Din septembrie 2020, filtrează ceea ce citești în presă, auzi la televizor sau afli de pe rețele cu ajutorul podcastului cuMINTE – primul podcast din țară despre dezinformarea din media, tehnici de manipulare și știrile false. Podcastul cuMINTE apare de două ori pe lună, în limbile română și rusă, și este moderat de jurnalista Ana Sârbu. În fiecare ediție, jurnaliști, cercetători și experți media vor analiza și vor explica cum sunt interpretate faptele, de ce o anumită afirmație poate să nu fie adevărul în ultimă instanță, de ce educația media este crucială și cum să nu ne lăsăm manipulați în avalanșa informațională a erei în care trăim. Demascarea falsurilor și manipulărilor din presă va fi la ordinea zilei, în vizorul celor mai buni specialiști, cu explicații în cele mai mici detalii și pe înțelesul tuturor.
Podcastul cuMINTE a fost lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul Ambasadei Finlandei la București, în cadrul proiectului „Instrumente inovatoare de educație media pentru cetățeni bine informați”.
Începând cu luna noiembrie 2022, Podcastul cuMINTE este realizat cu sprijinul organizației Black Sea Trust, un proiect al Fondului German Marshall al Statelor Unite.