Atitudinea moralizatoare nu-și are locul în știrile despre infracțiuni

0

Publika.md a publicat vineri, 21 septembrie, o știre cu titlul: „Fără frică de Dumnezeu! Un minor, cercetat penal pentru furturi. A pătruns de mai multe ori într-o biserică (VIDEO)”, iar Sputnik.md – „Criminal și rușinos: Vezi ce le-au făcut studenților cinci profesori de la CEEE”. În ambele cazuri se relatează despre delicte precum furt sau mită. Titlurile ambelor știri prezintă evenimentele prin prisma atitudinii jurnalistului: „criminal și rușinos”, „fără frică de Dumnezeu”. Astfel, se produce un amestec al faptelor cu opiniile.

În plus, așa cum este formulat, titlul știrii publicate de Sputnik.md speculează pe seama expresiilor eufemistice folosite tradițional în mass-media și sugerează că profesorii în cauză ar fi bănuiți de comportamente depravate sau, posibil, de infracțiuni de ordin sexual.

Asemenea formulări și expresii sunt catalogate de Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști drept „determinative expresive”, întrucât nuanțează subiectul și trădează o atitudine subiectivă și moralizatoare a jurnalistului față de cele relatate.

Ghidul de stil recomandă, în acest sens: „Vom evita determinativele expresive, de obicei cu funcțiune de adjectiv, în special la redactarea știrilor. Un stil concis e mai eficient decât unul cu înflorituri”.

Același ghid menționează cu referire la titluri: „Vom da, pur și simplu, informația: scurt, brut, la obiect, neutru, fără nuanțări. Titlurile trebuie să prindă esența problemei prin câteva cuvinte bine alese”;  „Vom reda faptele fără a exagera”.