Câteva considerente despre reîncarnarea cu succes a propagandei sovietice…
Când am început să lucrez asupra acestui articol, întrebarea cu care am pornit la drum a fost în ce măsură propaganda rusească de astăzi se deosebește de (credeam eu) deja apusa propagandă sovietică. În clipa în care am pus punct, am înțeles că tehnicile și procedeele au rămas aceleași, cu o singură diferență: propaganda sovietică avea misiunea (doar) de a convinge, cea rusească merge mai departe și… creează confuzie. Propaganda sovietică a avut drept obiectiv persuasiunea, pe când cea rusească – dezinformarea și crearea de simulacre: aparențe înșelătoare, acțiuni simulate ce conferă o falsă impresie realității. Și chiar dacă, ulterior, consumatorii pot verifica informația și înțeleg că au fost manipulați, obiectivul de moment a fost atins, iar suspiciunile și confuziile oricum vor persista.
Un raport despre propaganda rusească
Institutul de Afaceri Internaționale din Helsinki (Finlanda), un think tank fondat de parlamentul finlandez în anul 2006, a publicat recent un raport intitulat „Fog of Falsehood: Russian Strategy of Deception and the Conflict in Ukraine” („Ceața minciunii. Strategia rusească a minciunii și conflictul din Ucraina”). Este o lucrare științifică și practică amplă, de peste 300 de pagini, care analizează tehnicile de propagandă folosite de autoritățile ruse începând cu anul 2014 (punctul de cotitură fiind declanșarea conflictului armat ruso-ucrainean) în țările Europei Centrale (Estonia, Finlanda, Suedia, Ungaria, Polonia, Slovacia, Republica Cehă și Germania).
Potrivit acestui raport, în ultimii o sută de ani, tehnicile de propagandă nu s-au schimbat prea mult. În schimb, ele au devenit mai subtile și mai eficiente, fapt datorat, în mare parte, mass-mediei și internetului. Nouă strategie, folosită de Federația Rusă, este gândită nu doar pentru a promova o anumită ideologie și/sau „valori”, ci și pentru a semăna îndoieli, a lansa informații și explicații contradictorii. Spre exemplu, începând cu anul 2014, unul dintre cele mai elocvente exemple de propagandă folosit de către mașinăria propagandistică de la Kremlin a fost cazul „băiatului ucrainean răstignit”. Autoritățile de la Kremlin nu au făcut decât să preia și să adapteze un mit pe larg folosit în primul război mondial, cel al „soldatului (canadian) răstignit”. Ambele cazuri au avut drept scop sensibilizarea opiniei publice, incitarea la ură și catalizarea unor conflicte armate/războaie.
Kremlinul a înțeles demult că mass-media sunt una dintre cele mai eficiente arme cu care poate fi cucerită o societate și o țară. Altfel spus, politica softpower-ului (media, în contextul dat) a devenit mult mai importantă decât cea a hardpower-ului (tancurile). În prezent, războaiele se câștigă mai întâi în spațiul informațional, apoi pe câmpul de luptă. În momentul în care ai ajuns să anihilezi și să controlezi spațiul informațional al unei societăți/țări, poți considera că ai câștigat războiul.
Ce este o metanarațiune și cum funcționează aceasta?
DEX-ul ne spune că metanarațiunea este o modalitate de relatare a unor evenimente, care sunt fragmentate într-o ordine aleatorie. Metanarațiunea descrie o situație din trecut, analizând prezentul prin intermediul unor judecăți de valoare (de obicei negative), oferind o imagine sau niște soluții pentru viitor. Un exemplu tipic de metanarațiune folosită în ultimul timp de presa rusă este așa-numitul „proces de federalizare” în cazul zonelor de conflict din țările fostei URSS: Transnistria în Republica Moldova; Donbass și Luhansk în Ucraina; Abhazia și Osetia de Sud în Georgia. Astfel, mass-media rusești, apelând la procesele istorice din trecut, insistă (chiar dacă indirect) asupra faptului că aceste regiuni nu au fost niciodată componente de bază ale Republicii Moldova, Ucrainei sau Georgiei.
Observație: Raportat la Republica Moldova, începând cu anul 2015, subiectul „federalizării” a fost scos de la naftalină de către mass-media rusești, readus în spațiul public și promovat cu ajutorul anumitor partide politice locale, inclusiv prin intermediul unor media: unele internaționale – Pervîi Kanal, NTV, Rossia 24, Russia Today; altele locale (chiar dacă nu direct) – www.kp.md, www.sputnik.md.
O metanarațiune, în mai toate cazurile, se axează pe principiul dihotomic, care implică un ei, de cele mai multe ori răi, și un noi buni și mesianici. Valorificarea dihotomiei ei-noi explorează mitul dușmanului extern și apelează (aproape mereu) la așa-numita „tradiție”. Un exemplu grăitor de metanarațiune în acest sens sunt spoturile electorale ale Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. De regulă, sunt construite după același calapod: o introducere care descrie trecutul frumos al țării noastre (conectat de cele mai multe ori la tradiție sau la perioada sovietică); „demonizarea” prezentului care, tot de regulă, este unul foarte „negativ” – fapt ce se datorează în mare parte Uniunii Europene și valorilor pe care le promovează aceasta; un final ce ne spune despre un „viitor luminos” – aproape de fiecare dată, alături de Federația Rusă (apărătoarea valorilor „tradiționale” fundamentale).
Postmodernizarea propagandei
Așadar, principala „noutate” pe care o aduce propaganda rusească este confuzia. Tocmai pe această tehnică se bazează majoritatea informației lansată de instituțiile media din Rusia. Cu cât informația este mai confuză, cu atât este mai eficientă în procesul de manipulare a consumatorului media. Pentru propaganda rusească emițătorul unei informații/a mesajului este mai important decât informația însăși. Informația lansată are drept scop interpretarea unei realități, nu informarea despre anumite evenimente. Altfel spus, propaganda rusească se postmodernizează…
Care este antidotul pentru metanarațiunile propagandistice?
- Educația mediatică. Pe termen lung, este cel mai eficient mod de a lupta cu propaganda și manipularea mediatică. Pentru aceasta, însă, este necesară introducerea unei discipline de educație mediatică în curricula școlară și cea universitară din Republica Moldova. Inițial, aceasta poate fi în forma unui curs/discipline facultative, care să aducă un mesaj clar despre accesarea și procesarea informației ce vine prin canalele media. Principalele beneficii de pe urma educației mediatice ar fi: a) analiza critică a informației; b) identificarea mesajelor și a informației manipulatorii și incorecte. Instruirile pe termen scurt și lung vor conduce la sporirea nivelului de cultură mediatică și va permite indivizilor să poată discerne informația și mesajele, inclusiv să înțeleagă intenția adevărată a acestora. Doar deținând capacități de analiză și gândire critică, un consumator media va putea conștientiza intenția de propagandă și de manipulare a unor instituții de presă.
- Deconstrucția metanarațiunilor. Un exemplu „ca la carte” de deconstrucție a metanarațiunii propagandistice este recentul reportaj realizat de jurnaliștii de la postul francez de televiziune Canal+, în cadrul emisiunii Le Petit Journal. Acesta a fost un răspuns la reportajul făcut mai devreme de echipa lui Dmitry Kiselyov, maestru al propagandei rusești, la postul rusesc de televiziune Rossia 24, despre protestele sindicatelor care au loc în Franța. Reporterii francezi au căutat toate sursele din reportajul realizat de Rossia 24 și au verificat dacă acestea, într-adevăr, au făcut declarațiile inserate în material. S-a dovedit că declarațiile acestora au fost traduse și interpretate total greșit – și asta voit, în mod conștient și în totală cunoștință de cauză.
Recapitulând, cu titlu de concluzie…
Propaganda mediatică de astăzi a Kremlinului este aceeași propagandă sovietică, doar că perfecționată extrem de profesionist, până la cele mai mici detalii. Aceasta, pe lângă dezinformare, are drept obiectiv crearea confuziei totale prin lansarea unor jumătăți de adevăr, știri și informații false, presărate cu ceva elemente veritabile, dar care, în cele mai multe cazuri, nu pot fi verificate.
Victor Gotișan
__________
Articolul a fost realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase – STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociația VIP a Telejurnaliștilor Independenți din Moldova (ATVJI).
