Cuțite, pumnale, pistoale, pistolete și alte arme asemeni celor din filmele de groază apar zilnic în presă pentru ilustrarea subiectelor ce țin de crime, jafuri, tâlhării etc., iar istoriile întâmplate sunt reconstituite până în cele mai mici detalii, fără să înțelegem ce ar avea de câștigat cititorii din asta. Potrivit normelor deontologice, fotografiile în cauză ar trebui să fie însoțite de mențiunea „foto simbol”, ceea ce adeseori lipsește.
Cele mai recente apariții pe care le-am analizat datează din 7 octombrie, când jurnaliștii au apelat la astfel de imagini pentru a ilustra, în primul caz, informația Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) despre trimiterea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a unui locuitor al orașului Bender, suspectat de organizarea unui omor la comandă; iar, în cel de-al doilea caz, reținerea unui moldovean în regiunea Donețk din Ucraina, suspectat de omorul unei minore de 14 ani. Iată referințele la materialele menționate:
Today.md / Identificat după 10 ani! Un bărbat din Bender a pus la cale omorul partenerului său de afaceri
Basarabia.md / Și-a comandat omorul fostului partener de afaceri! Procurorii au identificat făptașul după 10 ani
Echipa.md / Și-a comandat omorul fostului partener de afaceri. După 10 ani, procurorii PCCOCS au identificat făptașul
Publika.md / Un moldovean, care a ucis o fetiţă de 14 ani, reţinut în Ucraina. DETALII ŞOCANTE
Pornind de la obligația de a trata cu deosebită acuratețe informația colectată despre crime, amintim că, potrivit Codului Deontologic, „jurnalistul nu furnizează publicului detalii morbide ale crimelor, accidentelor și catastrofelor naturale sau detalii privind tehnicile suicidale. Aceleași reguli se aplică și materialelor vizuale (fotografii, materiale video)”. De asemenea, „imaginile de arhivă sau fotografiile simbol, folosite pentru a ilustra materiale jurnalistice, trebuie să fie marcate corespunzător”.
În context, Ghidul de stil cu norme etice recomandă: „Vom avea grijă să nu publicăm fotografii şocante, conţinutul violent sau indecent al cărora poate provoca anumite stări psihice negative asupra cititorilor. Vom relata principalele fapte ale unei infracţiuni/crime, evitând descrierea în cele mai mici detalii ale crimelor sângeroase”.