Mai multe instituții de presă au publicat luni, 9 decembrie, știri produse în baza unui comunicat al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Comunicatul anunță despre respingerea, de către Judecătoria Cahul, a demersului de prelungire a arestului preventiv în privința cetățeanului Olandei care a abuzat sexual doi copii din Cahul. Comunicatul PCCOCS, cu titlul „Olandez trimis în judecată pentru abuzul sexual a doi copii din Cahul – eliberat din arest”, a fost preluat de mass-media din țară, cu păstrarea, în mare parte – atât în titluri, cât și în conținutul știrilor – a mențiunii despre proveniența persoanei cercetate.
Ca și în cazul comunicatului PCCOCS de acum o săptămână, când Mediacritica.md atenționa că nuanțarea etniei nu este conformă normelor deontologice, deoarece poate conduce la crearea unor prejudecăți și/sau stereotipuri precum că asemenea infracțiuni sunt comise mai frecvent de către reprezentanții unei anumite cetățenii/etnii – în cazul dat, olandeză, am întâlnit această abatere, din nou, în majoritatea știrilor publicate.
Amintim că Ghidul de stil cu norme etice recomandă jurnaliștilor să evite scoaterea în evidență a etniei suspectului, învinuitului, inculpatului, condamnatului, criminalului sau a altei persoane într-un context negativ. „Nu vom admite formarea unui stereotip negativ stabil faţă de o întreagă etnie. Nu vom apela la prejudecăți naționale. Nu vom face clasamente ale funcţionarilor, activiştilor, după criteriul omogenităţii etnice. Vom evita utilizarea expresiilor frazeologice, proverbe sau zicale discriminatorii din punct de vedere etnic ce conduc la perpetuarea stereotipurilor și a prejudecăților”.