(VIDEO) Andrei Bolocan comentează știrile despre dezbaterile cu „sala goală” din Parlamentul European cu privire la R. Moldova

0

„Amestecul faptelor cu opiniile e ca și cum, în loc să spui „mâța este un animal mamifer”, ai spune „mâța — asta foarte drăguț animal, mie îmi place mângă-mângă. Ați înțeles ideea?!”  – așa explică Andrei Bolocan diferența dintre fapte și opinii în noul său video „Presa, la raport”, lansat duminică, 22 iulie. În acest episod, vloggerul comentează știrile apărute la 12 instituții de presă din Republica Moldova care au reflectat dezbaterile din Parlamentul European și sistarea asistenței financiare.

Manipulările intense l-au inspirat pe Andrei Bolocan să creioneze un tablou hilar, în momentul în care a pus cap la cap toate exagerările din presă: „343 de eurodeputați într-o sală aproape goală cu nimeni în interior, doar cu 343 de eurodeputați au adoptat o rezoluție, care a fost o înțelegere ascunsă între Plaha și Năstase, în timp ce Ghimpu nu era în toane bune. A câștigat Dodon care l-a dat jos pe Plaha și Năstase în urma rezoluției adoptate”.

Alte constatări și replici amuzante ale lui Andrei Bolocan despre dezbaterile și votul în Parlamentul European privind sistarea asistenței financiare pentru Moldova le puteți urmări în video-ul de mai jos: