă spirală a urii.
- Schimbarea accentelor
Și aici ca exemplu pot servi două editoriale din „Komsomolskaia Pravda”. În unul din ele, până a se ajunge la recomandările Consiliului Europei privind minoritățile naționale din Republica Moldova (despre care probabil s-a și dorit să fie articolul) și a explica punctual la ce se referă acestea, editorialista titrează: „În Moldova funcționează o lege nespusă: rușii pot fi blamați cum dorești și porecliți cum îți convine!”. În felul în care este formulat, avem un titlul din care, orice ai face, nu transpare sub nicio formă ideea propriu-zisă la care se referă autoarea – Consiliul Europei crede că legislația privind minoritățile naționale din Republica Moldova nu este respectată, În acest caz, schimbarea accentelor implică și denaturarea faptelor, dar totuși nu în măsura în care să poată fi inclusă la categoria nr. 1. Celălat text se referă la o situație particulară, apărută în cadrul unei conferințe de presă, în timpul căreia, conform spuselor editorialistului, jurnaliștii vorbitori de limba română l-ar fi forțat pe cel care răspundea în limba rusă să treacă la limba română. Ca și în cazul semnalat mai sus, editorialistul schimbă accentele din titlu, și extrapolează atitudinea unor jurnaliști de limba română nivel de trăsătură națională: „Bădărănie pe moldovenește – întrebi în rusă, ți se răspunde în română”.
- Nuanțări suplimentare
În această categorie intră detalii mai inofensive decât cele semnalate la punctele 1 și 2, dar care merită să fie plasate într-o „echipă” separată. Să luăm, de exemplu, un articol semnat de un bine-cunoscut politician-editorialist pentru „Argumentî i Faktî”. Titlul articolului este anunțat pe pagina principală a publicației, la rubrica „Mnenie” („Opinie”, n.r.), fiind însoțit de fraza „Birou de comunicare sau pacifiști explozibili?” – o idee din material care, însă, pe pagina unde este publicat textul propriu-zis, nu constituie un subtitlu. Aici subtilul cu pricina este deja unul tehnic.
Un alt exemplu este nuanțarea titlului astfel, încât la nivel „micro” protagonistul știrii – în acest caz, șeful administrației de la Tiraspol – să apară ca un personaj profund îngrijorat de ceea ce ar putea să întreprindă autoritățile de la Chișinău în domeniul comercial. Și anume, cei de la Chișinău sunt numiți, în titlu, șantajiști, deși în însuși discursul lui Krasnoselki se face trimitere doar la un posibil șantaj. Exemplele de mai sus, recente din punct de vedere cronologic și pe care le-am „pescuit” în unele publicații de limba rusă online de la Chișinău, aduc în prim-plan cel puțin o întrebare, și anume: sunt respectivele titluri întâmplătoare sau ele fac parte dintr-o tendință mai generală? O tendință ai cărei promotori, blamând ura și xenofobia, de facto promovează un acut sentiment al fricii în rândul cititorilor lor și deci contribuie, într-un mod asimetric, la construcția unei spirale a intoleranței.
Marius Tărîță, doctor în istorie
_______________
Articolul a fost realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase – STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociația VIP a Telejurnaliștilor Independenți din Moldova (ATVJI).
