Multe voci, dar o singură părere

0

La 6 martie, trei posturi de televiziune – Prime TV, Canal 3 și Publika TV – au difuzat un reportaj identic, deși cu titluri diferite: „Susţin iniţiativa PDM. Oamenii de rând vor să aleagă şi să demită singuri deputaţii”, „Moldovenii vor vot uninominal”, „Moldovenii salută votul uninominal”. Reportajul prezintă opiniile a șapte trecători intervievați de reporter pe stradă. Toți protagoniștii reportajului și-au exprimat părerea despre introducerea votului uninominal la alegerile parlamentare, iar răspunsurile lor, deși au fost diferite ca text, nu au prezentat o varietate de opinii. Și anume, toți participanții la vox au apreciat pozitiv inițiativa PDM de a modifica sistemul electoral.

Vox-ul (sondajul stradal), fiind un instrument de sondare a opiniei publice, reprezintă un element democratic, ce le oferă oamenilor simpli ocazia de a-și face publică opinia. Totuși, în materialul difuzat de cele trei posturi TV se regăsesc răspunsuri exclusiv favorabile modificării sistemului electoral. „Foarte bine ar fi …”, „nu ar strica această lege… foarte bine ar fi…” – sunt doar câteva dintre opiniile colectate.

Manualele de jurnalism și regulile deontologiei profesionale recomandă trecerea vox-pop-ului prin filtrul standardelor de echilibru și echidistanță. „Selectarea răspunsurilor este o operațiune delicată și importantă, ce poate influența sensul general al materialului. Ca atare, ea trebuie făcută echilibrat, fără partizanat, redând diversitatea opiniilor și a argumentelor întâlnite”, subliniază Ion Laza, lector la Universitatea din Oradea în lucrarea „Genurile presei (Televiziunea)”.