Actualmente, în Republica Moldova sunt 5 posturi TV cu acoperire națională, adică 5 televiziuni care acoperă cu semnal cel puțin 60% din teritoriul țării. La ele are acces un număr semnificativ de cetățeni, iar 4 se situează în top 10 cele mai urmărite posturi TV din țară. Televiziunile au următorii proprietari: statul, reprezentând cetățenii săi care contribuie la finanțarea televiziunii publice, un lider de partid și un consilier al aceluiași lider de partid. Pornind de la premisa că prima funcție a presei este să informeze, dar și că nu orice eveniment este o știre, haideți să vedem ce află majoritatea cetățenilor țării noastre într-o zi de miercuri, 18 octombrie 2017, dacă această majoritate vrea să se informeze din cele cinci surse pentru a-și crea tabloul zilei. Pentru început, câteva constatări generale:
- Cumulat, cele cinci posturi TV cu acoperire națională au difuzat, în cadrul principalului buletin al zilei, 87 de știri, dintre care 76 au fost știri naționale/locale.
- Peste 85% din știrile transmise de cele cinci posturi au un conținut similar. Problema, în acest context, nu este că cinci posturi informează cetățeanul despre aceleași evenimente – dacă aceste evenimente au avut loc cu adevărat, sunt de interes public și constituie o noutate. Îngrijorarea vine din faptul că știrile despre evenimentele în cauză (nu neapărat și nu întotdeauna cu un substrat pentru a constitui o știre) au un conținut similar la toate cele cinci posturi, cetățeanul fiind lipsit de posibilitatea să audă/vadă și altă abordare a aceluiași subiect.
- Din cele 65 de știri cu un conținut similar, care se regăsesc în buletinele de știri de la cele cinci televiziuni, cel puțin 3 au fost difuzate de toate cele cinci posturi, cel puțin alte 3 – la câte 4 posturi TV, iar cel puțin alte 6 – la 3 posturi. Nu mai puțin de 10 știri au coincis la câte două posturi.
Astfel, la postul public Moldova 1, din 13 știri naționale difuzate, 11 au constituit declarații ale autorităților, citate din comunicate de presă ale instituțiilor și decizii ale Guvernului. Cetățeanul este bombardat cu cifre, statistici, expresii șablonate, limbaj de lemn și imagini cu politicieni și alți funcționari, așa încât buletinul de știri seamănă cu cele din perioada sovietică, în care nici cetățeanul, și nici interesul acestuia, al cărui garant este televiziunea publică, nu sunt respectate de postul TV. Andrian Candu a afirmat, Alexandru Jizdan a spus, Vlad Plahotniuc a declarat, Guvernul a decis, astfel au început aproape toate știrile din ziua analizată, și de cele mai multe ori opiniile și declarațiile unilaterale au constituit toată știrea. Textele știrilor sunt mai mult sau mai puțin autonome față de cele de la celelalte patru posturi, și un reporter al Moldova 1 este prezent la evenimentele despre care se relatează, dar forma prezentării este similară cu cea de la posturile private respective.
Schimbăm postul/posturile și vedem că Prime TV, Publika TV, Canal 2 și Canal 3 nu și-au modificat politica editorială după cesionarea licenței de emisie ale ultimelor două de la fostul proprietar (președintele PD, Vlad Plahotniuc) către cel actual (consilierul lui Vlad Plahotniuc, Oleg Cristal). Astfel, mai multe subiecte realizate de jurnaliștii de la un post sunt difuzate și la celelalte trei, cu mici intervenții în durata materialului, în text, denumire și/sau imagini. Televiziunile mizează, în cazul analizat de noi, în special pe efectul tehnicii informației prioritare, astfel încât cele mai importante subiecte (pentru cei ce le difuzează) sunt difuzate de la mijloc spre finalul buletinului de știri, atunci când atenția telespectatorului este mai puțin îndreptată spre analiza critică. Prioritare sunt, și în aceste cazuri, declarațiile politicienilor, afirmațiile funcționarilor, dar și plecările unor membri din anumite partide, investigații care pun în lumină proastă anumiți politicieni (fără ca acestora să li se solicite opinia), actele de caritate ale fundației patronată de președintele de partid-proprietar al celor două posturi TV, antreprenorii premiați dintr-un raion condus de reprezentanta partidului pe care îl prezidează proprietarul instituțiilor media, o școală care nu se va mai închide, după ce președintele aceluiași partid a anunțat moratoriu pe acest subiect, etc.
Din lipsă de spațiu, în tabelul de mai jos sunt prezentate niște exemple de materiale difuzate de toate sau de câteva posturi TV cu acoperire națională într-o seară de miercuri – doar câte unul pentru fiecare subiect. După același scenariu, cu mici fluctuații din șirul elementelor de ordin senzațional și/sau divertisment, au fost prezentate toate cele cinci buletine de știri.
SUBIECTUL | MOLDOVA 1 | PRIME TV | PUBLIKA TV | CANAL 2 | CANAL 3 |
PDM dezminte zvonurile despre o posibilă preluare de către V. Plahotniuc a funcției de premier | Subiectul 4 în cadrul Mesagerului, citat din comunicatul PDM[1] | Subiectul 2 în cadrul Primelor Știri, intitulat Zvonuri infirmate, citat din comunicatul PDM | Subiectul 2 în buletin, intitulat PDM dezminte, citat din comunicatul PDM[2] | Subiectul 2 în cadrul Reporterului, intitulat Vlad Plahotniuc dezminte, citat din comunicatul PDM | Subiectul 11 în buletin, intitulat Plahotniuc nu se vrea premier, citat din comunicatul PDM |
Declarațiile lui Alexandru Jizdan despre poliția de patrulare | Subiectul 3, în care sunt prezentate declarațiile ministrului de interne, câteva păreri ale șoferilor, dar și menționarea, de trei ori, că decizia de a opri șoferii doar „la nevoie” vine după ce cu o zi înainte președintele PDM lansase această inițiativă | Subiectul 11 – În vizorul ministrului, în care este prezentată decizia MAI ca urmare a declarațiilor liderului PDM | Subiectul 7 – Șoferii, opriți doar cu motiv, cu un conținut similar celui de la Prime | Subiectul 9 – MAI: stop abuzurilor pe trasee, cu un conținut similar celui de la Prime și Publika | |
Act de caritate de la Edelweiss pentru câteva mame care au născut la Centru Mamei și al copilului | Subiectul 18 – Daruri pentru mame | Subiectul 15 – Ajutor pentru mame | Subiectul 13 – Daruri pentru mame și bebeluși | ||
21 de antreprenori din Rezina au fost premiați | Subiectul 24 – Afaceri de succes | Subiectul 19 – Businessul, motorul economiei |
Așadar, ce află cetățeanul care urmărește principalul buletin al zilei de la toate cele cinci posturi TV cu acoperire națională? Află, în principal, pe cine se supără prim-ministrul sau ce crede un lider de partid despre anumite zvonuri. Pentru a se informa, însă, dar și pentru a se găsi pe sine și interesul său în ecuație, pe ce buton trebuie să apese cetățeanul?
Aneta Gonța, cercetătoare media
____________________________
Articolul a fost realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul Campaniei media împotriva informației false și tendențioase STOP FALS!, desfășurată de Asociația Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Asociația VIP a Telejurnaliștilor Independenți din Moldova (ATVJI).
[1] Buletinele de știri nu sunt plasate pe site-ul instituției publice;
[2] Buletinele de știri nu sunt plasate pe site-ul instituției media, dar știrile separat pot fi găsite pe www.publika.md;