„Bătălia sondajelor” în campania electorală

Sondajele manipulează. Jurnaliștii manipulează. Mai ales și în special în alegeri. Sunt afirmații-reproșuri pe care le auzim de la diverși oameni – analiști politici, sociologi, jurnaliști, consumatori de presă. De acord. Sondajele (de rând cu alte date) sunt folosite pentru a influența preferințele electorale ale cetățenilor. Și pentru că la acest subiect s-a scris destul de mult, mă voi opri la câteva observații bune de luat în calcul atât de către jurnaliști, cât și de către consumatorii de presă.

Prezentarea eronată a datelor din sondaje este un păcat nu doar al mass-media din Republica Moldova. Se întâmplă și prin alte părți… De exemplu, în octombrie 2011, după o intervenție televizată a președintelui de atunci al Franței, Nicolas Sarkozy, ziarul „Le Figaro” a comandat un sondaj pentru a vedea dacă politicianul a reușit „să-i convingă” pe francezi. A doua zi după emisiune au fost intervievați 1002 oameni. Dintre aceștia, s-a dovedit că doar 58% priviseră emisiunea. Respectiv, din cei care au văzut intervenția lui Sarkozy, 55% la sută au spus că președintele a fost convingător.

Din grabă sau cu intenție, acest rezultat a fost prezentat greșit de o bună parte a presei franceze. „France Soir”, bunăoară, a titrat: „55% din francezi, convinși de Nicolas Sarkozy”. Afirmația, în esență, constituia un fals. Or, opinia telespectatorilor nu era reprezentativă la nivel de populație a țării, mai ales că cei care urmăriseră emisiunea cu președintele francez erau, mai degrabă, persoane favorabile politicianului, decât oponentele acestuia. Astfel, un sondaj realizat, putem presupune, corect și cu bună-credință a fost interpretat greșit, iar consumatorii de presă au fost induși în eroare.

Cum se întâmplă la noi?

Revenind la media de la noi, putem constata că, aflându-se în perioadă preelectorală, „bătălia sondajelor” deja a început. Un prim rezultat al unei căutări pe Google îmi arată o știre despre un sondaj realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor, în care liderul PDM ar „crește considerabil” – de le 4,6%, la 6,3%. Dincolo de faptul că datele au fost prezentate amestecat, pe alocuri formând comparații false sau conținând etichetări ale oponenților, în știre nu am găsit două informații extrem de importante în acest sens: la comanda cui a fost realizat sondajul (cine l-a plătit) și în ce perioadă au fost chestionate persoanele („decembrie” nu indică o perioadă concretă). Voi observa, de asemenea, că în materialul video ce a durat 4,13 secunde nu s-a găsit loc pentru prezentarea, în imagini, a diagramei cu clasamentul preferințelor publicului și, în mod firesc, cu întrebarea pe această temă adresată intervievaților. Dacă ar fi fost arătată, politicianul care „a crescut considerabil” ar fi figurat undeva jos, după (potrivit datelor din știre) Igor Dodon, Pavel Filip, Maia Sandu, Zinaida Greceanâi, Andrei Năstase… Iar astfel afirmația despre creșterea considerabilă nu s-ar mai susține.

Într-un alt articol similar – „Ziarul Național” prezentând o „victorie detașată” a lui Vlad Plahotniuc în circumscripția Nisporeni, în cazul în care va decide să candideze -, diagramele au fost prezentate. Doar că… nu se știe clar de unde au fost luate ele. În știre se face trimitere la Ziarul „Nisporeni”, ce ar fi comandat sondajul efectuat de Compania IMAS. Să admitem că există un asemenea ziar (care nu are o pagină web). Fiind o publicație locală, necunoscută la nivel național, cei care au transmis știrea ar fi trebuit să ofere și o informație minimă despre comanditarul sondajului – ce fel de ziar este, cine îl finanțează (de și-a permis să comande o cercetare deloc ieftină) etc.

Cum fac alții?

Modul în care trebuie prezentate sondajele reprezintă o preocupare în breaslă și chiar un obiect de studiu în instruirea profesioniștilor media. Institutul Poynter din SUA, de exemplu, oferă cursuri online pentru jurnaliștii care vor să învețe cum să folosească în munca lor sondajele de opinie. Astfel, jurnalista și cercetătoarea media Denise-Marie Ordway din SUA le recomandă jurnaliștilor să își pună câteva întrebări înainte de a decide dacă să folosească sau nu datele unui sondaj, dar și în timpul scrierii textului:

• Cine a realizat sondajul? Indiferent dacă este vorba despre o casă de sondaje cu reputație, o organizație anonimă, o companie de lobby, un partid etc. – această informație, care trebuie inserată în știre, ne ajută să judecăm despre calitatea sondajului.
• Cine l-a plătit? A fost cumva sondajul finanțat de o persoană sau o organizație ce are fie de pierdut, fie de câștigat ceva în baza rezultatelor acestuia?
• Cum au fost aleși respondenții? O selecție aleatorie ar fi cea mai credibilă, spre deosebire de una desfășurată într-o zonă concretă, frecventată de o anumită categorie de persoane.
• Cum a fost făcută chestionarea? Este important să aflăm dacă participanții au completat niște anchete, au răspuns la telefon sau au fost intervievați „live” de o persoană. Metoda colectării informației/răspunsurilor poate avea o influență asupra faptului cine participă și ce răspunsuri se oferă. Jurnalista americană consideră că în sondajele online oamenii pot oferi cu mai mare ușurință date greșite decât în comunicarea live cu operatorul de sondaje – de exemplu, un adolescent se poate prezenta drept pensionar sau invers.
• Care este marja de eroare? Jurnaliștii ar trebui să întrebe de fiecare dată care este marja de eroare, pentru a înțelege în ce măsură rezultatele reflectă opiniile populației în ansamblu. „Jurnaliștii care scriu despre competiții politice strânse ar trebui să acorde o atenție deosebită marjei de eroare din sondajele electorale. Dacă un sondaj arată că un candidat este cu două puncte procentuale înaintea celuilalt în ceea ce privește sprijinul public, dar marja de eroare este de plus sau minus trei puncte procentuale, cel de-al doilea candidat ar putea fi de fapt principalul”, susține Denise-Marie Ordway.
• Au fost în vreun fel compensați participanții la sondaj? Oferirea de bani sau de alte compensații materiale poate influența componența grupului participant la sondaj, dar și răspunsurile acestuia. De exemplu, există riscul ca în rândul respondenților să se regăsească doar oameni cu venituri mici, care văd în sondaje o sursă de câștig. Cât privește răspunsurile, acești oameni se pot simți obligați să răspundă și la întrebările la care nu au un răspuns sigur, dar spun, totuși, ceva, de vreme ce au fost plătiți.
• Ce anume au întrebat operatorii de sondaj? Știind ce întrebări au fost puse, jurnaliștii pot verifica dacă răspunsurile au fost colectate cu acuratețe, dacă sunt sau nu cuvinte cu dublu sens sau dacă, prin conținutul întrebării, operatorii au fost cumva părtinitori în favoarea unui candidat sau organizație.

Dacă s-a răspuns la toate aceste întrebări, în știre jurnaliștii prezintă datele, însă nu le interpretează. Pentru asta există experți – sociologi și politologi sau alți specialiști, după caz – care explică fenomene și tendințe. Pentru specificul mediatic al Republicii Moldova este importantă o precizare: experții trebuie să fie independenți și cu expertiză în domeniile respective. Altfel, materialele ies manipulatoare.

La final, o ultimă remarcă pentru consumatori. Atrageți atenția la media care publică sondajul. Redacțiile credibile ignoră, de regulă, sondajele dubioase.

Viorica Zaharia, expertă media

_________________________________

Acest articol este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.