Studiu de caz. Ironizare și informație comentată, manipulare prin titlu

0

Sputinik.md, 13 octombrie 2016

Gen: Știre

Titlu: „Năstase „și-a luat ceaiul” de la Sandu

Portalul Sputnik.md anunță, chiar din începutul știrii, că „Maia Sandu a declarat „cu modestie” că este candidatul cu cele mai mari șanse în turul întâi al alegerilor prezidențiale, recomandându-i lui Năstase să se retragă din cursă”. Din text cititorul este informat că Maia Sandu a anunțat, la un brieffing, că trei partide – PAS, PLDM și PPDA – au decis să o sprijine pe ea în cursa pentru funcția de președinte, bazându-se pe rezultatele unui sondaj al Fundației Kondrad Adenauer, dar că decizia urmează să fie confirmată de organele de conducere ale fiecărei formațiuni. Chiar dacă acesta este elementul de noutate și reprezintă, de fapt, esența știrii, el a fost prezentat de o manieră comentată, frazele informative fiind însoțite de ironii și formulări care arată opinia reporterului față de cele scrise. Astfel, jurnalistul a apreciat declarația politicianei ca fiind făcută „cu modestie”, luarea în ghilimele fără scopul citării fiind o metodă de persiflare/ironizare a persoanei despre care se vorbește, iar acest fapt reprezintă o tehnică de manipulare informațională.

La fel, faptul că cei doi lideri politici s-au înțeles să meargă mai departe în alegeri cu o singură candidatură a fost prezentată într-un limbaj persiflant, lipsit de neutralitate: „Sandu a sugerat că Andrei Năstase ar face mai bine să se retragă din cursă. Potrivit liderului PAS, pentru un asemenea gest e nevoie de multă „dragoste de țară” și anume „dragoste de țară” i-a urat ea lui Andrei Năstase”.

Titlul știrii, pe lângă faptul că nu este informativ și nu transmite, succint, așa cum recomandă ghidurile de specialitate, esența materialului jurnalistic, induce în eroare și conține, la fel, o expresie persiflantă. În limba vorbită, se spune despre cineva că „și-a luat ceaiul” atunci când acesta a fost mustrat sau a avut o situație neplăcută în fața cuiva. Un asemenea titlu – în care sunt folosite îmbinări de cuvinte de natură să facă textul mai expresiv – este caracteristic genurilor pamflet, comentariu, editorial și nu știrilor, care sunt caracterizate de un limbaj sobru, neutru și conținând cuvinte și expresii ce redau faptele cât mai exact.

Viorica Zaharia, expertă media

_______________________

Studiul de caz a fost realizat în cadrul proiectului ”Monitorizarea mass-media în campania electorală 2016”. Proiectul este implementat de Asociația Presei Independente (API) și Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) cu sprijinul financiar al National Endowment for Democracy (SUA) şi al Consiliul Europei. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al finanţatorilor.