Campaniile electorale, o probă de foc pentru jurnaliști

0

„O adevărată constrângere pentru redacții în campaniile electorale este faptul că niciun candidat nu are ceva relevant de spus în fiecare zi. Astfel, e dificil să construiești un jurnal având numai cronometrul ca principal criteriu editorial”, a spus-o, în unul din articolele sale[1], jurnalistul francez Pierre Ganz, specializat pe teme de deontologie. Afirmația este, bineînțeles, perfect valabilă pentru Republica Moldova.

Perioadele electorale sunt de maximă responsabilitate pentru conducătorii de redacții, în special pentru cei de la TV și radio, care sunt constrânși să execute norme clare prevăzute de Codul serviciilor media audiovizuale. În același timp, e și o provocare profesională enormă, din care ieși, de fiecare dată, tot mai pregătit/ă ca jurnalist/ă. Dacă nu uiți însă că fiecare candidat poate avea ceva de ascuns, că fiecare poate fi populist în campanie, dar că un jurnalist trebuie, în orice circumstanțe, să caute și să transmită adevărul, atunci provocarea devine chiar o plăcere. Am sintetizat mai jos câteva observații pe marginea unor situații reale din campania curentă, dar și din cele din ultimii ani.

Un jurnalist bun, în loc să consemneze, face propriile știri

În prezent, cea mai mare parte a știrilor care îi vizează pe concurenții electorali – mă refer deopotrivă la partide și la candidați concreți – sunt fragmente din discursuri rostite către public sau schimburi de replici pe Facebook ori în alte locuri publice. Deci avem, practic, o consemnare a mesajului, non-participativă pentru jurnaliști. Asta s-a întâmplat, de exemplu, în știrile privind lansarea în campanie a unor concurenți. Câți dintre jurnaliști au ridicat programele electorale din anii precedenți ai candidaților ca să le compare și să arate publicului dacă politicienii vin cu aceeași ofertă electorală cu care ne-au ademenit și anterior? Mai mult, câți dintre jurnaliști au raportat oferta electorală la realitatea țării? Astfel, s-ar fi putut constata cu ușurință că din unele programe electorale au dispărut prevederile privind eliminarea corupției, de exemplu. În mod cert, o astfel de știre, trecută printr-un filtru critic și analitic, ar fi relevat oportunismul unor formațiuni și, implicit, ar fi adus consumatorului un plus de informație și de claritate. Astfel de știri pot fi mult mai atractive pentru public decât banalele promisiuni citite de candidați de pe foaie.

În campanie tot jurnaliști suntem – verificăm, punem la îndoială și căutăm adevărul

Verificarea faptelor/declarațiilor și angajamentul de a reflecta adevărul nu sunt anulate în campanie. Omul de acasă, mai mult ca oricând, are nevoie de informație echilibrată și verificată temeinic. Dau un exemplu. La 9 iunie 2021, unul dintre posturile de televiziune (poate mai multe) a difuzat știrea: „Președintele partidului X vine cu acuzații la adresa altui candidat la alegeri, de pe lista Y”. Pe scurt, X îl acuza pe Y că, având o companie de construcții, a câștigat mai multe concursuri de achiziții publice pentru reparația drumurilor din Bălți; a afirmat că aceste concursuri au fost trucate și a arătat fotografii cu trotuare distruse, insistând că reparațiile practic nu au fost făcute; a afirmat că pe acest caz este pornit un dosar penal pentru delapidare de fonduri. Solicitat de jurnaliști, cel vizat a spus că niciuna din fotografiile demonstrate nu e de pe drumurile reparate de compania sa și că nu a fost și nu este urmărit penal. Iar viceprimarul de Bălți a spus că „toate licitațiile au fost organizate prin intermediul sistemului electronic al Agenției Achiziții Publice, fapt ce exclude factorul uman” și a negat că lucrările, pentru a căror calitate răspunde de fapt Primăria Bălți, ar fi fost prost executate. Întrebare: oare, prin faptul că nu se confirmă nicio informație „dezvăluită” de X nu iese cumva la iveală că X minte de dragul campaniei?

Nu știu cum aș fi procedat la începuturile activității mele cu un astfel de subiect. Acum însă, după ani petrecuți în jurnalism, știu sigur că aș fi încercat să conving redactorul să nu dau știrea imediat, ci să mă lase să mai sap un pic: să verific ce străzi a arătat X în imagini și să văd dacă anume ele au fost reparate de Y. De asemenea, aș fi cerut insistent de la Procuratură să-mi confirme dacă există un dosar penal. Și dacă nimic din asta nu se confirma, știrea ar fi fost alta – nu că X il acuză pe Y, ci că X minte. Iar faptul că un candidat minte ar trebui să le spună ceva alegătorilor. Iau în calcul și o altă variantă – că faptele descrise de X se confirmau. Și în acest caz aveam o știre originală – un candidat de pe lista Y este urmărit penal pentru fraude cu bani publici.

Cerem dovezi de la politicieni sau le căutăm noi

Așa cum reiese din exemplul de mai sus, atunci când politicienii fac dezvăluiri sau lansează acuzații, vigilența jurnaliștilor ar trebui să fie maximă. O presă profesionistă nu se limitează la asigurarea dreptului la replică a celui/ei vizat/e, dar verifică, își pune întrebări, caută dovezi, nu doar asigură platforme de exprimare pentru cei care le caută. S-ar putea întâmpla ca, atunci când cerem indicii concrete pentru verificarea informațiilor pe care le comunică, politicienii să nu mai fie la fel de bravi în a arăta cu degetul. Astăzi, politicienii își pot face cunoscut mesajul și fără „ajutorul” jurnaliștilor – pe bloguri, pe propriile portaluri sau rețele sociale. Jurnaliștii sunt însă cei care triază mesajele lor în funcție de relevanța lor raportată la problemele din societate.

Deconspirăm, pe cât e posibil, populismul din discursul electoral

La una dintre campaniile electorale pentru funcția de primar al Capitalei, unul dintre candidați lansa în fața presei ideea mutării în alt loc a Gării din Chișinău, în favoarea unui proiect grandios cu șosele de centură, și insista că proiectul ar fi unul viabil și foarte benefic pentru Capitală. Nu am auzit niciun jurnalist prezent acolo să întrebe de ce anume acum ar fi fezabil un astfel de proiect și cum de nu s-a pomenit de el deloc în cei opt ani în care partidul din care făcuse parte candidatul a condus orașul. De asemenea, același candidat promitea că, din postura de primar al Chișinăului, va lua măsuri pentru anularea concesionării aeroportului, fără să ia în calcul faptul că Guvernul nu întreabă Primăria atunci când dă în concesiune sau „ia” aeroportul înapoi. Sunt mostre de populism ușor de detectat, care, prin plasare în context și câteva fraze explicative, pot fi aduse la cunoștința publicului.

Procurorii și jurnaliștii sunt persoane diferite

Desigur, de fiecare dată când organizează dezbateri electorale, redactorii care vor să aibă un produs cu adevărat interesant și nu doar să facă în platou o cronometrare a discursurilor, își consumă suficientă energie pentru a descoperi noi formate și a oferi un produs util, dar și captivant pentru public. Și în acest caz, cea mai bună armă a moderatorului este documentarea. În același timp, moderatorii buni nu o fac pe procurorii cu invitații, nu-l întrerup pentru a-și impune punctul de vedere sau pentru a-l aduce pe invitat la o stare de confuzie doar ca să-l pună într-o lumină proastă. În niciun caz nu tratează pe vreun invitat cu superioritate. Avem cazuri în care moderatorii unor televiziuni își permit așa ceva în platou. E descalificant, iar publicul vede asta și taxează. Recent, la o dezbatere, am văzut cum un moderator intra în polemică cu un candidat, încercând să-i ofere unele argumente despre Uniunea Europeană, în același timp fiind total nepregătit să pornească o astfel de polemică, întrucât nu avea la îndemână cifre și date concrete. În plus, și intervenția i-a fost cam timidă, astfel că invitatul l-a dominat.

După dezbateri, numărăm falsurile din discursuri

Un exercițiu jurnalistic excelent ne-au oferit[2] în 2017 jurnaliștii celulei de fact-checking de la cotidianul francez Le Figaro după una dintre dezbaterile candidaților la prezidențiale din Franța, Marine Le Pen și Emmanuel Macron. Ei au numărat în total 19 afirmații false, semi-false sau manipulatoare în discursul lui Marine Le Pen, iar la Emmanuel Macron – două – o exagerare și o afirmație „mai degrabă falsă”. Afirmațiile problematice se refereau atât la subiecte legate de UE, Brexit, șomaj, cât și la fapte din trecutul candidaților. Exercițiul poate fi preluat de jurnaliștii din Moldova după dezbaterile dintre partidele cu șanse reale să ajungă în viitorul Legislativ.

În final, revin la afirmația de la începutul articolului: este cu adevărat dificil să reușești să asiguri un echilibru real în reflectarea campaniei electorale. Dar ar mai fi un filtru de aplicat, care ne poate ajuta să ne determinăm prioritățile: dacă ne gândim să satisfacem mai întâi nevoia de informație a publicului și mai apoi nevoia de a se promova a candidaților – ce alegem? Are oare publicul nevoie să afle de la noi (de la jurnaliști) toate mesajele pe care le împart din abundență candidații în campanie sau doar pe cele mai relevante?

[1] https://www.presse-francophone.org/fr/generalites/article/cameroun-medias-equinoxe-television-avertie-par-le-conseil-national-de-la-communication-plusieurs-article/la-chronique-de-pierre-ganz-egalite-et-equite-lors-des-campagnes

[2] https://www.lemonde.fr/les-decodeurs/article/2017/05/03/des-intox-du-debat-entre-emmanuel-macron-et-marine-le-pen-verifiees_5121846_4355770.html

Sursă foto: canva.com
_________________

Viorica Zaharia, președinta Consiliului de Presă din Republica Moldova

Realizarea acestui articol a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului american și cel britanic, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și al UK Aid. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea UK Aid, a USAID sau a Guvernului Statelor Unite ale Americii.