„Canal 3” a difuzat joi, 25 mai, un reportaj cu titlul „Andrei Năstase, nedemn și mincinos”. În material se face referire la opinia liderului PPDA, Andrei Năstase, cu privire la votul uninominal, pe care acesta a expus-o în cadrul unui interviu.
Reportajul pus pe post de „Canal 3” abundă în sintagme precum „pasărea pe limba ei piere”, „minte de îngheață apele”, „și-a dat arama pe față”, „demnitatea îi este, de fapt, total străină”. De facto, aceste expresii sunt judecăți de valoare, nu informații, respectiv jurnalistul nu a făcut distincția dintre fapte și opinii.
În acest sens, Ghidul de stil cu norme etice le recomandă jurnaliștilor ca, la prezentarea evenimentelor, să facă o distincție clară între informație și opinie, pentru a evita confuzia. „Știrile sunt fapte și date. Opiniile exprimă gânduri, idei, convingeri, judecăți de valoare ale ziariștilor sau ale mijloacelor de informare în masă. Vom insera opiniile într-un articol informativ doar din partea unei surse intervievate sau citate, dar niciodată din partea reporterului”.