Relația conjugală, nuanțată într-o știre despre desemnarea candidatei Guvernului la funcția de membră a CA

0

Portalul Unimedia.info a publicat vineri, 19 noiembrie, o știre cu titlul: „Soția șefului ASP, Liliana Vițu, propusă de Guvern în Consiliul Audiovizualului: Parlamentul va decide”. Articolul informează despre propunerea Executivului de a o desemna pe Liliana Vițu drept candidată la funcția de membră a Consiliului Audiovizualului. 

Jurnaliștii scot însă în prim-plan relațiile conjugale ale protagonistei, nuanțând în titlu că ea este soția șefului Agenției de Servicii Publice. 

Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști stipulează: „Vom da, pur şi simplu, informaţia: scurt, brut, la obiect, neutru, fără nuanţări. Titlurile trebuie să prindă esenţa problemei prin câteva cuvinte bine alese”. Și Codul deontologic al jurnalistului conține o serie de recomandări privind formularea titlurilor, printre care prevederea că acestea trebuie să corespundă conținutului materialului jurnalistic și să nu inducă publicul în eroare. 

 

Sursa foto: IPN.md