Context: La 31 martie 2017, Parlamentul a găzduit o dezbatere asupra proiectului de modificare a sistemului electoral prin introducerea votului pe circumscripții uninominale, propus de către Partidul Democrat. Atât deputații, analiștii politici și profesorii universitari (inclusiv susținători ai proiectului) prezenți la discuții, cât și reprezentanții celor mai active organizații neguvernamentale, participante la dezbateri, au exprimate opinii și argumente pro și contra votului uninominal. Totuși, unele mass-media au reflectat evenimentul cu grave abateri de la normele deontologice și cu folosirea diferitelor tehnici de manipulare informațională.
Prezentarea unilaterală, combinată cu generalizarea și selectarea faptelor. Bunăoară, la Publika TV și Canal 3 știrile despre dezbateri au fost introduse de către prezentator cu următoarele fraze: „Parlamentul a organizat astăzi primele dezbateri publice pe marginea proiectului privind introducerea votului uninominal. Cei prezenți au vorbit despre avantajele schimbării sistemului electoral și așteptările cetățenilor de la clasa politică”. Este o abordare unilaterală care, în același timp, reflectă o prezentare selectivă a faptelor – și asta deoarece, așa cum s-a văzut din știrile altor media, nu toți participanții „au vorbit despre avantajele schimbării sistemului electoral”. Dimpotrivă, o bună parte din ei s-a pronunțat contra acestui proiect, aducând diferite argumente.
Generalizarea. Utilizată în următorul enunț din știrea Publika TV – „Reprezentanții societății civile cred că implementarea votului uninominal va permite ca în Parlament să aibă acces oamenii devotați țării” – aceasta a urmărit transmiterea mesajului precum că proiectul PD este susținut de societatea civilă, fapt ce nu corespunde adevărului. În realitate, cel puțin șase participanți la dezbatere, ale căror opinii au fost reflectate în alte știri decât cele de la Publika, au declarat că sunt contra votului pe circumscripții.
Prezentarea selectivă a faptelor. În știrea difuzată de Publika TV, șase persoane s-au pronunțat pentru votul uninominal și doar una – împotrivă. Astfel, din numeroasele argumente aduse de vorbitori, au fost selectate doar mesajele ce consună cu interesele finanțatorului postului – Vladimir Plahotniuc, care a și lansat inițiativa uninominalului.
Trunchierea citatelor, cu scopul de a schimba sensul expunerii. Din discursul ținut în cadrul dezbaterii de către Nicolae Panfil, reprezentantul „Promo-Lex”, a fost extrasă o bucată de frază, astfel fiind denaturat sensul mesajului. Organizația a adus argumente, în baza cărora a solicitat retragerea proiectului privind votul uninominal. În știre s-a arătat însă că Panfil ar fi exprimat o opinie favorabilă: „Da, trebuie să conștientizăm și spunem lucrul acesta: și sondajul de opinie comandat de „Promo-Lex” confirmă faptul că cetățenii văd o necesitate și o oportunitate în modificarea sistemului electoral”.
Faptul că mesajul a fost denaturat a devenit clar datorită transmisiunilor în direct unde, în mod firesc, discursurile au fost difuzate integral. „Promo-Lex” a denunțat, la câteva zile, faptul că i-a fost distorsionat mesajul și a difuzat un comunicat în care a inclus întreg discursul, inclusiv pasajul trunchiat: „Deci, rezultatele sunt nu chiar așa de clare, cum se încearcă a se spune că este o soluție deja gata pregătită. În acest sens, da, trebuie să conștientizăm și spunem lucrul acesta: și sondajul de opinie comandat de „Promo-LEX” confirmă faptul că cetățenii văd o necesitate și o oportunitate a modificării sistemului electoral, pentru că toate cele trei opțiuni, prima, a doua și a treia opțiune, rezultatul este de doar 43%, cel mai mic rezultat dintre toate cele patru opțiuni la această întrebare. Dar să ne uităm care este următoarea opțiune pentru care cetățenii au spus că și-ar da eventual votul sau care ar fi preferat de către ei…”.
Omisiunea din program. Unele instituții media, pur și simplu, au omis acest subiect din programele de știri. Bunăoară, în ediția de știri a postului Accent TV din 31 martie, nu a fost difuzată nicio informație despre dezbaterea amplă ce a avut lor la Parlament. La fel, nu s-a regăsit nicio știre despre dezbatere pe pagina agenției Sputinik.md.
Omisiunea din știre. Publika și celelalte trei posturi din grupul GMG – Prime, Canal 2 și Canal 3 – au omis cel puțin un fapt relevant: președinta organizației „Transparency International Moldova”, Lilia Carașciuc, a părăsit dezbaterile, în semn de protest, după ce și-a rostit discursul în care a criticat inițiativa. Selectarea și omisiunea unor fapte s-a făcut pentru a tăinui de telespectatori/cititori faptul că există o rezistență puternică din partea organizațiilor active din societatea civilă față de proiectul propus de PDM.
Amestec dintre fapte și opinii. „În timp ce majoritatea partidelor parlamentare și extraparlamentare dezbăteau proiectul, câțiva membri ai formațiunii „Partidul Nostru”, condus de penalul fugar Renato Usatâi, au preferat și de această dată să facă scandal și au protestat în fața Parlamentului” – citat din știrile Publika și Canal 3.
Etichetarea. „Penalul fugar Renato Usatâi” (Publika TV), „oligarhul Vladimir Plahotniuc” (Jurnal TV).
În concluzie, la Publika, Prime, Canal 3 și Canal 2 subiectele despre dezbaterea din Parlament au fost prezentate unilateral, fără echidistanță și echilibru, cu promovarea exclusivă a avantajelor sistemului de vot uninominal. Din subiectele puse pe post au fost eliminate vocile care vorbeau despre minusurile acestui sistem sau exprimau argumente împotriva lui. Astfel, cele patru posturi au arătat o preocupare vădită pentru inocularea ideii că schimbarea propusă de PDM este exclusiv benefică pentru țară.
Viorica Zaharia, expertă media
____________________________
Articolul a fost realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul Campaniei media împotriva informației false și tendențioase STOP FALS!, desfășurată de Asociația Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Asociația VIP a Telejurnaliștilor Independenți din Moldova (ATVJI).