Cinematografia a fost utilizată în scopuri propagandistice încă de la începuturile sale, trecând treptat de la o formă de divertisment la un instrument de influențare a opiniei publice – sau îmbinându-le pe ambele. Astăzi avem acces la sute și mii de filme și seriale de calitate. Mai rar însă observăm mesajele subtile și personajele carismatice, dar manipulator plantate în subiectul peliculei.
Stereotipuri eroice în locul personajelor reale
Filmul „Sobibor”, în regia rusului Konstantin Habenski, este prezentat drept o producție eroică și care, aparent, 
respectă o anumită acuratețe istorică. Totuși, după o analiză amănunțită a peliculei, observăm că povestea eroului principal, Aleksandr Pechersky, interpretat de același Habenski, este folosită subtil de propagandiștii de la Kremlin. Filmul ilustrează singura revoltă și evadare reușită dintr-un lagăr nazist, în octombrie 1943 (lagărul de exterminare Sobibor), acțiune ce a fost condusă de Pechersky, ajuns la Sobibor împreună cu alte câteva mii de evrei capturați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În pofida faptului că „Sobibor” își propune să fie o „reconstituire istorică”, vizionarea atentă a filmului lasă impresia că avem de-a face cu un stereotip eroic al lui Aleksandr Pechersky, nu cu personajul care a fost acesta în realitate. Regizorul Habenski îl portretizează pe Pechersky drept un erou sovietic pur-sânge, căruia i-a reușit un plan îndrăzneț de evadare. De fapt, povestea acestuia este mai relevantă după ce a fugit din lagărul de exterminare. Și anume, după evadarea din lagăr, Pechersky este integrat în rândurile Armatei Roșii, unde este arestat și trimis în prima linie de luptă pe post de „carne de tun”. De asemenea, Pechersky are de suferit în urma campaniei antisemite staliniste, când își pierde locul de muncă, nereușind să se angajeze în altă parte. Moare în 1990, fără o recunoaștere oficială a meritelor sale. După cum era de așteptat, însă, aceste evenimente ulterioare din viața lui Aleksandr Pechersky nu apar în film, ele fiind pur și simplu omise, deoarece nu mai corespund imaginii de erou sovietic.
Este important să menționăm că în Rusia premiera filmului a avut loc la 3 mai 2018 – în preajma zilei de 9 mai, când propaganda de la Kremlin reanimează sentimentele nostalgice sovietice. Pelicula a putut fi vizionată nu numai în cinematografe, inclusiv la Chișinău, dar și la Pervîi kanal, dovadă că filmul este aprobat de cenzura rusească și poartă mesajul dorit de Puterea de la Moscova.
O poveste romanțată despre o perioadă controversată
Un alt film care ne aduce o poveste din trecut – de data aceasta, din trecutul Moldovei sovietice – este „Заяц над бездной”. Acest serial rusesc, lansat pe ecrane în anul 2006, dezvoltă o istorie idealizată a vizitei pe care, în 1971, liderul sovietic Leonid Ilici Brejnev a întreprins-o RSSM. În această peliculă descoperim un portret mai puțin oficial al lui Brejnev, care era o „enciclopedie a plăcerilor sovietice”, un iubitor al meselor copioase, al vinului moldovenesc și al sărbătorilor fastuoase. Plictisit însă de distracțiile quasi-standardizate ale tovarășilor moldoveni, Brejnev evadează printre țiganii locali, și asta în pofida faptului că unul dintre ei i-a furat limuzina cu care a venit… Liderul sovietic îl ajută pe hoț să se însoare și chiar emite un decret special, prin care îl convinge pe baronul țiganilor să legitimeze căsătoria dată. Situația ajunge la absurd când Brejnev își găsește propria dragoste pierdută, după ce un grup de țigani îi aduc femeia iubită – nimeni altcineva decât… Regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a.
Scopul acestei povești incredibile, care bineînțeles că nu are nimic în comun cu realitatea, este de a modela o imagine romantică a fostului lider sovietic. Astfel, vedem un Leonid Brejnev blând, binevoitor, care găsește ușor limbaj comun cu oamenii de rând și care-și caută liniștea în lucrurile simple și în sânul naturii. În una dintre scene, Brejnev chiar le dăruiește țiganilor sacoul său, cu numeroasele distincții militare, fapt care vrea să spună că medaliile nu valorează atât de mult pentru el. De fapt, în viața reală, Leonid Brejnev era celebru pentru ceremoniile fastuoase în care se (auto)decora cu ocazia a diverse aniversări socialiste, dar și pentru satisfacția cu care primea cadouri de lux din partea altor lideri politici.
Este adevărat că Brejnev era un hedonist notoriu încă de pe timpurile când a fost delegat pe post de Prim-secretar al RSS Moldovenești, însă în film sunt trecute cu vederea și eșecurile sale din acea perioadă, și cele admise în calitate de lider al URSS. Căci, tocmai sub cârmuirea lui Brejnev cetățenii sovietici au resimțit degradarea clasei politice, propaganda televizată, succesele economice existente doar pe hârtie și „distanța tehnologică” tot mai marea față de lumea occidentală. Astfel, mini-serialul „Заяц над бездной” este o tentativă de a-l prezenta pe Leonid Brejnev, în stilul propagandei clasice sovietice, drept un lider apropiat de oamenii simpli și un nostalgic după viața de la țară, fără a pomeni de faptul că ,,epoca brejnevistă” a devenit sinonim cu stagnarea și decăderea URSS.
Hollywood: tărâmul viselor, dar și al manipulărilor
Filmele și serialele produse în studiourile americane sunt la fel de manipulatorii, dacă e să le raportăm la cele rusești, însă transmit un alt soi de stereotipuri prin diverse personaje carismatice cu care vrem să ne identificăm tot mai mult.
Serialul „House of Cards” („Culisele Puterii”) ne vorbește despre faptul că manipularea la care recurg politicienii pentru a obține puterea este o realitate americană ascunsă, dar care nu poate fi ignorată. Eroul principal al serialului, Frank Underwood (prezent în primele șase sezoane), este un congresmen cinic și machiavelic, care utilizează orice metodă de șantaj și corupție pentru a avansa pe scena politică. Underwood ilustrează un politician nemilos, care învinge de fiecare dată, acesta fiind și deliciul serialului – nu există niciodată un „happy end” clasic hollywoodian. Citatele lui Underwood au devenit virale pe rețelele sociale și sugerează satisfacția de a-și distruge adversarii. Iată câteva dintre ele:
- A lion does not ask permission before he eats a zebra. Lions cannot talk and zebras will not listen. (Un leu nu cere permisiunea înainte să mănânce o zebră. Leii nu pot vorbi și zebrele nu vor asculta.)
- The road to power is paved with hypocrisy. And casualties. (Drumul spre putere este pavat cu ipocrizie. Și cu victime.)
- For those of us climbing to the top of the food chain, there can be no mercy. There is but one rule: hunt or be hunted. (Pentru cei care urcă spre vârful piramidei, nu poate exista milă. Există o singură regulă: ești vânător sau ești cel vânat.)
Astfel, personajul Frank Underwood este manipulatorul perfect – avid de putere, fără un adversar pe potrivă și care nu poate suferi înfrângere. Cu siguranță, este un film inspirat din viața reală, din jocurile de culise ale politicii americane, dar nu ar trebui să cădem pradă stereotipului că toți politicienii sunt manipulatori.
Filmele despre război, un teren mega-fertil
Și filmele americane despre război sunt, adeseori, o combinație dintre realitatea istorică și romantismul unor eroi carismatici, fapt care declanșează mai degrabă latura patriotică a celui ce privește, decât înțelegerea obiectivă a evenimentelor. Una dintre cele mai populare producții de acest tip este „Pearl Harbor”, în regia lui Michael Bay. Acțiunea se bazează pe un eveniment istoric ce a avut loc în realitate – atacul neașteptat al Marinei imperiale japoneze asupra bazei navale americane, care se afla la Pearl Harbor (Hawaii), în dimineața de duminică, 7 decembrie 1941. După acest atac americanii au intrat în cel de-al Doilea Război Mondial. Ca și în toate filmele de acest tip, spectatorului i se servește o poveste de dragoste dintre un curajos pilot american, care s-a oferit voluntar pe front, și o încântătoare asistentă medicală dintr-un spital din Hawaii. Dramatismul este întreținut de scene elaborate de luptă aviatică dintre americani și japonezi, care sunt combinate cu tragedia scufundării în mare a mai multe de nave de luptă.
Trebuie să recunoaștem capacitatea incredibilă a Hollywoodului de a obține succes de box-office, dar și popularitate cu filme precum „Pearl Harbor”, în situația în care, în realitate, evenimentele istorice prezentate au fost un dezastru pentru SUA. Căci atacul asupra bazelor militare americane din Hawaii nu a fost prevenit tocmai din cauza strategiilor greșite ale comandamentului militar de la Washington. Cu toate acestea, realizatorii reușesc să atragă spectatorii de partea americanilor – o tactică cunoscută drept recurgere la mentalitatea „underdog”. Aceasta înseamnă că publicul va exprima compasiune pentru victime (ostașii americani, în film) și va aștepta victoria lor în 
final. Mesajul sacrificiului și al luptelor eroice împotriva dușmanilor fac parte din conceptul de patriotism al americanilor, care se și propaga prin filme istorice precum „Pearl Harbor”.
Nu în ultimul rând, cu ajutorul producțiilor cinematografice de acest tip, SUA își exagerează rolul în victoria generală din cel de-al Doilea Război Mondial și promovează mitul că anume soldații americani au dat lovitura decisivă în acest flagel. Propaganda rusească face același lucru, dar invers: le conferă soldaților sovietici trofeul de „unici eliberatori ai Europei”. Însă cinematografia rusească, deocamdată, nu se poate compara cu magnetismul producțiilor hollywoodiene.
Vladislav Șaran, politolog
_______________________
Acest articol este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.
