Sursele anonime: inspirație pentru știri politice sau cum denigrezi un candidat electoral?

0

Actual.md a publicat marți, 18 decembrie, o știre cu titlul: „Surse: Maia Sandu NU vrea să candideze pe circumscripțiile din țară”, preluată de Today.md: „Surse din PAS: Maia Sandu nu vrea să candideze pe circumscripții. Se teme de eșec”, Hotnews.md.md: „Maia Sandu scuipă pe moldovenii din țară și se refugiază în diasporă de teama unui eșec electoral” ș.a.

Aceste știri au același text și fac referire la o sursă anonimă ce relatează că lidera PAS, Maia Sandu, ar alege să candideze în afara țării la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, pe  circumscripția Europa Occidentală, întrucât nu este sigură că va câștiga în vreo circumscripție de pe teritoriul Republicii Moldova. Autorul știrii citează de mai multe ori „sursa anonimă” și, totodată, face referință la cercetări sociologice imposibil de verificat. În acest sens, nu au fost respectate cerințele de bază ale jurnalismului profesionist – acuratețea și verificarea faptelor.

Prevederile Ghidului de stil cu norme etice pentru jurnaliști sunt clare și specifice pentru asemenea situații: „Jurnalismul nu lasă loc pentru speculații. Nu există nicio scuză pentru inexactități. Pentru a afla adevărul, trebuie cercetate toate informațiile și faptele relevante”. Același Ghid recomandă ca subiectele de interes public să fie documentate cât mai temeinic, pentru ca știrile să aibă credibilitate în ochii cititorului: „Vom identifica neapărat sursele, dezvăluindu-le numele, prenumele, funcția, după caz, statul social sau vârsta”.