Publika.md, Unimedia.info, TV8.md, Impacttv.md, Noi.md, Timpul.md, precum și alte instituții media din Republica Moldova au publicat marți, 20 martie, fotografii și secvențe video de la locul exploziei unei grenade, lângă un magazin din centrul capitalei. Deflagrația s-a soldat cu două victime și doi răniți. În imaginile foto și video publicate se observă corpurile neînsuflețite a două persoane, acestea nefiind blurate.
Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști recomandă să fie evitate imaginile șocate, care pot afecta emoțional: „Vom avea grijă să nu publicăm fotografii șocante, conținutul violent sau indecent al cărora poate provoca anumite stări psihice negative asupra cititorilor”.
De asemenea, același ghid recomandă: „Vom evita publicarea fotografiile sângeroase de la un accident grav, sau de la locul unei crime”.